Deputaţii au aprobat astăzi, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spaţii publice.
Potrivit proiectului amendat, clădirile publice sau de utilitate publică, unităţile din învăţământul preuniversitar de stat, pieţele agroalimentare, târgurile, autogările şi staţiile de cale ferată care deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, cât şi montarea pe perioada staţionării acestora a unor dispozitive antifurt.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare încurajarea utilizării pe scară largă a bicicletei atât în mediul urban, cât şi în cel rural, prin instituirea unor măsuri printre care: dotarea clădirilor publice sau de utilitate publică, pieţelor agroalimentare, târgurilor, autogărilor şi staţiilor de cale ferată ce deservesc trafic de călători cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minim zece biciclete, cât şi montarea pe perioada staţionării acestora a unor dispozitive antifurt. Costurile lucrărilor necesare realizării dotărilor menţionate urmează să se suporte din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz.
Facilități administrative pentru utilizarea bicicletelor în spații publice