Ludovic Orban a anunțat duminică seară că masca va deveni obligatorie în toate spațiile publice deschise și închise din București, după ședința de luni a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Premierul spune că scopul măsurilor este reduce „cât mai mult interacțiunile între oameni”.„Se va institui purtarea măștii în toate spațiile publice închise și deschise” după ședința CMSU de luni, de la ora 15.00, a declarat Ludovic Orban duminică seară la B1TV.
„La solicitarea mediului cultural și a HORECA, noi am schimbat evaluarea inițială și am introdus pragul de 3 la mie. După 3 la mie se suspendă activitatea în instituțiile de cultură, teatre, cinematografe, dar și în restaurante, cafenele. Aceste măsuri au valabilitate 14 zile”, a spus premierul.
„Obiectivul nostru este ca în aceasta perioadă sa oprim creșterea numărului de infectari. Sunt cele mai severe măsuri cuprinse în hotărârea privind starea de alertă. Obiectivul măsurilor este acela de a reduce cât mai mult interacțiunile între oameni”, a explicat premierul.
“La incendiul de la Vadu, izbucnit vineri, intervenim în prezent cu două autospeciale de stingere şi 15 pompieri, din care 11 sunt chemaţi de acasă, din timpul liber, de la Detaşamentul Palas. Până la această oră, de la momentul izbucnirii au ars 140 de hectare şi ar mai fi vorba de alte 70 de hectare care urmează a fi stinse”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”, potrivit Agerpres.
Potrivit stirileprotv.ro, aproximativ 400 de hectare cu vegetaţie uscată au fost cuprinse de flăcări miercuri seară, în zona Vadu - Grindu Chituc, pentru stingerea incendiului pompierii intervenind în jur de 18 ore. Focul a cuprins o suprafaţă mlăştinoasă, greu accesibilă, fiind şi atunci mobilizaţi inclusiv pompieri care se aflau în afara orelor de serviciu.
Un test clinic realizat de Organizația Mondială a Sănătății arată că tratamentul cu Remdesivir nu are efect substanțial asupra șanselor de supraviețuire a pacienților cu Covid-19.
Rezultatele testului Solidarity al OMS, care a studiat efectele Remdesivirului și ale altor trei potențiale scheme terapeutice la 11.266 pacienți spitalizați, a concluzionat că niciunul dintre tratamente nu a ”afectat substanțial mortalitatea” sau a redus nevoia de ventilare mecanică a pacienților, potrivit unei copii a studiului consultat de Financial Times.
”Remdesivir, hidroxiclorochina, lopinavir și interferon au părut să aibă efect redus asupra mortalității în spital”, arată studiul, potrivit Hotnews.
Rezultatele testului OMS arată de asemenea că aceste medicamente au avut efect redus asupra perioadei în care pacienții au stat în spital. Cu toate acestea, cercetătorii OMS au spus că ținta principală a studiului a fost să examineze impactul asupra mortalității în spital. Studiul nu a fost încă evaluat de omologii din domeniul științific.
Remdesivir este unul dintre medicamentele cu care a fost tratat Trump, dar care este folosit și în România.
Evenimentele private, precum nunți, botezuri, în spațiile deschise și închise pe plan național vor fi interzise, până la scăderea numărului de cazuri, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat.
"Sub sau egal cu 1,5 la mia de locuitori, se poate folosi pânăla 50 la sută din capacitate.
Între 1,5 și 3 la mie, 30 la sută și până la ora 23
Peste 3 la mie, activitatea va fi sistată.
Evenimentele private, nunți, botezurti, aniversări sunt interzise pe plan național.
Se reduce numărul la campanie electoral: 20 în interior, 50 în afară", a spus Arafat.
Primul cod galben emis de ANM este valabil în intervalul 12 octombrie, ora 21:00 - 13 octombrie, ora 09:00 și vizează intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ.
În intervalul menționat, în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei și al Crișanei, precum și în vestul și nordul Munteniei, vântul va avea temporar intensificări, cu viteze de 55...65 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 90...100 km/h.
Totodată, în vestul și sud-vestul teritoriului va ploua, iar în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, ploile vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp.
În partea a doua a intervalului vântul se va intensifica și în centrul țării, unde rafalele vor fi în general între 50 și 60 km/h.Al doilea cod galben intră în vigoare pe 13 octombrie, ora 09:00 și expiră în aceeași zi la ora 21:00. În intervalul menționat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100...130 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55...65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…80 km/h.
În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Potrivit digi24.ro, marți, vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte.
În cursul nopții de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, vor mai fi intensificări ale vântului în nord-vest și la munte, precum și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, îndeosebi pe crestele Munților Apuseni și ale Carpaților Orientali.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, într-o intervenţie la Digi24, că închiderea ţării nu este o soluţie şi a precizat că nu ştie dacă România îşi mai permite un alt lockdown.
