Justiție

"Nu fi un cărăuş de bani", o campanie împotriva infracționalității internaționale, desfășurată și în România

"Nu fi un cărăuş de bani", o campanie împotriva infracționalității internaționale, desfășurată și în România

În România, după cum arată datele date publicității de IGPR, în toamna acestui an, au fost identificaţi 19 cărăuşi de bani şi 5 recrutori. De asemenea, au fost depistate 310 tranzacţii suspecte, în valoare de 700.000 de euro. Pentru documentarea activităţilor ilicite, au fost iniţiate 41 de investigaţii şi au fost efectuate 24 de percheziţii, iar 7 persoane au fost arestate şi 2 plasate sub control judiciar.

Sursa citată informează totodată că, în această săptămână, Europol şi autorităţile UE de aplicare a legii, printre care şi Poliţia Română, împreună cu parteneri internaţionali şi instituţii financiare, lansează campania #DontBeaMule, pentru a informa publicul cu privire la riscurile reţelelor de cărăuşi de bani.

Campania are ca scop informarea publicului cu privire la modul în care operează infractorii, ce se poate face pentru a evita implicarea în astfel de fapte şi care sunt consecinţele pentru cei care devin cărăuşi de bani.

Operaţiunea EMMA face parte dintr-un proiect în desfăşurare sub egida Planului de acţiune operaţională EMPACT privind infracţiunile împotriva plăţilor informatice, conceput pentru a combate fraudele online şi cu carduri de plată.

Potrivit unui comunicat al IGPR, în perioada septembrie - noiembrie, Poliţia Română, alături de poliţiştii din alte 25 de state şi Europol, au acţionat în cadrul unei operaţiuni internaţionale de prevenire şi combatere a activităţii cărăuşilor de bani (EMMA 6).
Aproximativ 5.000 de tranzacţii frauduloase la nivel global au fost identificate în cadrul acestei operaţiuni internaţionale de prevenire şi combatere a activităţii cărăuşilor de bani, prevenindu-se astfel o pierdere totală estimată la 33,5 milioane de euro, după cum a informat Poliția Română.
Campania internaţională "Nu fi un cărăuş de bani" a fost realizată, pentru al şaselea an consecutiv, cu sprijinul Federaţiei Bancare Europene (EBF), FinTech FinCrime Exchange, INTERPOL şi Western Union.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)