Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, sărbătorește Ziua Națională a Lecturii prin activități de promovare a lecturii pentru toate vârstele, organizate în perioada 12 – 20 februarie 2026.
Dintre activitățile oferite amintim: Bucuria lecturii – eveniment la care este invitată doamna conf. univ. dr. Florina Liliana Ilis, Întâlniri cu scriitori – la care va participa scriitorul Adrian Barbu, Biblioterapia – vindecarea prin lectură – invitat: lector univ. dr. în psihologie Dan Octavian Rusu, de la Departamentul de Psihologie Aplicată al Universității „Babeș-Bolyai”, Seasons’ Stories – ce îl are ca invitat pe autorul american Conrad Altmann, O zi magică printre cărți împreună cu doamna Roxana Pantilimon, autoare de cărți pentru copii și Traista cu povești ilustrate – un atelier de lectură cu Ale de la Clujul copiilor.
Totodată, vor mai fi activități de lectură pentru bebeluși, preșcolari, elevi de gimnaziu și de liceu, în limbile română, engleză și maghiară, și un Club de lectură bilingvă pentru tineri și adulți: Cafeneaua Babel.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display