Consiliul Județean Galați pregătește o amplă investiție în sediul fostului Palat al Comisiei Dunării, clădire simbol din istoria Galațiului.
Fostul sediu al Comisiei Europene a Dunării este un reper cultural al întregii nații, nu doar al Galațiului. Este o clădire care respiră istorie și în jurul căreia s-au scris pagini întregi din poveștile de altădată ale portului Galați.
De mai bine de jumătate de secol, această bijuterie arhitecturală este sediul Bibliotecii “V.A Urechia”.
”Am pregătit, împreună cu echipa Consiliului Județean și cu cei de la bibliotecă, o amplă investiție de reabilitare, modernizare și eficientizare energetică a clădirii, în cadrul unei investiții de peste 1,5 milioane de euro.
Pe lângă lucrările de reabilitare, de înlocuire a instalațiilor degradate și de montare a unor sisteme moderne de climatizare, vom instala centrale de tratare a aerului pentru zona colecțiilor speciale, sisteme inteligente de gestionare a consumului de energie, recuperatoare de căldură cu performanță ridicată și sisteme de producere a energiei verzi”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea
Proiectul a fost depus deja în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Info:
▶️ recepția clădirii a avut loc în 1896
▶️ imobilul a fost puternic bombardat în timpul Primului Război Mondial
▶️ Comisia Europeana a Dunării a funcționat aici până în 1948
▶️ din 1968, în această clădire își are sediul Biblioteca “V.A. Urechia”
Primăria Galați primește un ajutor nesperat pentru rezolvarea unor blocaje în circuitul birocratic al documentelor, în cadrul comunicării cu publicul și cetățenii plătitori de taxe, tocmai din partea unor tineri, elevi în cadrul unui liceu de prestigiu din oraș. Ca urmare a acestui fapt, reprezentanții gălățenilor reacționează și îi premiază pe tinerii inovatori.
”Astăzi am avut bucuria de a premia doi copii extraordinari - Vlad Cacenschi și Andrei Durlea - de la Colegiul Național Vasile Alecsandri, care au creat singuri o aplicație electronică foarte utilă.
Prin intermediul aplicației se pot trimite mesaje sau se pot face sesizări către diverse instituții privind situații de victime ale discriminării, corupției, violenței, abuzului sau exploatării.
Este vorba despre un concurs de idei derulat de Asociația Grupul de Acțiune Locală STRATEGAL. Încurajăm și susținem inovația.
Felicitări copiilor și tuturor celor implicați în acest proiect!” s-a arătat încântat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, la momentul prezentării aplicației de către cei doi elevi.
Orice profesor poate oricând să folosească lecții deja dezvoltate de alte cadre didactice, dacă acestea și-au dat acordul. Materielele educative se află în biblioteca virtuală LIVRESQ.Primele materiale pentru care s-a activat deja această funcționalitate sunt resursele educaționale deschise (R.E.D.) dezvoltate de către experții e- learning din Proiectul CRED, al Ministerului Educației.
În platformă sunt accesibile peste 13.400 de materiale educaționale interactive, din care 4.100 publice, 273 materiale de tip resurse educaționale deschise ale CRED și 358 materiale omologate de Ministerul Educației.
Într-o lecție din platforma se pot adăuga texte, galerii de poze, animații, audio, video, chestionare, asistenți educaționali, dar și resurse dezvoltate pe alte platforme, toate aceste acțiuni realizându-se fără a fi necesare cunoștințe de programare.
Fiecare lecție dezvoltată poate fi folosită apoi oricând, oriunde și de pe orice dispozitiv.
Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii în care funcționează Grădinița „Codruța” din cartierul Micro 19, după ce au fost atrase fonduri europene în acest scop.
Valoarea contractului de lucrări, în urma licitației publice, este de 903.617,70 lei fără TVA. Durata contractului este de 6 luni, fiind prevăzute 2 luni pentru proiectare și 4 luni pentru execuția lucrărilor.
