Facultatea Transfrontalieră vă invită să participaţi la Conferinţa internaţionala a studenţilor „DIALOGUE / EDUCATION / ACTION - Cross-Border International Student Conference 2022 (CISC-DEA 2022)”. CISC-DEA 2022 este organizată în perioada 19 - 20 mai 2022 în format hibrid onsite / online (Microsoft Teams) şi va include prezentări în plen şi sesiune live de postere. În funcţie de contextul actual, întreaga conferinţă se va muta în mediul online.
Spre deosebire de Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti organizată anual de Facultatea Transfrontalieră, CISC-DEA 2022 este organizată împreună cu studenţi pentru studenţi, având ca obiective:
consolidarea comunităţii studenţilor Facultăţii Transfrontaliere;
crearea oportunităţii de comunicare, de a se cunoaşte, de a face schimb de experienţe la nivel internaţional;
promovarea abilităţilor de conducere la studenţii implicaţi în organizarea conferinţei;
implicarea studenţilor în procesul de cercetare ştiinţifică şi de publicare academică.
Cele mai bune lucrări prezentate vor fi premiate de către mediul socio-economic!
Invitaţia şi formularul de înregistrare (care va fi trimis până la data de 06.05.2022, în limba română sau limba engleză) pot fi văzute pe: https://scss.ugal.ro/index.php/facultati/facultatea-transfrontaliera.
Lucrările redactate în limba română, engleză sau franceză vor fi publicate în Revista Cross-Border Student Life Magazine. Cerinţele pentru pregătirea lucrarilor sunt prezentate în formularul de înregistrare. Dragi studenţi, vă invităm să participaţi la conferinţă, să vă prezentaţi ideile, preocupările şi să vă bucuraţi de prelegeri şi conversaţii de grup de oriunde vă veţi afla! Pe parcursul întregii conferinţe există o echipă gata să vă ajute, astfel încât participanţii vor avea ocazia să audă despre ideile şi preocupările voastre uimitoare!

Cu Victoria Cocias si George Constantinescu

O noua productie a Teatrului de Arta Bucuresti, sambata, 7 mai, ora 19.30, in Aula Magna. Bilete - https://www.blt.ro/sase-lectii-de-dans-in-sase-saptamani-galati.html

"Lily Harrison, vaduva unui preot baptist își angajează un profesor de dans, la domiciliu, pe italianul Michael Minetti si povestea începe. Între Lily si Michael sar scântei de la prima întâlnire. Se mint, se agresează, se ironizează reciproc dar de-a lungul celor 6 săptămâni, în timpul orelor de dans Lily si Michael, amândoi cu mult umor, temperament dar si sensibilitate ajung să se cunoască, să se respecte si să-și îmbogățească viața cu o mare si frumoasa prietenie

Facultatea Transfrontalieră vă invită să participaţi la Interdisciplinarity and Cooperation in Cross-Border Research – International Summer Conference - ICCR 2022). Acest eveniment ştiinţific îşi propune să reunească specialişti din domenii variate (educaţie fizică şi sport / economie şi afaceri internaţionale / ecologie şi protecţia mediului / agrifood / materiale avansate în inginerie) interesaţi de cercetarea transfrontalieră, care vor facilita un cadru propice noilor descoperiri în sferele ştiinţifice vizate.
ICCR 2022 este organizată în format hibrid onsite / online şi va include prezentări în plen, sesiune de postere şi workshop-uri. Evoluţia contextului actual poate influenţa modalitatea de desfăşurare a lucrărilor conferinţei. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din Republica Moldova.
Instituţii organizatoare:
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, România
Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu-Haşdeu” din Cahul, Republica Moldova
Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Republica Moldova
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Republica Moldova
Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, Republica Moldova
Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Republica Moldova
Parteneri:
Academia de Studii Economice din Moldova, Republica Moldova
Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, Republica Moldova
Universitatea de Stat din Comrat, UTA Găgăuzia, Republica Moldova
Universitatea de Stat „Grigore Ţamblac” din Taraclia, Republica Moldova
Universitatea de Stat din Moldova, Republica Moldova
Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Ucraina
Formularul de înregistrare va fi trimis până la data de 1.05.2022, la adresa de e-mail a responsabilului de panel, iar lucrările in extenso vor fi trimise până la data de 15.06.2022 şi vor fi publicate în ACROSS – A Comprehensive Review of Societal Studies - BDI (ERIH PLUS, DOAJ, MLA, Index Copernicus). https://www.transfrontaliera.ugal.ro/index.php/ro/cercetare/evenimente-stiintifice/conferinte/iccr-iunie-2022. Înregistrarea la conferinţă este gratuită!

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a pus în consultare publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind organizarea și funcționarea Parcurilor de Specializare Inteligentă, un instrument nou în Strategia Națională CDI 2021-2027. Prin acest OUG se vor acorda facilități fiscale pentru construirea și dezvoltarea parcurilor care încurajează dezvoltarea experimentală, inovarea și transferul tehnologic, inclusiv pentru producția de serie sau de masă și activitățile de marketing sau desfacere, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Cercetării.

„Specializarea Inteligentă reprezintă „prioritatea orizontală 1” din Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare inteligentă 2021-2027 prin creșterea capacității ecosistemului regional de a susține specializarea inteligentă într-o manieră sustenabilă prin dezvoltarea infrastructurilor proprii ale organizațiilor de CDI și companiilor, a parcurilor științifice și tehnologice, a structurilor de transfer tehnologic și capacității acestora de a furniza servicii specifice, a clusterelor inovative și a altor structuri asociative orientate spre inovare și prin creșterea capacității parteneriatelor regionale de a genera inovare”, se arată în comunicat.

Consiliul Județean Galați pregătește o amplă investiție în sediul fostului Palat al Comisiei Dunării, clădire simbol din istoria Galațiului.
Fostul sediu al Comisiei Europene a Dunării este un reper cultural al întregii nații, nu doar al Galațiului. Este o clădire care respiră istorie și în jurul căreia s-au scris pagini întregi din poveștile de altădată ale portului Galați.
De mai bine de jumătate de secol, această bijuterie arhitecturală este sediul Bibliotecii “V.A Urechia”.


277558307 955457648321221 5597039828350226561 n”Am pregătit, împreună cu echipa Consiliului Județean și cu cei de la bibliotecă, o amplă investiție de reabilitare, modernizare și eficientizare energetică a clădirii, în cadrul unei investiții de peste 1,5 milioane de euro.
Pe lângă lucrările de reabilitare, de înlocuire a instalațiilor degradate și de montare a unor sisteme moderne de climatizare, vom instala centrale de tratare a aerului pentru zona colecțiilor speciale, sisteme inteligente de gestionare a consumului de energie, recuperatoare de căldură cu performanță ridicată și sisteme de producere a energiei verzi”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea


Proiectul a fost depus deja în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Info:
▶️ recepția clădirii a avut loc în 1896
▶️ imobilul a fost puternic bombardat în timpul Primului Război Mondial
▶️ Comisia Europeana a Dunării a funcționat aici până în 1948
▶️ din 1968, în această clădire își are sediul Biblioteca “V.A. Urechia”

Până în data de 15 mai, profesorii din toată ţara, indiferent că predau limba română, istorie, franceză sau chimie, se pot înscrie la concursul „Teach for future”. Aceştia trebuie să elaboreze un plan de lecţie despre cum pot preda ora cu ajutorul unei imprimante 3D. Profesorii pot lucra individual sau în echipă pentru a realiza conceptul de lecţie.
Înscrierea profesorilor participanţi se va face pe adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
O sabie a unui luptător dac, un scut, clădirea Colosseumului în miniatură toate printate cu o imprimanta 3D. Poate un kit educaţional ce conţine litere, cuvinte, obiecte, care să ajute psihologii şcolari să realizeze testarea psihosomatică a copiilor înscrişi în clasa pregătitoare, sau în activităţile de învăţare pentru copiii cu CES. Sunt doar câteva dintre ideile unor profesori care s-au gândit că pot îmbunatăţi orele de la clasă, arătându-le elevilor aceste obiecte palpabile, în loc să le vorbească despre concepte abstracte.

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) a pus în consultare publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Parcurilor de Specializare Inteligentă, un instrument nou în Strategia Naţională CDI 2021-2027. Prin acest OUG se vor acorda facilităţi fiscale pentru construirea şi dezvoltarea parcurilor care încurajează dezvoltarea experimentală, inovarea şi transferul tehnologic, inclusiv pentru producţia de serie sau de masă şi activităţile de marketing sau desfacere, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Cercetarii. „Specializarea Inteligentă reprezinta „prioritatea orizontală 1” din Strategia Naţională de Cercetare, Inovare şi Specializare inteligentă 2021-2027 prin creşterea capacităţii ecosistemului regional de a susţine specializarea inteligentă într-o manieră sustenabilă prin dezvoltarea infrastructurilor proprii ale organizaţiilor de CDI şi companiilor, a parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, a structurilor de transfer tehnologic şi capacităţii acestora de a furniza servicii specifice, a clusterelor inovative şi a altor structuri asociative orientate spre inovare şi prin creşterea capacităţii parteneriatelor regionale de a genera inovare”, se arată în comunicat.

Tinerii de 18-19 ani din România pot să aplice pentru unul din cele 35.000 de permise de călătorie, pentru călătorii gratuite cu trenul în Europa, în statele membre Uniunii Europene şi în ţările terţe asociate la programul Erasmus+. Înscrierile au început pe 7 aprilie 2022 şi ţin până pe 21 aprilie, se arată într-un anunţ pe pagina DiscoverEU. “DiscoverEU este o acţiune a programului Erasmus+. Scopul său este să le ofere tinerilor în vârstă de 18 ani o experienţă de călătorie care le va întări sentimentul de apartenenţă la Uniunea Europeana şi le va permite să exploreze diversitatea Europei, patrimoniul cultural şi istoria acesteia, să-şi creeze legături cu persoane de pe întregul continent şi, în cele din urmă, să se descopere pe ei înşişi.
În aprilie 2022, Comisia Europeană şi Agenţia Executivă Europeană pentru Educaţie şi Cultură (EACEA) vor selecta cel puţin 35.000 de tineri care îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Persoanele interesate se pot înscrie pe Portalul european pentru tineret. Perioada de înscriere începe joi, 7 aprilie 2022, la ora 12:00 (CEST) şi se încheie joi, 21 aprilie 2022, la ora 12:00 (CEST).
Comisia Europeană le va oferi tinerilor selectaţi permise de călătorie cu care vor putea explora Europa între 1 iulie 2022 şi 30 iunie 2023, pe o perioadă de maximum o lună. În principiu, solicitanţii selectaţi vor călători cu trenul. Totuşi, pentru a asigura un acces cât mai larg posibil, proiectul permite utilizarea unor mijloace alternative de transport, de exemplu feribotul şi autocarul dacă este necesar, şi ţine cont de considerente de mediu, de timp şi de distanţă”, conform descrierii de pe site.

Primăria Galați primește un ajutor nesperat pentru rezolvarea unor blocaje în circuitul birocratic al documentelor, în cadrul comunicării cu publicul și cetățenii plătitori de taxe, tocmai din partea unor tineri, elevi în cadrul unui liceu de prestigiu din oraș. Ca urmare a acestui fapt, reprezentanții gălățenilor reacționează și îi premiază pe tinerii inovatori.

”Astăzi am avut bucuria de a premia doi copii extraordinari - Vlad Cacenschi și Andrei Durlea - de la Colegiul Național Vasile Alecsandri, care au creat singuri o aplicație electronică foarte utilă.

Prin intermediul aplicației se pot trimite mesaje sau se pot face sesizări către diverse instituții privind situații de victime ale discriminării, corupției, violenței, abuzului sau exploatării.

Este vorba despre un concurs de idei derulat de Asociația Grupul de Acțiune Locală STRATEGAL. Încurajăm și susținem inovația.

Felicitări copiilor și tuturor celor implicați în acest proiect!” s-a arătat încântat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, la momentul prezentării aplicației de către cei doi elevi.

Cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea pentru modificarea art.6 alin.(9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000. Guvernul atacase la CCR legea iniţiată de USR. Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, miercuri, că va redepune, alături de deputatul Tudor Rareş Pop, proiectul care permite folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program.
Anunţul a fost făcut în contextul în care Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Guvernului şi a stabilit că proiectul este neconstituţional.
„Nicolae Ciucă a învins. Suferă milioane de copii. Dar pentru el nu contează asta. CCR a declarat neconstituţionala legea USR care deschide curţile şcolilor şi oferă copiilor şansa de a se juca într-un mediu sigur. Deşi proiectul a fost votat de toate partidele, premierul Nicolae Ciucă a atacat legea la CCR. De ce a facut asta? De ce ai vrea să vezi în continuare copiii jucându-se printre maşini, în locuri periculoase, nu în spaţiile amenajate din şcoli care stau închise? Alături de Tudor Rareş Pop – deputat USR, vom redepune proiectul”, a scris Moşteanu, pe Facebook.