Procurorii DNA desfășoară percheziții în spitalele COVID-19 din județele Brașov, Harghita și Iași într-un dosar care vizează suspiciuni de corupție săvârșite începând cu luna decembrie 2019 și până în prezent, a anunțat Direcția Națională Anticorupție într-un comunicat de presă.
”În cursul zilei de 03 decembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor: Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcție Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul DNA.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display