Principalele categorii de lucrări de intervenție sunt: izolarea termică a clădirii, înlocuirea tâmplăriei, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalației de iluminat, realizarea unui sistem de preluarea a apelor pluviale etc.
SuperTeach este singurul proiect educațional, la nivel național, calificat să pregătească profesori talentați în dezvoltarea și implementarea unei mentalități deschise în educație. Proiectul a luat ființă în 2017 când câțiva antreprenori membri ai Romanian Business Leaders au realizat că pentru a crește România, pentru a avea o economie performantă și o societate sănătoasă, trebuie să își adune forțele și să genereze o revoluție la nivelul educației românești. Acest lucru înseamnă schimbarea mentalității profesorilor din România, ei fiind cei care îi pot ajuta pe copii să își descopere vocația și să devină jucători activi în societate și în economie. De profesori depinde, într-o foarte mare măsură, modul în care va arăta România mâine.
În prezent, asociația SuperTeach (www.superteach.ro) dezvoltă comunități locale în 23 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului Mentalitate deschisă în educație (MDIE).
Asociația a atras în cei patru ani de activitate numeroși antreprenori, companii autohtone și multinaționale, reprezentanți ai autorităților și peste 30.000 de profesori, parte a comunității SuperTeach, toți având același obiectiv: transformarea educației din România.
În paralel cu desfășurarea conferințelor, atelierelor și cursurilor pentru profesorii care se înscriu să participe la aceste activități, a fost lansată în octombrie 2021, în premieră națională, proiectul Școala SuperTeach.
Proiectul Școala SuperTeach presupune că, pe o perioadă de doi ani, în unitatea de învățământ constănțeană vor fi implementate instrumentele pentru schimbarea mentalității la toate nivelurile: vor fi realizate cursuri de mentalitate deschisă în educație cu conducerea școlii, cu profesorii, elevii, părinții și personalul non-didactic.
3888 de elevi, 620 de profesori, reprezentând un număr de 426 de echipe din România, Republica Moldova, dar și din alte două țări, s-au înscris la cea-a de-a VII-a a ediție a Boovie – Festival-concurs internațional de book-trailere, care se va desfășura la Focşani, în perioada 15 – 17 iulie, anunță pagina de Facebook a festivalului.
Anul acesta, înscrierile au început în ianuarie, și în total s-au înscris 426 de echipe ce au intrat în tragerea la sorți pentru una dintre cărțile dedicate fiecărei secțiuni.
Din România, elevi din 38 de județe s-au înscris.
Festivalul-concurs a luat naştere în 2015, când, la Liceul Pedagogic “Spiru Haret”, profesorul Carmen Ion a decis să îi provoace pe elevi să citească şi să realizeze un trailer după cartea citită. An după an, numărul participanţilor a crescut exponenţial, de la circa 200 de elevi la primele ediţii la peste 2.000 de elevi în 2021, de la zece trailere, la 161 în ultima ediţie şi de la zece profesori, la peste 190 în anul 2021. Peste 6.000 de elevi şi profesori au participat la acest festival în cele şase ediţii, astfel că Boovie a devenit cel mai mare festival-concurs din România destinat elevilor.
Potrivit organizatorilor, Festivalul Boovie figurează în Lista competiţiilor pe discipline şcolare, sportive şi proiecte educative internaţionale şi naţionale în anul şcolar 2021-2022, cuprinsă în Ordinul Ministrului Educaţiei 3066/27.01.2022.
Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de finanțare europeană pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 9, situată în cartierul Țiglina 2.
Valoarea proiectului este de peste 1,2 milioane de lei iar perioada de implementare a proiectului este de 45 luni.
Principalele lucrări de intervenție vor fi izolarea termică a fațadei, înlocuirea tâmplăriei exterioare, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalației de iluminat, refacerea tencuielilor degradate, refacerea finisajelor, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități, reparații la trotuare etc.
Lucrările vor conduce la creșterea eficienței energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și scăderea costurilor de energie termică.
