Garda Națională de Mediu anunță că a descoperit o țeavă de 50 cm în diametru deversează ape pluviale în apa în care turiștii din Năvodari fac baie. Am amendat primăria și am dispus dezafectarea țevii, au transmis reprezentanții GNM.
Garda Națională de Mediu a finalizat prima zi de control amplu pe litoral. Urmează încă 6 zile de inspecție și control în acțiunea ”UN MEDIU CURAT PENTRU UN TURISM SĂNĂTOS”, a anunțat GNM

„Din 30 de controale efectuate într-o singură zi am aplicat 29 de sancțiuni și amenzi de 845.000 de lei atât UAT-urilor cât și agenților economici.
Ce am găsit până acum nu arată deloc bine:
Pulberi în atmosferă, ridicate de șantiere ai căror administratori nu înțeleg să le întrerupă activitatea pe timpul sezonului. În numeroase cazuri nu există perdele de protecție în zona perimetrală a șantierului.

Deșeurile nu sunt colectate separat și de multe ori sunt abandonate în zonele turistice.
Unele plaje nu sunt curate.

O țeavă de deversare a apelor pluviale care se termină fix în buza apei, acolo unde turiștii fac plajă și baie. Ca urmare a acțiunii GNM, țeava de pe plaja de la Năvodari va fi dezafectată cel târziu mâine. Am amendat primăria Năvodari cu suma de 30.000 de lei și totodată am dispus măsuri de conformare, pe care le vom verifica, recurent inclusiv la finalul sezonului”, au explicat cei de la GNM.

Reprezentanții GNM vor face controale pe bandă rulantă.
”Semnalul nostru este foarte clar și vine cu un mesaj care se îndreaptă concomitent către autorități locale, agenți economici dar și către turiști. România nu are un sezon estival lung. Nu există nici o scuză credibilă pentru care, în cele 9 luni de extrasezon, să nu poți pregăti condiții de mediu sănătoase pentru sutele de mii de turiști români și străini care ajung la mare”, a declarat comisarul general GNM, Andrei Corlan.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunță că încep lucrările de refacere a pieței Berceni-Olteniței. Vom construi un complex agro-alimentar nou-nouț, cu triplă funcțiune, a explicat edilul.
Lucrările încep săptămâna aceasta.

„Începem lucrările de refacere totală a pieței Berceni-Olteniței! Pentru început, vom dezafecta vechea structură, nesigură din multe puncte de vedere (securitate la incendiu, condiții igienico-sanitare etc.) pentru un comerț civilizat”, a transmis Daniel Băluță.

Primarul Sectorului 4 a prezentat detalii despre viitoarea piață.

„În locul ei, vom construi un complex agro-alimentar nou-nouț, cu triplă funcțiune, așa cum vedem în imaginile de mai jos. Practic, vom avea o zonă de piață, dedicată producătorilor autohtoni, cu tarabe, de unde vom putea cumpăra produse naturale, proaspete, autentice românești. Tot aici, vom avea și spații pentru brutărie, farmacie și alte asemenea mici unități economice de mare utilitate. Pentru tineri, va fi amenajată o zonă de relaxare și de socializare, atât de necesară în cadrul comunității noastre, mai ales că astfel de locații ne lipsesc. Noul concept presupune un spațiu nou și modern, atractiv din punct de vedere arhitectural, cu toate facilitățile necesare, în concordanță cu nevoile pe care societatea noastră le are în 2025, ca o continuare a progresului și a schimbărilor în bine din ultimii 10 ani”, a precizat Daniel Băluță.

Guvernul României a adoptat săptămâna trecută Hotărârea privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 288/2024, care reglementează traseele pedestre de interes național în scop recreativ. Potrivit Ministerului Economiei, actul normativ completează cadrul legal pentru atestarea, amenajarea și administrarea acestor trasee.

