Premierul Marcel Ciolacu va efectua o vizită oficială vineri, 4 octombrie 2024, la Chișinău, Republica Moldova. În cadrul vizitei, șeful Executivului va avea întrevederi cu liderii moldoveni, anunță reprezentanții Guvernului.

În programul vizitei este o întrevedere cu premierul moldovean Dorin Recean. La finalul acesteia, cei doi premieri vor susține declarații comune de presă și vor participa la ceremonia de predare a microbuzelor școlare donate Republicii Moldova de către statul român.

În cadrul aceleiași vizite, premierul Marcel Ciolacu va avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
Din delegația oficială condusă de premierul Marcel Ciolacu vor face parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.

Primăria Municipiului Ploiești a obținut 20,5 milioane lei din fonduri europene pentru proiectul “Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești - cartier Pictor Rosenthal”.

"Proiectele europene pe care am fost acuzat că le-am pierdut au fost redepuse, au obținut finanțare și sunt în continuare în lucru", declară primarul Andrei Volosevici.

Proiectul beneficiază de finanțare prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027.Valoarea totală a investiției fiind 20.588.198,97 RON

Primăria Comunei Butimanu anunță o oportunitate importantă pentru cetățeni și companii: scutirea de majorările aplicate obligațiilor fiscale restante. Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 37 din 25 septembrie 2024, toți cei care își achită integral datoriile până la data de 25 noiembrie 2024 vor beneficia de această facilitate.

Atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot profita de această măsură, simplificând procesul prin depunerea unei notificări și a documentelor necesare.

Infrastructura județului Argeș s-a dezvoltat și modernizat în mod spectaculos, în ultimii ani, prin proiecte accesate și implementate de Consiliul Județean Argeș, dar și de către administrațiile locale. Dezvoltarea județului și a infrastructurii are, printre altele, ca și rezultate directe atragerea și creștera numărului de investitori.

Marți, 1 octombrie, Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat cel de-al 22-lea magazin din România și primul din municipiul Pitești.

“Încurajarea antreprenoriatului este un obiectiv esențial pentru Consiliul Județean Argeș, iar parteneriatele cu companii de renume sunt o dovadă a angajamentului nostru în această direcție. De asemenea, ne angajăm să susținem inițiativele care contribuie la dezvoltarea durabilă a județului nostru. Colaborarea cu parteneri care au o viziune similară este esențială pentru a crea un viitor mai bun pentru generațiile viitoare. Mulțumesc Leroy Merlin pentru încrederea acordată județului Argeș și pentru investiția realizată aici, în Pitești. Împreună putem construi nu doar case, ci și comunități mai puternice și mai unite” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Guvernul a aprobat noi investiții în infrastructură și ajutoare pentru comunitățile din România. Decizia a fost luată în ședința Executivului de miercuri.

Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu. Investițiile vizează mai multe domenii.

„Continuăm să finanțăm investițiile în comunitățile locale și alocăm aproape 2 miliarde pentru proiecte din PNDL și Programul Anghel Saligny. Aprobăm alte 540 milioane lei ca să achităm lucrări la proiecte finanțate prin PNRR. Și Programul național de construcții primește 300 milioane lei pentru plata lucrărilor deja efectuate (...) Aprobăm astăzi și peste 5.2 miliarde de lei ca să continuăm ritmul investițiilor în șantierele de pe Autostrada Moldovei și Autostrada Transilvania.”, a explicat șeful Guvernului.

Cabinetul a aprobat și fonduri pentru fermierii afectați de secetă și pentru serviciile sociale.

„Alocăm azi fonduri suplimentare pentru a ajuta peste 230.000 de fermieri ale căror culturi au fost afectate de secetă. Efortul financiar este de 2 miliarde de lei. În plus, sprijinim peste 17.000 de fermieri prin reducerea costurilor pentru motorina folosită în agricultură, în valoare de 190 de milioane de lei (...) Susținem comunitățile locale și prin asigurarea finanțării cheltuielilor cu serviciile sociale. 560 de milioane de lei merg către consiliile județene și consiliile locale din București. Acoperim cheltuielile cele mai importante: cu sistemul de protecție a copilului, cu centrele de zi și cele rezidențiale pentru persoanele cu handicap și căminele pentru vârstnici”, a spus Ciolacu.

