O nouă investiție aprobată de Consiliul Județean Mehedinți Recomandat

Nicu_Oprea Marți, 11 Februarie 2025 0

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mehedinți a fost introdus pe lista de investiții obiectivul

“Centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament la nivelul județului Mehedinți” și a fost aprobată valoarea documentației tehnico-economice.

Astfel, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți intenționează să depună o cerere de finanțare pentru reabilitarea clădirii din strada Matei Vasilescu nr. 12A, Drobeta-Turnu Severin și transformarea ei în centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament.

“Pe lângă modernizarea imobilului, se are în vedere dotarea spațiului în cadrul căruia se vor oferi servicii de intervenție multidisciplinară prin terapii combinate: terapie ocupațională, activități fizice, terapie prin artă, meloterapie, pentru creșterea șanselor de incluziune socio-economică”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.