Un bărbat de 69 de ani a fost reținut de poliţiştii din Bucureşti, după ce a postat pe Facebook că poliţiştii sunt corupţi şi îl ameninţa pe ministrul de Interne, Marcel Vela.
Poliția Capitalei s-a autosesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de incitare la ură sau discriminare, în urma unei postări pe o rețea de socializare, în care un bărbat îl amenință pe ministrul de Interne Marcel Vela.Autorul filmării este Viorel Gongoi, în vârstă de 69 de ani, care, potrivit Hotnews.ro, este cunoscut drept fiul Mamei Omida și reprezentant al Staborului Ţigănesc.
„În data de 24. 08.2020, în spațiul virtual a fost lansată o sesiune video în timp real, pe durata căreia un bărbat utilizează în mod frecvent expresii și opinii ce se pot constitui ca acte de incitare la discriminare la adresa unor categorii sociale și profesionale, la adresa statutului (statului - n.r.) și instituțiilor sale, dar și a poporului român. Bărbatul de 69 de ani, identificat, a fost depistat și condus la audieri. Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la ură sau discriminare”, se arată în sesizarea Poliției.
În înregistrarea respectivă, Viorel Gongoi folosește cuvinte triviale la adresa ministrul Marcel Vela și vorbește despre polițiști care „se vând pe 200 de euro”.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display