A avut loc recepția finalizării lucrărilor la proiectul de investiții “Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe Dunăre în regiunea transfrontalieră Călărași – Silistra”, cunoscut local sub denumirea de Promenada. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Interreg V-a, Axa prioritară 1 ”O regiune bine conectată”, Obiectiv Specific 1.1, vizând creșterea siguranței transportului pe căile navigabile fluviale și maritime. Valoarea finală a lucrărilor este de 28.472.319,07 lei (TVA inclus), în baza contractului încheiat cu Primăria Municipiului Călărași.

Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, în urma participării la apelul de proiecte lansat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 13 – Reforme Sociale, va construi, dota și va asigura funcționarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Piatra Neamț. Construirea, dotarea și funcționarea „Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Piatra Neamț” va contribui la prevenirea instituționalizării/reinstituționalizării a 90 de persoane adulte cu dizabilități, prin dezvoltarea și utilizarea de servicii sociale de specialitate.

La nivelul municipiului Piatra-Neamt există un număr de 3.105 persoane adulte cu dizabilități iar numărul serviciilor dedicate abilitării și reabilitării este insuficient.

Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 5.982.653,31 lei, din care 4.017.695,47 lei reprezintă valoarea totală eligibilă obținută din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar 1.964.957,84 lei vor fi asigurați din bugetul local.

Premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită oficială vineri, 4 octombrie 2024, la Chișinău, Republica Moldova. În cadrul vizitei, șeful Executivului a avut întrevederi cu liderii moldoveni.

„Nu vreau să mă implic și nici nu am voie constituțional în alegerile din Republica Moldova, dar un singur lucru o să-mi permit să spun. Rusia nu este nicio garanție pentru Republica Moldova. Rusia va duce Republica Moldova în zona izolării, în zona sărăciei. Nu va aduce nici securitate, nici dezvoltare”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit premierului român, obiectivul principal este integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Avem, ca și comparație, 20 de miliarde de euro în acest moment să investesc din banii europeni în acest an în România. Asta înseamnă integrarea în Uniunea Europeană. (...) România beneficiază de un grant de 500 de milioane de euro numai pentru împădurire. În acest moment, în România am ajuns la un salariu mediu de 1.100 de euro. Am ajuns la o pensie medie de 550 de euro. Asta va aduce și Republicii Moldova integrarea în Uniunea Europeană. Nu putem vorbi despre Republica Moldova decât în interiorul Uniunii Europene”, a precizat Marcel Ciolacu.

În programul vizitei a fost o întrevedere cu premierul moldovean Dorin Recean. La finalul acesteia, cei doi premieri au participat la ceremonia de predare a microbuzelor școlare donate Republicii Moldova de către statul român.

În cadrul aceleiași vizite, premierul Marcel Ciolacu a avut întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
Din delegația oficială condusă de premierul Marcel Ciolacu au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.

Românii pot interacționa cu chatbotul RAReș de la Registrul Auto Român. Scesta este disponibil pe site-ul instituției. RARes va învăța permanent din interacțiunea cu utilizatorii și va deveni mai performant.

„De acum, mai simplu de interacționat cu noi, mai ușor de accesat informații tehnice, via Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român. Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o programare într-o reprezentanță? De acum poți vorbi și cu RAReș, noul nostru coleg virtual care a fost creat pentru a răspunde întrebărilor voastre 24 de ore din 24 pe site-ul Registrului Auto Român ( www.rarom.ro )”, anunță RAR prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit RAR, „chatbotul RAReș a fost proiectat să devină din ce în ce mai bun, dar și prietenos, pentru că are capacitatea de a procesa volume mari de informații și de a înțelege limbajul natural uman”.

„Pe măsură ce va interacționa cu utilizatorii, RARes va învăța continuu din aceste schimburi de informații și va fi mai performant și mai precis în furnizarea de răspunsuri și soluții personalizate. Cu ajutorul lui RAReș simplificăm accesul la informațiile despre serviciile și procedurile Registrului Auto Român, fie că accesați site-ul de pe un computer de birou sau de pe un smartphone”, mai scrie în comunicatul RAR.

dezbatere.

Lista conține 20 de solicitări adresate candidaților. Acestea vizează pentru progresul și dezvoltarea Bucureștiului. Dezbaterile ar putea începe săptămâna viitoare.
Pe lista primarului Nicușor Dan este modificarea Legii finanțelor publice locale pentru a permite Consiliului General să gestioneze împărțirea taxelor și impozitelor, precum și ajustarea mecanismelor de împrumut pentru unitățile administrativ-teritoriale (UAT) în funcție de numărul de locuitori. De asemenea, se propune ca toate autorizațiile de construire să fie emise de Primarul Municipiului București și ca derogările de la indicatorii urbanistici să fie limitate.

