Ministerul Mediului a anunțat că, din 15 ianuarie 2021, toți operatorii din piața de ambalaje vor fi sub monitorizați prin SIADT- Sistemul Informatic de Urmărire a Trasabilității Deșeurilor din Ambalaje: de la OIREP-uri, la colectori și până la reciclatori
Sistemul este dezvoltat de Administrația Fondului pentru Mediu și este destinat raportării și urmăririi trasabilității deșeurilor din ambalaje.
Potrivit reprezentanților ministerului, toți actorii din piață vor fi obligați inclusiv la proba existenței deșeurilor care fac obiectul tranzacției: înainte de orice tranzacție, sistemul obligă la încărcarea în aplicație a două fotografii cu încărcătura de deșeuri și patru fotografii cu mijlocul de transport, iar punctul de încărcare a deșeurilor va fi monitorizat prin GPS.
Un alt avantaj al utilizării acestui sistem este că posibilele tranzacții ilegale vor putea fi blocate în timp real.
Scopul creării SIADT este acela de creștere a cantităților de deșeuri reciclate în mod real în România, precum și la scoaterea din joc a celor care nu dețin licențe de operare.