Justiție

Planurile UE de finanțare a redresării după coronavirus ascund capcane politice

Planurile UE de finanțare a redresării după coronavirus ascund capcane politice

În această săptămână, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, intenționează să îi avertizeze pe lideri că vor trebui să restructureze cadrul financiar multianual al UE (MFF), care cuprinde perioada cuprinsă între anii 2021 – 2027, transformându-l într-un mecanism menit să alimenteze redresarea post-coronavirus.Dar Pierre Gramegna, ministrul de finanțe al Luxemburgului, a declarat pentru Financial Times că a lega prea strâns fondul de redresare de un acord pe tema MFF ar fi un demers riscant din cauza recentei incapacități demonstrate de lideri în privința impulsionării unor dezbateri mai ample despre buget. El a împărtășit propunerea Franței cu privire la crearea unui fond printr-o pârghie din afara MFF, care să fie aprobată și care să intre în vigoare peste câteva luni.

“Dacă ar fi să începem niște discuții la care să se spună ‘haideți să legăm acest fond de redresare de un acord la nivelul întregului MFF’, acord pe care îl tot discutăm de 18 luni fără niciun rezultat, atunci asta ar fi cea mai bună modalitate prin care să îngropăm definitiv fondul de redresare”, a declarat dl Gramegna. “Dacă dorim să fim credibiIi, trebuie să rezolvăm problema asta înainte de sosirea verii”... mai multe pe g4media.

Evaluați acest articol
(0 voturi)