„România are locuri incredibile, iar Via Transilvanica e dovada vie că le putem pune în valoare cu pasiune și viziune. E un proiect care unește țara prin natură, cultură și povești locale. Până acum, inițiativele de genul acesta s-au făcut mai mult din ambiție decât cu sprijin legal. De azi, însă, avem reguli clare care permit recunoașterea oficială a traseelor de drumeție naționale. Sper ca exemplul Via Transilvanica să inspire și alte comunități să-și spună povestea și să transforme mersul pe jos într-o formă autentică de turism durabil”, a declarat Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Pentru a primi atestarea, un traseu pedestru de interes național trebuie să îndeplinească mai multe criterii cumulative, printre care:
-să aibă o lungime de cel puțin 500 km și să străbată minimum 8 județe (sau cel puțin 200 km dacă traversează sau se învecinează cu situri naturale UNESCO);
-să parcurgă în proporție de minimum 70% din lungimea traseului zone naturale și rurale;
-să includă obiective turistice, precum: monumente istorice, situri arheologice, arii naturale protejate sau situri UNESCO;
-să fie însoțit de un ghid, care să cuprindă harta și elemente de identitate vizuală ale traseului, profilul cu diferențe de nivel, spații de cazare și alte informații turistice.
Traseele pedestre de interes național contribuie direct la punerea în valoare a unor zone autentice, mai puțin frecventate, adesea afectate de lipsa de investiții și depopulare, oferindu-le o nouă perspectivă de dezvoltare. Turiștii care aleg să le parcurgă se vor putea conecta, astfel, cu natura, poveștile și comunitățile locale, redescoperind valorile simple și susținând un turism responsabil și durabil.

Toate traseele vor beneficia de un sistem standardizat de semnalizare, cu marcaje vizibile și coerente – borne, indicatoare, balustrade sau refugii – astfel încât drumeții să poată urma ruta în siguranță, fără riscul de a se rătăci. Acest sistem unitar, gândit cu atenție la experiența călătorilor, contribuie la orientarea facilă, dar și la crearea unei identități vizuale distincte pentru fiecare traseu. În plus, legătura cu mijloace de transport la capetele traseelor asigură o accesibilitate mai mare, ceea ce transformă aceste trasee într-o opțiune viabilă chiar și pentru turiștii aflați la prima experiență de drumeție.
Procedural, traseele pedestre de interes național vor fi atestate la solicitarea inițiatorului, pe baza unei documentații tehnice care va include, printre altele, acordurile proprietarilor sau administratorilor terenurilor străbătute, precum și,

acolo unde este cazul, avizul administratorului ariei naturale protejate traversate. Evaluarea documentației se va realiza de către o comisie special constituită. Atestarea se va face prin ordin al ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului și Turismului, care se va publica în Monitorul Oficial al României.
Amenajarea traseelor pedestre de interes național se realizează de către inițiator, în colaborare cu unitățile administrativ-teritoriale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară de pe raza traseului. Împreună, au obligația de stabili o strategie pentru întreținerea, dezvoltarea și promovarea traseului, inclusiv stabilirea modului de cooperare și a responsabilităților privind aplicarea marcajelor și a semnalizării specifice, a precizat Ministerul Economiei.

Președintele CJ Timiș Alfred Simonis, a anunțat că stadionul Dan Păltinișanu se construiește. Asta demonstrează că toate luptele pe care le-am dus în ultimele zile nu au fost în zadar, a spus liderul CJ Timiș.

Potrivit lui Simonis, Guvernul României a pus în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență care vizează marile investiții guvernamentale. În ceea ce privește stadioanele, acestea pot fi finanțate doar dacă autoritatea locală asigură 20 la sută din valoarea lucrărilor de construcții.

„Asta demonstrează că toate luptele pe care le-am dus în ultimele zile nu au fost în zadar. Știu că informațiile apărute în spațiul public în ultima perioadă au creat o stare de neliniște în rândul tuturor și este de înțeles, pentru că acest proiect e unul la care visăm de mult. Dar am insistat, am prezentat situația reală și, până la urmă, rațiunea a învins. Dar, pentru că mereu există un dar, mi-aș fi dorit ca această luptă pentru Dan Păltinișanu să nu o fi dus singur. Acum, însă, e mai puțin important pentru că vestea bună este că Poli va avea casă nouă”, a precizat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.

Guvernul ar putea amâna finanțarea unor proiecte din domeniul sportului pentru a reduce deficitul bugetar.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a convocat Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență (CMSU). Acesta a primit sarcina de a evalua și coordona măsurile de răspuns în urma fenomenelor hidrometeorologice extreme din județele Suceava și Neamț, înregistrate în intervalul 27-28 iulie.

Diana Buzoianu a transmis că le-a cerut responsabililor de la Apele Române, precum și reprezentanților autorităților locale și instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, să acționeze prompt, coordonat și fără ezitare în sprijinul comunităților afectate.

„Intervențiile trebuie să vizeze în primul rând salvarea de vieți, asigurarea accesului către zonele izolate și limitarea efectelor inundațiilor asupra populației și infrastructurii. Am cerut mobilizarea tuturor resurselor disponibile și o comunicare permanentă din teren, deoarece oamenii au nevoie de sprijin concret în cel mai scurt timp”, a transmis ministrul Mediului pe Facebook.

