Sectorul transporturilor are nevoie de investiţii masive de peste 70 de miliarde de euro în următorii zece ani, iar procentul din Produsul Intern Brut alocat infrastructurii de transport ar trebui să ajungă la 2% faţă de 0,6 cât este în prezent, a declarat ministrul transporturilor, Lucian Bode, într-o conferință de presă.
Acesta a mai anunţat că până la sfârşitul anului se vor semna contracte pentru construirea a 407 km de autostradă şi drumuri expres.
Cu această ocazie el a propus un plan cu şase măsuri pentru accelerarea proiectelor de infrastructură.
-
creșterea calității studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice,
-
eficientizarea relației cu instituțiile și entitățile avizatoare,
-
îmbunătățirea legislației privind achizițiile publice,
-
introducerea unui sistem de judecată mai rapid al contestațiilor,
-
creșterea performanței beneficiarilor şi a cooperării între autoritățile locale și cele naționale
-
o monitorizare profesionistă a implementării acestor proiecte.