Schimbări majore în diplomația română: zeci de ambasadori vor fi înlocuiți, anunță Nicușor Dan Recomandat

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că o mare parte dintre ambasadorii români vor fi rechemați în țară în următoarele luni, principalele reproșuri vizând lipsa activității în domeniul relațiilor economice și depășirea duratei obișnuite a mandatului.

Declarația a fost făcută marți, într-un interviu acordat Radio România Actualități. Șeful statului a precizat că schimbările vor avea loc etapizat și vor include un număr semnificativ de reprezentanțe diplomatice.

„O să avem schimbări importante în vara aceasta (...) Estimez că în cursul lunii martie vom avea 40–50 de rechemări, printre care și în capitale importante”, a afirmat președintele.
Potrivit acestuia, una dintre cauze este depășirea duratei standard a mandatului diplomatic, care este, în mod obișnuit, de patru ani. „Uzual termenul este de patru ani, termenul este depășit de foarte mulți ambasadori”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a subliniat însă că principala problemă este lipsa implicării în promovarea intereselor economice ale României. „În linii mari, diplomația noastră este una profesionistă, însă a lipsit diplomația economică”, a declarat acesta.

Șeful statului a explicat că ambasadorii trebuie să aibă un rol activ în facilitarea relațiilor economice, inclusiv prin contacte directe cu mediul de afaceri din țările în care sunt acreditați și prin identificarea de oportunități pentru companiile românești.
Primele măsuri concrete în acest sens au fost luate săptămâna trecută, când Administrația Prezidențială a anunțat semnarea decretelor de rechemare pentru mai mulți ambasadori.
Potrivit președintelui, viitorii ambasadori vor avea un mandat clar care va pune un accent mult mai mare pe componenta economică a activității diplomatice.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.