Proiect la Camera Deputaților pentru înăsprirea pedepselor în cazul celor care se sustrag condamnărilor definitive Recomandat

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță modificarea legilor pentru pedepsirea fugarilor. Acestora li se va adăuga o nouă pedeapsă pentru infracțiunea asimilată celei de evadare, a explicat Gorghiu.

Fugarii vor primi în plus la pedeapsa inițială între 6 luni și 3 ani, conform unui proiect aflat la Camera Deputaților.
„După ce va intra în vigoare legea, fugarilor li se va adăuga o nouă pedeapsă la cea existentă, anume între 6 luni și 3 ani pentru o infracțiune asimilată celei de evadare. O lege bună, necesară, susținută de Guvern, mai ales în contextul în care unii condamnați găsesc diferite tertipuri pentru a nu-și executa pedepsele în penitenciarele din România. Cel mai recent exemplu este Cătălin Cherecheș. Pentru că mulți m-ați întrebat, vă spun că legea i se va aplica atât condamnatului fugar Cherecheș, cât şi oricărui fugar (indiferent de numele lui) care, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a legii sau de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, după caz, nu se va prezenta la organele competente pentru a începe executarea pedepsei”, a anunțat Alina Gorghiu.

Proiectul de lege a fost inițiat de Ministerul Justiției

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.