”Nu ştiu dacă România îşi mai permite un lockdown, după cum nu ştiu dacă fiecare dintre noi îşi mai permite un lockdown”, a afirmat ministrul Sănătăţii.„Din punctul meu de vedere cred că ar trebui să respectăm nişte restricţii pe care le-am impus încă de la începutul acestei pandemii şi să ne gândim la cei de lângă noi care nu mai sunt din cauza acestei pandemii, să ne gândim la cei care suferă şi să ne gândim la un corp medical care în acest moment şi ei sunt cu credinţa în suflet şi în acest moment sunt aceiaşi de la începutul acestei pandemii şi merg în continuare şi ţin să le mulţumesc încă o dată aici în faţa dumneavoastră”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Premierul Ludovic Orban i-a cerut joi, în şedinţa de Guvern, ministrului de Interne Marcel Vela să ofere „un răspuns potrivit” Avocatului Poporului care i-a cerut ministrului să precizeze ce bază legală există pentru ca poliţiştii să poată face controale îmbrăcaţi în civil şi să amendeze oamenii care nu respectă măsurile de protecţie sanitară.
„Am văzut că Avocatul Poporului vă întreabă de ce se fac controale de poliţie în civil. Daţi-i un răspuns potrivit. Chiar recomand o creştere a efectivelor care operează în civil, pentru că ştim situaţii care ne-au fost raportate în care se strigă «şase» la venirea lor în uniformă şi practic nu pot să surprindă cum sunt situaţiile ele în realitate. De asemenea, Tel Verde să îl operaţionalizaţi şi să îl popularizaţi, astfel încât să putem să direcţionăm controalele în funcţie de semnalele primite de la cei care au o participare civică în semnalarea încălcării regulilor de protecţie a sănătăţii. S-a respectat decizia CNSU ca în termen de 48 de ore toate CJSU să ia deciziile care se impun? Ok. Aici scoatem focarele şi trebuie mers la analiză până la nivel de sat. De exemplu să nu carantinăm o comună dacă doar un sat depăşeşte indicele respectiv. Adică să carantinăm doar satul respectiv”, a afirmat Orban, la începutul întrunirii de joi a Guvernului.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat marți seară că în depozite există 4.000 de flacoane de Remdesivir, dar nu trebuie văzut ca un „element salvator”.
„La începutul lunii iulie noi am folosit în terapie Remdesivir, 11.892 de flacoane. În acest moment în depozite avem 4.000 de flacoane. Acest tratament cu Remdesivir este un tratament care face parte din protocol, la diferite cazuri selectate pe anumite criterii, pe care medicul curent îl acceptă pentru pacientul respectiv. Este un tratament care se dă pentru cinci zile”, a declarat ministrul Tătaru, la TVR1.
Declarația vine în contextul în care mai multe state europene se confruntă cu o criză în aprovizionarea cu antiviralul Remdesivir. De exemplu, Olanda a confirmat marţi că şi-a epuizat stocul de Remdesivir şi discută cu Comisia Europeană pentru a primi noi doze.
Direcția de Sănătate Publică București a înaintat mai multe recomandări pentru Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, după explozia de îmbolnăviri de COVID-19 din Capitală. Potrivit digi24.ro, propunerile făcute de DSP București:
-interzicerea organizării evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente;
-interzicerea desfășurării de evenimente private în restaurante și cafenele cu mai mult de 50 de persoane;
-obligativitatea purtării măștii de protecție în apropierea școlilor, la mai puțin de 100 de metri;
-închiderea barurilor, restaurantelor și a cafenelelor;
-interzicerea organizării și desfășurării procesiunilor religioase în spațiu deschis;
-intensificarea acțiunilor de control în transportul public, piețe, târguri și piscine interioare;
Documentul va fi înaintat către Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență care va analiza propunerea. Ședința este programată marți, de la ora 11.
Un bărbat de 64 de ani a murit, după ce a fost împușcat la o partidă de vânătoare în zona Sighet.
Cazul a fost semnalat la 112 de un bărbat, care a anunțat că în zona Sighet, este un bărbat împușcat cu multiple plăgi, instabil și cu semne vitale extrem de slabe. El era la o partidă de vânătoare, potrivit Digi 24.
Salvatorii montani au ajuns împreună cu echipajul de la Ambulanță Sighetu Marmației și cu echipajul de la Poliția Sighetu Marmației la victima la ora 08.40.
Victima avea răni incompatibile cu viață fiind găsită decedată.
PMP vrea să facă alianță cu PNL. Fostul lider al partidului, Traian Băsescu a anunțat că liberalii sunt prima opțiune pentru realizarea unei alianțe la nivel național. Totuși, Băsescu nu este sigur că proiectul va reuși deoarece PMP are „suspiciuni majore și o încredere redusă în cuvântul lui Ludovic Orban”.
PMP are o singură condiție: alianța cu PNL trebuie să se facă în toată țara.
„Va face alianțe peste tot cu PNL, dacă acceptă lucrul ăsta. Dacă nu, PMP își va valorifica voturile pe care le-a primit. Din punct de vedere politic, oferta noastră este simplă, clară, tranșantă. Dacă PNL vrea o alianță cu PMP o face de sus până jos. Să o facă numai pe unde le convine, și unde nu, nu... nu merge. Ori aplicăm un principiu egal de sus până jos, ori dacă nu, ne vedem fiecare de drumul lui. Iar eu când spun lucrul ăsta, nu glumesc. De sus până jos înțeleg de la primării până la consilii județene, la consilii locale, peste tot. PMP nu-i pelerină de vreme rea, unde le convine”, a declarat Traian Băsescu la Digi 24.
