Așa cum reiese din proiectul de normă al ASF, care urmează să apară în Monitorul Oficial, se va modifica Norma ASF 20/2017 astfel încât dovada asigurării RCA să poată fi făcută inclusiv cu contractul de asigurare, nu doar cu polița de asigurare, iar ambele acte să poată fi prezentate în format tipărit sau în format electronic.
Pe deasupra, din proiect reiese că, în lipsa acestor acte, existența asigurării RCA va putea fi verificată de autorități direct în baza lor de date. Însă acest lucru va fi valabil numai în cazul asigurărilor obligatorii emise în România.
Regula prezentării în format tipărit sau electronic va fi aplicabilă și în cazul asigurărilor RCA emise în alte state, care au valabilitate pe teritoriul României.
În momentul de față, dovada asigurării RCA se poate face numai prin prezentarea în format tipărit a poliței RCA, potrivit regulilor actuale, informația fiind confirmată recent de către Poliția Română. Asta înseamnă că în curând vor fi două documente în baza cărora se va putea dovedi existența asigurării RCA, iar acestea vor putea fi prezentate chiar și pe telefon sau pe tabletă. Plus că va exista și opțiunea verificării direct în baza de date a autorităților, avocatnet.ro.