A incceput campania de vaccinare și în România. Cei care se vaccinează primesc o adeverință. Sindicatul Polițiștilor Europol atrage atenția că documentul nu îi scapă de restricții și nici de testul PCR pe cei care vor să călătorească în afara țării.
,,Aceasta adeverinta de vaccinare a fost cu titlu formal eliberata de catre autoritati, sub o forma sau alta sa ateste existenta acestei vaccinari. La acest moment, ea nu este de natura sa produca efecte juridice. Ar fi imposibil ca sa putem spune ca persoanele vaccinate pot sa serveasca masa la restaurant, in interioriul restaurantului, iar cele care nu sunt vaccinate sa serveasca masa in afara. Interdictiile raman in continuare si pentru cei vaccinati si pentru cei nevaccinati. Obligatia de a prezenta un test PCR cu 48 sau 72 de ore inainte, depinde de la o tara la alta, ramane in continuare", a precizat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol.