Ce facem aici?
Consolidăm, modernizăm și mansardăm corpul existent, care va avea 22 de săli de clasă și 5 laboratoare.
Consolidăm integral sala multifuncțională și construim, de la zero, o clădire nouă, la standarde moderne.
Toate clădirile sunt nZEB – consum aproape zero! Asta înseamnă:
- aer proaspăt filtrat și climatizat;
- panouri fotovoltaice;
- pompe de căldură și eficiență energetică;
- costuri reduse.
Practic, o școală care își produce propria energie!
Două containere încărcate cu aproximativ 40 de tone de materiale suspecte au fost depistate în Portul Constanța de polițiștii de frontieră, în cooperare cu inspectori vamali și comisari ai Gărzii Naționale de Mediu. Transportul urma să fie importat de o firmă din România, însă autoritățile au constatat că marfa nu corespundea cu cea declarată în documente.
Controlul a avut loc marți, 20 ianuarie 2026, asupra unor containere sosite din Tunisia. La verificarea fizică, în interior au fost descoperite furtunuri, cabluri, bucăți de material rigid și un material alb, sfărâmicios, incompatibil cu descrierea oficială a mărfii.
Potrivit comisarilor Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, există suspiciuni rezonabile că materialele sunt deșeuri, încadrabile conform HG nr. 856/2008 ca deșeuri provenite din activități de construcții și demolări, dar și deșeuri din materiale plastice.
„Avem indicii clare că nu este vorba despre marfă comercială, ci despre deșeuri care urmau să fie introduse ilegal în România”, au transmis reprezentanții instituțiilor implicate în control.
Ca urmare, s-a dispus returnarea celor două containere în țara de expediție. Totodată, autoritățile vor întocmi un dosar penal pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Cazul readuce în atenție problema importurilor ilegale de deșeuri în România, un fenomen care continuă să reprezinte o amenințare serioasă pentru mediu și sănătatea publică.
Consiliul Județean Galați a demarat construirea unei unități moderne de igienizare la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) din Galați, investiția ridicându-se la peste 5,2 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Noua unitate va funcționa într-o clădire cu o suprafață utilă de aproximativ 300 de metri pătrați, structurată pe două niveluri – demisol și parter – și va fi amplasată în apropierea centralei termice a spitalului, pentru reducerea pierderilor de presiune pe circuitul aburului necesar funcționării echipamentelor și pentru eficientizarea fluxurilor de lucru.
La demisol va fi amenajată o cameră tehnică pentru echipamente, cu acces separat din exterior, iar la parter vor fi organizate spațiile funcționale specifice activităților de igienizare: primire, spălare, dezinfectare, uscare, călcare, depozitare și eliberare a rufelor curate, precum și vestiare și grupuri sanitare.
Un element esențial al proiectului îl reprezintă performanța energetică. Clădirea va avea un consum de energie aproape zero, prin utilizarea panourilor solare și a pompelor de căldură, contribuind astfel la reducerea costurilor de operare și la protejarea mediului.
Investiția Consiliului Județean Galați are ca obiectiv creșterea calității serviciilor medicale, asigurarea unor condiții de igienizare la standarde ridicate și îmbunătățirea confortului pentru pacienții Spitalului TBC din Galați.
Europarlamentarul Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a declarat că securitatea cibernetică este o prioritate majoră la nivelul Uniunii Europene, fiind necesare măsuri clare și eficiente pentru protejarea cetățenilor și a mediului de afaceri împotriva atacurilor online.
Dan Nica a subliniat că tot mai mulți cetățeni trebuie să aibă garanția că plățile online sunt sigure, iar datele personale sunt protejate, astfel încât să nu devină victime ale atacurilor cibernetice sau ale hackerilor. În același timp, europarlamentarul a atras atenția asupra importanței securității cibernetice pentru companii, care trebuie să își poată desfășura activitățile comerciale online și operațiunile zilnice fără riscuri ce le-ar putea afecta stabilitatea economică.
„Oamenii trebuie să știe că există un sistem ordonat, coordonat și capabil să ofere un răspuns ferm, astfel încât cei care comit furturi și infracțiuni cibernetice să fie identificați și pedepsiți”, a afirmat Dan Nica în plenul Parlamentului European.
Acesta a evidențiat și rolul companiilor europene din domeniul securității cibernetice, menționând exemple precum Bitdefender, și a susținut că acestea trebuie promovate și sprijinite. Potrivit lui Dan Nica, Uniunea Europeană are capacitatea de a deveni un lider global în securitate
Europarlamentarii PSD au votat în Parlamentul European pentru ca Acordul comercial UE–Mercosur să fie verificat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Decizia a fost adoptată cu 334 de voturi pentru și 324 împotrivă, iar, potrivit PSD, cele 10 voturi ale europarlamentarilor români au făcut diferența.
Potrivit partidului, votul exprimat suspendă procedura de adoptare a Acordului până la pronunțarea CJUE și reprezintă un pas important pentru protejarea fermierilor și sectorului agricol din România și Europa. PSD subliniază că va continua să solicite introducerea unor garanții ferme în acord, pentru a asigura competiție echitabilă între fermierii europeni și cei din Mercosur.
Social-democrații menționează câteva efecte posibile ale deciziei:
Dacă CJUE va constata că Acordul nu respectă legislația UE, procesul de adoptare va trebui reluat sau renegociat, oferind șansa includerii unor garanții suplimentare pentru fermieri.
Dacă CJUE confirmă legalitatea Acordului, procesul de aprobare va fi reluat, cu riscul ca unele garanții solicitate de fermierii români și europeni să nu fie incluse.
PSD afirmă că beneficiile Acordului Mercosur nu trebuie obținute în detrimentul sectoarelor-cheie din economia națională a României, iar implicarea europarlamentarilor români a fost decisivă pentru acest rezultat.
Studiul de fezabilitate pentru drumul de mare viteză București–Giurgiu începe luni, termenul de realizare a documentației fiind de 16 luni, au anunțat reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
Contractul pentru proiectarea preliminară a autostrăzii sau drumului expres București–Giurgiu a fost semnat în decembrie 2025 cu o asociere de firme de inginerie din România și Turcia. Proiectul este finanțat din fonduri europene, valoarea contractului fiind de 34 de milioane de lei.
În cadrul studiului de fezabilitate vor fi analizate profilul drumului – autostradă sau drum expres –, variantele de traseu, precum și structura și conexiunile cu alte obiective de investiții, inclusiv viitorul Pod peste Dunăre Giurgiu–Ruse.
Totodată, CNIR a solicitat o analiză comparativă privind soluțiile tehnice și utilizarea materialelor de construcții, urmând să fie evaluată eficiența sistemului rutier din beton de ciment față de cel realizat din bitum, inclusiv din perspectiva utilizării materialelor din producția internă.
Documentația rezultată va sta la baza lansării licitației pentru etapa de proiectare și execuție. Drumul de mare viteză București–Giurgiu este primul proiect de acest tip care asigură conexiunea rutieră rapidă cu Bulgaria și are un rol strategic în dezvoltarea transportului și a conectivității regionale.
Europarlamentarul Victor Negrescu a lansat un avertisment la Parlamentul European, subliniind că anul 2026 riscă să fie un moment decisiv în politica internațională și că România trebuie să fie prezentă și influentă în procesul decizional european.
Negrescu a făcut declarațiile în cadrul evenimentului „10 lucruri de urmărit în 2026”, organizat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS).
El a atras atenția că securitatea nu mai este o teorie, iar războiul de la granițele Uniunii Europene, atacurile hibride și campaniile de dezinformare cer decizii ferme, în special pentru România, aflată pe flancul estic al UE. „Aceasta înseamnă Marea Neagră, infrastructură strategică și un rol mai puternic în securitatea regională”, a declarat Negrescu.
Europarlamentarul a mai evidențiat că democrația și statul social sunt sub presiune și a pledat pentru o Europă care să apere regulile comune, drepturile fundamentale și coeziunea socială.
De asemenea, 2026 va fi crucial și pentru economia și bugetul european post-2027, miza României fiind investiții, locuri de muncă și reducerea decalajelor. „România trebuie să fie prezentă și influentă la masa deciziilor europene, conștientă că fiecare poziție îi poate influența destinul”, a subliniat Victor Negrescu.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat marți că intenționează să propună ca și în 2026 să fie acordat ajutor pensionarilor cu venituri mici, pentru a sprijini categoriile cele mai vulnerabile.
„Voi propune coaliției să avem un mecanism similar celui de anul trecut. Nu am discutat încă cifrele exacte, pragurile sau cuantumul ajutorului, pentru că este important să purtăm această discuție colegială. Este nevoie să sprijinim pensionarii vulnerabili”, a afirmat Manole.
El a explicat că există soluții tehnice pentru implementarea măsurii, dar este necesară și verificarea capacității bugetului. În acest sens, ministrul va prezenta două variante: una dintre ele ar urma să fie asemănătoare cu schema aplicată anul trecut, care presupune acordarea ajutorului în două tranșe și care are un impact bugetar estimat la aproximativ două miliarde de lei.
Manole a subliniat că măsura este menită să ofere un sprijin real pensionarilor care se află în dificultate, iar discuțiile privind detaliile vor continua în cadrul coaliției.
Craiova a rămas marţi seara fără încălzire timp de aproximativ 30 de ore din cauza unei avarii la instalaţiile energetice, anunţă Electrocentrale Craiova S.A., producătorul de agent termic al municipiului.
Potrivit companiei, avaria a redus parametrii de furnizare a agentului termic, iar reluarea funcționării la parametrii normali este programată pentru 22 ianuarie 2026, la ora 00:00. Electrocentrale Craiova avertizează că, din cauza dimensiunii rețelei primare și a distanței dintre centrale și punctele termice, cartierele mai îndepărtate ar putea primi căldura la temperaturi normale mai târziu.
Aceasta este a șasea întrerupere majoră a furnizării căldurii în acest an, fiecare depășind 24 de ore, ceea ce a creat disconfort semnificativ locuitorilor în plină iarnă.
Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a afirmat într-o conferință de presă că refuzul premierului Ilie Bolojan de a aloca 350 de milioane de lei pentru reparațiile grupurilor energetice a dus la cedarea rețelei, afectând atât locuitorii, cât și compania Ford, care primește energie termică primară de la aceeași centrală.
La întâlnire au participat și președinți de asociații de proprietari, care au cerut Guvernului alocarea a 50 de milioane de lei pentru Electrocentrale Craiova. Primarul a subliniat că Primăria Craiova nu poate investi într-o societate care nu îi aparține: „Această centrală aparține Guvernului României și nu Primăriei. Reparațiile pot fi făcute doar de Guvern. Ministrul Energiei a solicitat anterior 350 de milioane de lei pentru reparații la grupurile energetice, achiziția a trei CAF-uri de rezervă și plata unei părți din datoriile societății. Domnul Ilie Bolojan a considerat că această investiție nu este importantă, deși centrală furnizează anual 100 de Megawați și asigură energia pentru Ford, al doilea producător auto și plătitor de taxe din România.”
Olguţa Vasilescu a mai precizat că, din cauza lipsei fondurilor, pentru prima dată în ultimii 30 de ani nu s-au realizat reparații la Electrocentrale Craiova, ceea ce a dus la întreruperile repetate ale furnizării agentului termic.
Din dispoziția primarului Robert Negoiță, Poliția Locală Sector 3 va aplica o procedură mai flexibilă pentru situațiile de parcare neregulamentară, astfel încât zonele blocate să fie eliberate cât mai rapid. Dacă șoferul:
Important: Chiar dacă mașina nu este ridicată, parcarea neregulamentară se sancționează în continuare cu amendă. Aceasta este însă mai mică decât costurile totale care ar fi rezultat din ridicarea autovehiculului (amendă + taxă de ridicare, transport și depozitare).
Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2:
"Astăzi au început lucrările la cel mai mare parc sportiv din Sectorul 2, aproape 20 de hectare dedicate mișcării, sănătății și timpului petrecut împreună.
Primăria Sectorului 2 este parte a acestui proiect, într-un parteneriat public-public solid, alături de Clubul Sportiv Dinamo și Ministerul Dezvoltării.
Reiau, pe scurt, în concret ce facem aici:
- o pistă de alergare de 2 km, la standarde internaționale;
- zone multisport, dedicate sportului de masă și antrenament, pentru toate vârstele;
- zone verzi, spații de relaxare și recreere.
Copiii din Sectorul 2 vor avea acces gratuit la până la 30% din biletele la competițiile Dinamo, vor participa la tabere sportive, competiții între școli, vizite educative și acces la Muzeul Sportiv Dinamo, programe dedicate în „Săptămâna Altfel” și „Săptămâna Verde”.
Vreau ca cei aproape 55.000 de copii din Sectorul 2 să aibă șansa pe care au avut-o marile generații de sportivi Dinamo: să facă sport, să creadă în ei și să crească aici."
Pe parcursul ultimelor zile, polițiștii locali ai Sectorului 1 au desfășurat activități în regim extins, pentru menținerea ordinii publice și siguranței rutiere, monitorizarea stării carosabilului și sprijinirea intervențiilor realizate de operatorul de deszăpezire.
Echipajele de polițiști locali au acționat fără întrerupere, însoțind utilajele de deszăpezire pe toată durata intervențiilor și verificând ulterior, 24 de ore din 24, întreaga infrastructură rutieră, pentru a identifica și semnala zonele unde au fost necesare intervenții suplimentare de deszăpezire și curățare a carosabilului.
De asemenea, au acordat sprijin, în anumite situații, pentru distribuirea materialului antiderapant către asociațiile de proprietari, au trimis 10.000 de notificări prin care au informat societățile comerciale și asociațiile de proprietari cu privire la obligația legală pe care o au de a deszăpezi trotuarele, verificând ulterior respectarea acestora.
Am sărbătorit nașterea uneia dintre cele mai luminate minți ale județului nostru: Petrache Poenaru.
Născut în Bălceștii Vâlcii, el rămâne în istoria lumii ca cel care a dăruit omenirii „condeiul portăreț fără sfârșit”, brevetat la Paris în anul 1827. Ceea ce noi folosim astăzi sub numele de stilou este invenția unui vâlcean, un instrument care a revoluționat modul în care se scrie istoria și se transmite cunoașterea.
Dincolo de geniul său tehnic, Petrache Poenaru a fost un mare patriot. Ca secretar al lui Tudor Vladimirescu în timpul Revoluției de la 1821, el a fost cel care a pus ciucuri albaștri, galbeni și roșii pe steagul de luptă al pandurilor. De aceea, noi spunem și ne mândrim că am dat țării și drapelul tricolor.
Petrache Poenaru a fost și un om al premierelor, fiind primul român care a călătorit vreodată cu trenul, în cadrul unei vizite în Anglia.
Membru al Academiei Române și reformator al educației, Poenaru a luptat întreaga viață pentru progresul neamului românesc.
Astăzi, îi cinstim memoria și ne amintim că spiritul inovator vâlcean nu are limite.
Gheorghe Șoldan: De la copii și tineri, la părinți și bunici, toate generațiile au fost parte din, probabil, cea mai frumoasă paradă a obiceiurilor de iarnă din România și, cu siguranță, cea mai mare organizată până acum la Suceava.
Am văzut fețe zâmbitoare, multă emoție, costume spectaculoase și oameni de toate vârstele bucurându-se de un spectacol care a durat mai bine de șase ore.
Am văzut, de asemenea, mii de telefoane ridicate în mulțime, care au surprins imagini ce vor ajunge virale pe rețelele de socializare și vor arăta ce județ frumos avem.
Un județ care își păstrează tradițiile și ai cărui oameni gospodari le transmit mai departe, din generație în generație.
În grupul oficialităților care au întâmpinat alaiurile de urători în fața Palatului Administrativ, au fost invitați, în premieră, mai multe personalități reprezentative ale județului, în principal sportivi cu care ne mândrim, dar și reprezentanți ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava”
Error: No articles to display