Inspectorii Antifraudă și procurorii DNA au descoperit un prejudiciu de peste 90 milioane de lei în comerțul cu mașini second-hand Recomandat

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță că un prejudiciu de peste 90 milioane de lei descoperit de inspectorii Antifraudă și procurorii DNA în comerțul cu mașini second-hand
Potrivit Serviciului comunicare-relații publice al ANAF, inspectorii antifraudă de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Structura Centrală (D.C.I.C.C.) au efectuat controale la mai multe firme interconectate care vindeau autoturisme second-hand din Uniunea Europeană. În urma verificărilor, s-a stabilit un prejudiciu total de peste 90 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA).

ANAF mai susține că frauda a fost realizată printr-un lanț de firme de tip „conductă”. Acestea cumpărau mașini second-hand de la furnizori din UE și le vindeau mai departe altor firme, ai căror reprezentanți erau implicați în achiziția inițială a autoturismelor. Ulterior, mașinile ajungeau la cumpărători finali – persoane fizice sau juridice.

În circuitul tranzacțiilor, au fost introduse și diferite materiale și articole de încălțăminte fără o utilitate reală, doar pentru a simula tranzacții comerciale. Scopul era de a crea cheltuieli artificiale și de a influența taxele și impozitele datorate statului, folosind proceduri contabile și financiare atipice sau artificiale.

Verificările antifraudă au avut loc în 17 locații din Galați, Bârlad, Roman, Iași, Vaslui, Arad, Cluj, Brașov și Otopeni – Ilfov, în cooperare cu Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală. Toate acțiunile au respectat competențele fiecărei structuri și continuă în paralel cu perchezițiile organelor de urmărire penală.

„Prin această operațiune, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) reafirmă importanța respectării legilor fiscale și subliniază hotărârea autorităților de a combate evaziunea fiscală, în colaborare cu partenerii instituționali. Acțiunea demonstrează angajamentul autorităților de a asigura echitatea fiscală pentru toți contribuabilii. DGAF menționează că piața mașinilor second-hand este afectată de practici comerciale ilegale, care distorsionează concurența și pun în dificultate firmele care respectă legea”, a precizat ANAF.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.