Diana Buzoianu a subliniat necesitatea ca la Apele Române să fie atrase fonduri europene pentru a fi creată infrastructura de protecție împotriva inundațiilor.

Președintele României, Nicușor Dan pe președintele Adunării Naționale a Republicii Coreea, Woo Won-shik, aflat într-o vizită oficială în România. Întâlnirea a avut loc luni, la Palatul Cotroceni.

Vizita oficială s-a desfășurat în contextul aniversării a 35 de ani de relații diplomatice bilaterale și al consolidării Parteneriatului Strategic între cele două state, prin adoptarea Declarației Comune din anul precedent. Cei doi oficiali au subliniat caracterul dinamic și aprofundat al relației bilaterale, marcate de cooperare solidă pe plan politic, economic și cultural.

Discuțiile au pus accent pe extinderea colaborării în domenii strategice precum apărare, energie (inclusiv proiecte de energie nucleară civilă – Cernavodă și reactoare modulare mici), energie regenerabilă, infrastructură (parteneriatul între porturile Constanța și Busan), IT&C și tehnologii de vârf.

Președintele Nicușor Dan a reiterat interesul României pentru atragerea investițiilor sud-coreene, subliniind potențialul colaborării economice și tehnologice. De asemenea, a fost evidențiată importanța consolidării schimburilor culturale, academice și turistice dintre cele două țări.

La rândul său, Președintele Woo Won-shik a apreciat semnificația specială a vizitei, în lumina aniversării relațiilor bilaterale, și a exprimat sprijinul activ al Coreei de Sud pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Pe agenda discuțiilor s-a aflat și situația regională de securitate, inclusiv războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și sprijinul acordat de Republica Populară Democrată Coreeană Rusiei. Ambele părți și-au reafirmat susținerea pentru Ucraina și angajamentul comun față de o ordine internațională bazată pe reguli și respectarea dreptului internațional.

Pentru asta, colegii de la Totul Verde sunt mereu la lucru, fie că udă plantele, tund iarba, greblează sau adună frunzele căzute. Și nu e doar o simplă sarcină de serviciu, ci totul face parte dintr-o rutină zilnică în urma căreia, avem cu toții de câștigat

Administrația Dezvoltare Urbană Sector 5 vă informează că, începând cu data de 28 iulie 2025, circulația rutieră pe strada Modoran Ene se va desfășura în sens unic, dinspre str. Modoran Ene nr. 10, bl. M90, către intersecția cu strada Iancu Jianu.

Totodată, circulația pe strada Focșani va fi reglementată în sens unic pe tronsonul cuprins între strada Iancu Jianu și strada Bârcă (sens de deplasare dinspre str. Iancu Jianu către str. Bârcă). Accesul din strada Bârcă către strada Iancu Jianu este interzis.

Pe segmentul cuprins între Str. Râul Doamnei și Str. Brașov, amenajăm spațiul verde de-o parte și de alta a bulevardului. Este o suprafață de 7.280 de metri pătrați, care va fi complet transformată.

Lucrările au început azi, la scurt timp după ce PMB ne-a predat amplasamentul străzii, pe zona verde. Știți că marile bulevarde, inclusiv prelungirea ghencea, sunt în administrarea Primăriei Generale, însă noi am solicitat ca măcar zona verde de aici să o putem amenaja.

„Orașul – parc” este un concept implementat de primarul Ciprian Ciucu prin care terenurile neîngrijite dintre blocuri sunt valorificate și transformate în spații de relaxare.

Am amenajat până acum sute de mii de metri pătrați. Oriunde am găsit o bucată de teren neîngrijită am amenajat-o cu gazon, flori, copaci nou plantați, băncuțe simple și moderne, alei din marnă.

Rând pe rând, bucată cu bucată, #Sectorul6 devine mult mai verde, mai îngrijit, mai prietenos cu oamenii.

Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, a semnat contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 323.670.615,27 lei, pentru reabilitarea termică a 33 de blocuri.

Cererile de finanțare au fost depuse în cadrul Programului Regional București – Ilfov 2021-2027, Apel de proiecte PR BI, apel dedicat renovării energetice a clădirilor rezidențiale.

Primăria Sectorului 3 continuă, astfel, implementarea proiectelor cu impact direct asupra comunității Sectorului 3.

Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale reprezintă un demers strategic esențial pentru creșterea eficienței energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea confortului locativ.