Justiție

Pentru prelungirea stării de alertă, luni se va întruni Comitetul Național pentru Situații de Urgență

Pentru prelungirea stării de alertă, luni se va întruni Comitetul Național pentru Situații de Urgență

Premierul Ludovic Orban a anunţat în ședința de Guvern că e necesar ca luni să se întrunească Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) pentru stabilirea prevederilor privind prelungirea stării de alertă. „Proiectul referitor la prelungirea stării de alertă a fost elaborat şi trimis la Secretariatul General al Guvernului”, a transmis un secretar de stat la şedinţa de joi a executivului.

Premierul Ludovic Orban a arătat că în condițiile în care nu a fost emis încă avizul Consiliului Lgislativ, adoptarea proiectului de hotărâre privind prelungirea stării de alertă se va întâmpla luni.

„Deci nu avem încă avizul Consiliului Legislativ. Dacă nu îl avem, ca să îl adoptăm azi, asta înseamnă că luni trebuie să facem CNSU şi şedinţă de Guvern astfel încât să adoptăm prelungirea stăriis de urgenţă. Solicitaţi Consiliului Legislativ să dea cât mai repede avizul. Sunt prevederi legate de ziua votului care trebuie introduse în ziua votului şi mai sunt câteva măsuri de relaxare în anumite domenii”, a spus Orban, citat de news.ro.

Evaluați acest articol
(0 voturi)