Decizie ICCJ: Ultrajul impotriva unui politist local se pedepseste la fel ca cel impotriva celorlalti politisti
O fapta de ultraj indreptata impotriva unui angajat politist local se pedepseste la fel de aspru ca una savarsita asupra unui politist sau jandarm. Asta a decis Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) printr-o decizie publicata in Monitorul Oficial.
Instanta suprema pune astfel semn de egalitate intre politistii locali si ceilalti politisti cand vine vorba de drepturile de care trebuie sa beneficieze acestia. Lovirea sau alte acte de violenta atrag pedepse majorate cu jumatate daca victimele au statut de politist sau jandarm.