La capitolul spații verzi, Nicușor Dan solicită abrogarea unor articole din legislația existentă care împiedică inventarierea acestora și eliminarea prevederilor din noul Cod al Urbanismului referitoare la spațiile verzi.

Primarul a mai cerut transferul unor terenuri de la Ministerul Apărării și Romsilva către Municipiul București pentru organizarea unor parcuri, precum și susținerea convocării referendumurilor locale privind împărțirea taxelor și impozitelor. De asemenea, el propune revenirea bulevardelor Bucureștiului în administrarea Administrației Străzilor pentru a asigura coerența în reglementările de parcare și mobilier urban.

Aproape 70 de copii, femei, bătrâni și persoane cu probleme medicale grave au fost repatriați din Liban. România nu-și abandonează niciodată cetățenii aflați în dificultate, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Repatrierea a avut loc joi.

„Războiul le-a dat viețile peste cap. Dar astăzi, aproape 70 de copii, femei, bătrâni și persoane cu probleme medicale grave au fost repatriați din Liban. România nu-și abandonează niciodată cetățenii aflați în dificultate”, a scrisn pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului le-a mulțumit diplomaților, militarilor și tuturor angajaților din instituțiile statului român care au făcut posibilă repatrierea.
Premierul a mai anunțt că Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării Naționale vor continua să-i repatrieze pe cetățenii români care cer acest lucru.

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, a anunțat joi acordarea unui grant în valoare de 95.000 de dolari pentru restaurarea unei biserici din Sighetu Marmației. Este vorba despre o biserică de lemn din secolul al XVI-lea de la Muzeul Maramureșan.

Banii vor fi folosiți pentru repararea și conservarea bisericii de lemn, precum și pentru asigurarea și întreținerea unor exponate care promovează patrimoniul multicultural al regiunii.
Biserica de lemn a fost donată comunității din Oncești de către comunitatea ruteană din Criciova, Transcarpatia, Ucraina, și a devenit un simbol al cooperării regionale și al multiculturalismului.

Acesta este cel de-al doilea grant AFCP acordat pentru Muzeul Maramureșan. În 2021, un prim grant a ajutat la restaurarea Casei memoriale Elie Wiesel.
Până în prezent, AFCP a donat mai mult de 1,2 milioane de dolari pentru conservarea patrimoniului național românesc din întreaga țară.

Primăria Capitalei va elabora și implementa Planul Urbanistic Zonal - Regenerarea la nivel metropolitan a coridorului râului Dâmbovița - Plan Dâmbovița 2050, pentru care Consiliul General al Municipiului București a aprobat inițierea colaborării dintre municipiul București, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB).

„Practic, coridorul urban al râului, care acum este un canal segmentat de aproximativ 17 km, în formă de cuvă complet betonată, astupat doar în zona Pieței Unirii, va deveni un element unificator și generator de activități de interes public. De-a lungul traseului, există zone cheie și clădiri de importanță arhitecturală care în acest moment nu sunt valorificate: Lacul Morii, Institutele de Biologie, Universitatea Politehnica București, C.E.T. Grozăvești, Grădina Botanică, Opera Națională, Parcul lzvor, Centrul Vechi, Piața Unirii, Biblioteca Națională, Parcul Natural Văcărești, plus alte hub-uri și atracții ce sunt izolate. Toate aceste puncte cheie au potențialul de a fi generatoare de activități dacă dezvoltarea lor va fi gândită unitar și în relație cu Dâmbovița”, potrivit unui comunicat al instituției.

„Am redeschis parcarea supraterană de la intersecția Șos. Vergului cu Șos. Pantelimon, după o amplă acțiune de salubrizare și igienizare.

Parcarea, care are 500 de locuri, va avea asigurată paza și va beneficia în continuare de servicii de curățenie.

Accesul este gratuit”, a anunțat primarul municipiului București, Nicușor Dan

Municipalitatea face demersuri pentru consolidarea a peste 150 de clădiri cu risc seismic, iar finanţarea pe care a obţinut-o este de 300 de milioane de lei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi circa 1,4 miliarde de lei din Programul Naţional de Consolidare.

"Lucrări sunt în momentul de faţă la cinci clădiri, toate sunt în grafic. Probabil până la sfârşitul anului o să fim la 8-9. În fază de pregătire sunt peste 150, în diferite faze de hârtii şi finanţarea pe care am atras-o este de 300 de milioane de lei din PNRR şi 1,3-1,4 miliarde de lei din Programul Naţional de Consolidare", potrivit declarației lui Nicuşor Dan