Este scandal la Brăila, unde Primăria dă în judecată Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pe motiv că a impus o serie de restricții la Festivalul peștelui, eveniment organizat cu fonduri europene, iar municipalitatea riscă acum să piardă finanțarea, scrie digi24.ro.
"Frapant a fost că în 6 octombrie s-a dat o hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență prin care se menționează că nu se impun măsuri la nivelul municipiului Brăila pentru diminuarea riscului răspândirii pandemiei.
A doua zi au revenit și au restricționat consumul de pește pe faleza Dunării, într-un areal mult mai mare decât cel în care se desfășoară festivalul, ceea ce afectează și unele restaurante cu specific pescăresc.
Am acționat Comitetul în instanță pentru revenire și anularea măsurii abuzive, ieri au permis consumul de pește la acest festival.
Rata de infectare în județ e 0,96% la mia de locuitori, în municipiu sunt permise activități de tip restaurant în interior și în exterior.
Acceptăm purtarea măștii pe faleză, dar dacă studiem istoricul, Brăila este județul cu cele mai mici rate de infectare. Când s-a închis țara, unii petreceau la guvern, iar când era interes am organizat alegeri", a spus Marian Dragomir.