Traian Băsescu a declarat că nu șie dacă alianța se va face deoarece șeful PNL este inconsecvent.
„Obiectivul, deocamdată, este să facem alianță cu PNL. Dacă vor fi corecți și nu ne vor face ce-au făcut la locale, la București, când cu 7 zile înainte de depunerea listelor ne-au anunțat că nu mai e alianță. Noi deja avem suspiciuni majore și o încredere redusă în cuvântul lui Ludovic Orban. La prima probă că rămâne același inconsecvent, ne vedem de drumul nostru”, a precizat Băsescu.
Potrivit relatărilor părintelui unui elev implicat în scandal, incidentul ar fi avut loc vineri seara, în jurul orei 20:00, când polițiștii au fost chemați de locatarii din zona Cireșica, care au reclamat că mai mulți tineri ar face gălăgie în curtea școlii nr. 29.
”Câțiva copii de clasa a-9-a stăteau liniștiti de vorbă în incinta școlii 29 fără a deranja pe nimeni. Pe timpul zilei au jucat baschet sau fotbal tot in curtea școlii 29. La ora 20,00 au sosit câțiva polițiști de la secția 2 care prinseseră toți infractorii din cartier și au ridicat cu mașinile de poliție cam 10 copii, ducându-i la secția 2. M-a sunat copilul că e la poliție și nu știe de ce, că nu a făcut absolut nimic rău”, scrie tatăl unui elev pe Facebook, care postează drept dovadă și fotografia unui proces verbal cu sancțiunea aplicată fiului său.
”Și acum începe partea interesantă. Mă legitimez cu cartea de identitate a mea și a copilului, iar polițiștii nu se uita pe buletine. Întreb de ce au luat copilul din curtea școlii și l-au dus la secție. Un domn polițist pe nume Rutea îmi spune că nu avea voie în curtea școlii conform legii 61. Adică dacă nu e elev în școala respectivă nu are voie să se joace și nici să stea în curtea școlii. Bun zic, dar de ce nu se pun panouri pe gardul școlii pentru avertiza copiii că nu au voie în curte sa se joace (răspuns- pauză că nu e competența lui).
Călin Popescu-Tăriceanu preferă ca alegerile parlamentare să fie organizate în martie 2021 din motive de siguranţă sanitară.
"Curtea Constituţională a stabilit că legea care prevede că Parlamentul României este cel care stabileşte data alegerilor parlamentare este constituţională. În aceste condiţii, cred că este foarte potrivit ca Parlamentul să hotărască rapid o dată pentru alegerile parlamentare. Noi suntem în favoarea organizării lor în luna martie 2021. Pentru acest punct de vedere avem câteva argumente: să ne lămurim unde suntem cu criza coronavirus. Vedem cifre din ce în ce mai mari de infectări şi încă nu au venit valurile de la deschiderea şcolilor şi alegerile locale. O amânare a alegerilor ne va permite să trecem peste sezonul virozelor şi gripelor de sezon care vor complica şi mai tare situaţia medicală. Asta dacă toţi reprezentanţii clasei politice consideră că cetăţeanul are întâietate. Va da timp guvernului Orban să negocieze cu statele în care trăiesc mulţi români pentru a putea organiza în siguranţă secţii de vot. Intuiesc reacţia lui Orban (Tăriceanu a obţinut un scor mic şi nu mai vrea alegeri), dar aici este vorba despre mai mult decât interesul unui partid sau altul. Este vorba dacă vrem sa rămânem într-o democraţie participativă şi liberă sau abandonăm această idee şi lăsăm să voteze în locul nostru tabletele STS-ului!", a scris Tăriceanu pe pagina personală de Facebook.
Un accident rutier grav a avut loc marți dimineață, în jurul orei 6:00, în localitatea Lețcani (județul Iași), în urma căruia pompierii ieșeni au activat Planul Roșu de Intervenție, potrivit unui comunicat ISU. În accident au fost implicate un tir, un autobuz și un microbuz.
Accidentul a avut loc în jurul orei 06:00. Pompierii ieşeni au activat Planul Roşu de Intervenţie.
Pentru gestionarea situaţiei au acţionat 2 autospeciale de transport victime multiple, 3 echipaje de prim ajutor calificat, o ambulanţă terapie intensivă mobilă, o descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarerare, precum şi alte 3 ambulante ale serviciului judeţean de ambulanţă.
În urma impactului au fost înregistrate 13 victime, dintre care 4 încarcerate. Până la acest moment şase victime au fost transportate la spital. Una dintre victimele încarcerate şi-a pierdut viaţa.
Cele şase persoane transportate la spital sunt cinci : bărbaţi vârste de 39, 44, 29, 30, 43 şi o femeie de 35 de ani. Şoferul uneia dintre maşini, un bărbat de 55 de ani care era încarcerat, a murit.
Error: No articles to display