Premierul i-a mai solicitat ministrului Educației să întocmească o situație a investițiilor în infrastructura din domeniu.
„Este clar nevoie de cămine noi și moderne și aștept urgent de la dna ministru Deca o evaluare a proiectelor prioritare de cămine, la nivel național”, a precizat Ciolacu.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) va cumpăra două imobile la Paris și Roma. Acestea vor fi utilizate pentru a organiza o școală românească și un centru social.

Aprobarea achiziției a fost făcută miercuri de Guvern.

„Aprobăm azi sprijinirea achiziționării de către Biserica Ortodoxă Română a două imobile în Franța și Italia”, a anunțat premierul Marcel Ciolaacu înainte de ședința de Guvern.

Șeful Guvernului a explicat cum vor fi folosite clădirile.

„Imobilul din Paris va fi transformat într-o școală românească și va contribui la păstrarea identității spirituale, culturale și lingvistice a românilor din Franța. Cel din Roma va găzdui un centru social rezidențial pentru mamele și copiii care vin la tratament la Spitalul Pediatric Bambino Gesù. Astfel, vom fi alături de familiile românilor care au nevoie de sprijinul și empatia noastră”, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu i-a primit, la Palatul Victoria, pe reprezentanții landului federal german Baden-Württemberg. Întâlnirea a avut loc luni. Delegația germană a fost condusă de prim-ministrul landului Winfried Kretschmann.

În cadrul întâlnirii au fost semnate două declarații comune privind consolidarea cooperării dintre Guvernul României și Guvernul Landului Baden-Württemberg și privind cooperarea bilaterală în domeniul protecției civile.

Declarația comună privind cooperarea dintre Guvernul României și Guvernul Landului Baden-Württemberg, semnată de premierul Marcel Ciolacu și de înaltul oficial al landului, reafirmă buna colaborare dintre cele două părți, inclusiv din perspectiva reluării cât mai curând a reuniunilor Comisiei Mixte guvernamentale România - Baden-Württemberg, precum și pentru exprimarea sprijinului comun pentru Republica Moldova.

Cel de-al doilea document, Declarația comună de Cooperare în domeniul protecției civile între Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul de Interne, al Digitalizării și Administrației Locale al landului Baden-Württemberg, a fost semnat din partea României de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, iar din partea landului german, de către secretarul de stat Thomas Blenke.

„Semnarea celor două documente reprezintă un semnal extrem de important în direcția aprofundării și evoluției relației bilaterale, mai ales că dintre landurile germane, Baden-Württemberg este principalul partener comercial al României. Volumul schimburilor comerciale a ajuns la 8,32 miliarde euro în 2023, de la 733,43 milioane euro în 2013, însemnând o creștere de circa 12 ori în ultimul deceniu. Este o evoluție care ne motivează și ne dorim să reluăm cât mai curând posibil reuniunile Comisiei Mixte guvernamentale România - Baden-Württemberg pentru a implementa noile proiecte identificate în domenii de interes comun precum economia, energia, protecția mediului, cultură, afaceri interne, agricultură, educație și sănătate”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului român a subliniat contribuția numeroasei comunității române din Baden-Württemberg la aprofundarea cooperării bilaterale.

Primarul general Nicușor Dan a anunțat că în acest an au fost reabilitate conducte magistrale de termoficare pe o distanță de 45 de kilometri. Anul trecut au fost reabilitate conducte pe o suprafață de 50 de km.

Potrivit edilului, în prezent, sunt deschise 18 șantiere pentru modernizarea sistemului de termoficare.

„Urmează să deschidem și altele, pentru a schimba treptat toate conductele vechi de peste 40-50 de ani, din cauza cărora se produc avarii dese”, a explicat primarul.
Nicușor Dan anunță că pentru 14 dintre aceste șantiere, finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar pentru restul de patru finanțarea este asigurată de la bugetul local și cofinanțare Ministerul Dezvoltării.

Municipiul Drobeta-Turnu Severin ar putea beneficia de un parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu scopul de a reduce cheltuielile la utilități din bugetul local.

Proiectul a fost depus deja de către municipalitate la Ministerul Energiei. Investiția, estimată la aproximativ 5 milioane de euro, prevede instalarea unor centrale fotovoltaice cu o putere de 4680 kW, care vor acoperi necesarul de energie pentru iluminatul public și anumite instituții publice aflate în subordinea primăriei. Dacă va fi aprobat, proiectul depus de primăria Severinului pentru construirea parcului fotovoltaic, ar aduce o economie de 6 milioane de lei anual, pentru bugetul local al orașului. Parcul fotovoltaic ar urma să fie construit în zona localității Halânga.