"Ministerul Justiţiei anunţă finalizarea procesului de reorganizare a instituţiei conform Hotărârii nr. 466/2020 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei. Procesul, care se regăseşte în noua organigramă a instituţiei, a fost axat pe consolidarea activităţii ministerului pe trei planuri: elaborare legislativă, întărirea funcţiei de control şi integritate, precum şi o mai bună comunicare", se arată într-un comunicat al MJ.
Conform MJ, principalele reglementări cu privire la modificarea şi completarea HG 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei vizează următoarele domenii:
-
Posibilitatea constituirii unor comisii de elaborare a proiectelor de coduri şi de alte acte normative ce interesează domeniul justiţiei, de documentare şi/sau elaborare a studiilor de fundamentare a acestora şi a strategiilor în domeniul justiţiei.
-
Ministrul poate sesiza Inspecţia Judiciară pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare de către procurori.
-
Două direcţii din cadrul Ministerului Justiţiei - Direcţia Financiar Contabilă şi Direcţia Investiţii - nu vor mai funcţiona ca structuri distincte
-
Biroul de statistică judiciară va trece ca şi compartiment în cadrul Direcţiei resurse umane
-
A fost înfiinţat Compartimentul pentru Comunicare în cadrul Ministerului Justiţiei
-
A fost reorganizat Corpul de control al ministrului la nivel de direcţie
-
Secretarul general va coordona şi Programul naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipiile reşedinţă de judeţ şi Programul "Cartierul pentru Justiţie - complex urbanistic destinat sediilor unor instituţii aparţinând sistemului judiciar"