Grădinița a fost construită între anii 1969-1970, iar intervenții se vor realiza la corpurile A și B.
Proiectul „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 9 - Corp A+B Galați” este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa
prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon
Anunță primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, pe pagina sa de socializare, a debutului campaniei de curățenie urbană programată printre activitățile principale ale Primăriei.
”Cu toții ne dorim să avem un oraș cât mai curat, dar stă în puterea fiecăruia să-l menținem așa”, este îndemnul pe care edilul îl lansează și concetățenilor săi, cu această ocazie.
Până pe 21 aprilie este programată curățenia de primăvară, iar echipele Ecosal vor interveni în fiecare zonă a orașului, în funcție de condițiile meteo. La această oră se acționează în cartierele Țiglina 1 și Țiglina 2 cu 22 muncitori, 2 tractoare, un utilaj pentru încărcare, precum și cu un aspirator performant pentru frunze.
Pentru a semnala situații deosebite privind curățenia, aveți la dispoziție numărul de telefon 0236.312.282, adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau pagina de Facebook a serviciului Ecosal.
În perioada 13-19 martie sărbătorim Săptămâna Conștientizării Creierului, eveniment ce unește oameni de știință, cadre didactice, specialiști din domeniul medical, din educație, psihologie sau neuroștiințe într-un efort comun pentru înțelegerea importanței unei bune sănătăți a creierului.
Scopul este și de a promova elevilor și studenților domeniul neuroștiințelor, oferindu-le o mai bună înțelegere a sistemului nervos. Este un eveniment dedicat nu doar specialiștiilor din neuroștiințe sau elevilor, studenților și tinerilor cercetători, ci și oricărei persoane interesate de această ramură.
Săptămâna Conștientizării Creierului este un eveniment dezvoltat la inițiativa Fundației DANA și desfășurat în 82 de țări. Creierul este sursa emoțiilor, gândurilor, comportamentului nostru și este interconectat cu celelalte organe și sisteme, susținând buna lor funcționare. Este important să știm care sunt factorii de risc ce ne predispun la boli mintale sau neurologice, să învățăm să ne antrenăm creierul și să îl protejăm.
Evenimentul internațional de informare publică vizează și progresul și beneficiile cercetării creierului. În acest scop se organizează evenimente, conferințe, prezentări, campanii de informare, zile ale porților deschide în laboratoarele de neuroștiințe, workshop-uri etc. Este o oportunitate ca oamenii să cunoască progresul din domeniul cercetării neurologice și progresul în diagnosticarea, tratamentul și prevenția unor afecțiuni ale creierului, ca Alzheimer, Parkinson, AVC, scleroză multiplă, schizofrenie, depresie etc.
Este o ocazie pentru cei pasionați de științe și nu numai să se inspire, să se informeze și să conștientizeze importanța unui creier sănătos!
În perioada septembrie 2021 – iunie 2022, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Galați, împreună cu Casa Corpului Didactic (CCD) Galați şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Galați, implementează, pentru a patra oară, proiectul naţional de promovare a unui stil de viaţă sănătos, destinat copiilor preşcolari din grupa mare, denumit „Cum să creştem sănătoşi”.
Activităţile sunt concepute în concordanţă cu nivelul de dezvoltare socio-emoţională a copiilor de vârstă preşcolară, astfel încât să fie atractive şi uşor de înţeles. Copiii vor învăţa prin joc şi activităţi practice (desenat, decupat, scenete, etc.), care sunt comportamentele care îi ajută să se dezvolte sănătos şi cum să se ferească de comportamentele periculoase.
Proiectul ,,Cum să creştem sănătoşi” este caracterizat prin „șapte activități de formare de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de ţigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor adecvate de rezolvare fără violenţă a conflictelor şi de luare a deciziilor”.
Suportul de curs pentru pentru elevi este asigurat de Agenţia Naţională Antidrog.
Error: No articles to display