Primul teren de fotbal acoperit din Vaslui, inaugurat la baza „Tărâmul Tigrilor” Recomandat

Nicu_Oprea Miercuri, 18 Martie 2026 0

Infrastructura sportivă a municipiului Vaslui s-a îmbogățit cu un nou teren de fotbal, realizat în urma unei investiții private ce depășește 200.000 de euro. Noul teren a fost amenajat în cadrul bazei sportive „Tărâmul Tigrilor” (fostul Vascovin), aparținând clubului Sporting Tigers Vaslui, și reprezintă primul teren de fotbal acoperit din municipiu.

Panglica inaugurală a fost tăiată în prezența autorităților locale și județene, momentul marcând un pas important pentru dezvoltarea sportului de masă și pentru condițiile de pregătire oferite copiilor și tinerilor din zonă.

La eveniment a fost prezent și președintele Consiliul Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, care a subliniat importanța implicării mediului privat în dezvoltarea infrastructurii sportive.

„Îi felicit pe toți. Mă bucură că sunt foarte mulți copii și părinți care îi susțin să facă sport. Asta demonstrează că întreaga comunitate vibrează și că putem face lucruri și fără a avea nevoie neapărat de investițiile statului”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele CJ Vaslui.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.