Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, a înmânat primarului municipiului Craiova, Lia-Olguța Vasilescu, primul contract finanțat în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Proiectul, EDUTEHNO Craiova, în valoare de peste 60 de milioane de lei, beneficiază de o finanțare nerambursabilă de peste 47 de milioane de lei din Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Acesta presupune demolarea a trei corpuri de clădire din incinta Liceului Tehnologic de Transporturi Auto din Craiova și construirea a patru noi corpuri, cu destinația cămin, cantină, ateliere și sală de sport. De asemenea, aceste spații vor fi echipate corespunzător pentru a asigura pregătirea profesională a elevilor la nivelul cerințelor pieței actuale.
Investiția va fi derulată în cadrul Priorității 6 – Educație modernă și incluzivă, și are ca obiectiv specific D (II): Îmbunătățirea accesului la servicii favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display