Justiție

Șoc printre reprezentanții Puterii! PSD susţine iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

Șoc printre reprezentanții Puterii! PSD susţine iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”

O posibilă explicație a chiulului generalizat de la serviciu, de zilele trecute, al parlamentarilor grupurilor aflate la Putere (PNL, USR Plus, samd) ar putea fi chiar decizia publică a social democraților de a vota iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”. Care i-a bulversat, pe unii i-a naucit efectiv!

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a dat câteva declarații în acest sens jurnaliștilor acreditați la Parlamentul României.

PSD are o altă conducere, o altă decizie politică. Suntem într-o cu totul şi cu totul altă situaţie PSD. Aşa cum am făcut şi la Camera Deputaţilor, şi la Senat vom vota iniţiativa <Fără Penali în funţii publice>. Pe listele parlamentare de azi ale PSD nu se găseşte nici măcar o persoană măcar trimisă în judecată, nu condamnată, aşa cum cere iniţiativa”, a susținut Robert Cazanciuc.

„Decizia liderilor a fost unanimă de a discuta acest proiect şi fără raport. Dacă această iniţiativă va întruni numărul de voturi necesar va merge la CCR pentru examinare de conformitate. Curtea are cinci zile pentru a examina, iar referendumul se poate organiza în ultima duminică a celor 30 de zile prevăzute de Legea referendumului. ... Ca această iniţiativă să treacă are nevoie de 90 de voturi. Aşteptăm ca toţi colegii noştri să fie prezenţi pentru a vota în raport cu declaraţiile politice”, a mai precizat Cazanciuc.

Evaluați acest articol
(0 voturi)