Deputatul liberal Florin Roman anunță că amendamentul PNL care stopează creșterea de taxe și impozite în 2024 a fost adoptat.
Declarația a fost făcută în timpul dezbaterilor din Parlament despre proiectul legii bugetului pe 2024.
„Am depus un amendament extrem de important, modificăm art 80, clarificăm explicit că nu vom avea majorări de taxe și impozite, că nu vor fi scoase excepții. Este decizia politică PNL luată în forurile statutare. Am venit cu acest amendament susținut de ministrul Boloș și va deveni literă de lege. Stabilim taxe și impozite prin lege, tot prin lege stabilim că nu creștem aceste taxe”, a spus Florin Roman.
Deputatul liberal a explicat de ce a fost introdus amendamentul.
„Venim și întărim cele spuse, pentru că am constatat că uneori e o diferență de la vorbe la fapte. Am o problemă cu cei care ne-au obligat să facem aceste majorări de taxe care au fost și în luna octombrie, rezultatul unor jaloane din PNRR. Acest amendament este împotriva USR, partidul care a impus taxe noi. Sunt convins că colegii mei vor vota acest amendament, i-am auzit spunând în Parlament că nu vor vota taxe și impozite noi”, a concluzionat Florin Roman.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că în 2024 Ministerul Transporturilor va avea un buget record. 30 de miliarde de lei va primi ministerul.
Din această sumă, 20,4 miliarde de lei sunt destinate bugetului de investiții din fonduri europene, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 29% față de bugetul anului 2023.
Sunt fonduri aferente PNRR, CEF și Programului Transport 2021-2027, din care cofinanțarea asigurată de la bugetul de stat este de 11 miliarde lei.
Banii vor fi folosiți anul viitor pentru derularea unor proiecte cu o valoare totală de 81 miliarde de lei:
- Drumuri de mare viteză: 710 km (cu o valoare totală de 55 miliarde lei)
- Cale ferată (modernizare, electrificare): 430 de km (valoare cumulată de 21 miliarde lei)
- Achiziții de material rulant: 131 de trenuri (valoare totală de 5 miliarde lei).
Toate proiectele de infrastructură rutieră mare au finanțare prin bugetul pentru 2024, fie că vorbim de Autostrada A8, Autostrada A7, Autostrada Sibiu-Pitești sau Drumul Expres Craiova- Pitești. Acest lucru este valabil și pentru magistralele de Cale Ferată cu finanțări europene nerambursabile.
Sumele alocate sunt direct corelate cu gradul de execuție al lucrărilor estimat pentru 2024 în cazul acestor proiecte.
Pentru celelalte cheltuieli- efectuate doar din bugetul de stat- suma necesară MTI, în 2024, este de 9,6 miliarde lei (o creștere de aproximativ 10% față de 2023).
Iar pentru investiții, vor fi alocate, din bugetul de stat, peste 725 milioane de lei. Sumele merg pentru domeniul rutier (345,9 milioane de lei), sectorul feroviar (336,37 milioane lei), cel naval (28,25 milioane lei), dar și către transportul aerian (15,33 milioane lei).
Alte 5,05 miliarde de lei sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii rutiere (un miliard de lei) și feroviare (4,05 miliarde de lei).
Pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere este nevoie de 113,3 milioane de lei, iar pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice alocăm 53,03 milioane de lei.
Din întreaga sumă, aproximativ 3 miliarde de lei reprezintă, dobânzi, subvenții, despăgubiri civile, rambursări de credite, cheltuieli materiale, salariale, cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă, a precizat Sorin Grindeanu.
Guvernul a aprobat, prin memorandum, creșterea alocării bugetare cu peste 250 de milioane de euro pentru apelul de proiecte privind dezvoltarea consorțiilor regionale și a campusurilor profesionale integrate.
Ca urmare, alocarea bugetară pentru acest sector crește astfel de la 338 de milioane de euro la peste 588 de milioane de euro.
Ministerul Educației anunță că astfel vor fi 29 de campusuri de învățământ dual în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.
„Prin dezvoltarea acestor campusuri de învățământ dual vom contribui nu doar la dezvoltarea învățământului dual, atât de necesar în țara noastră, ci vom contribui cu toții la creșterea unor noi generații de absolvenți care vor participa la diversificarea economiei, dată fiind varietatea ridicată de specializări la nivelul proiectelor eligibile pentru finanțare, respectiv: mecanică, electronică, telecomunicații, industrie alimentară, industrie hotelieră, tehnică medicală, informatică sau industria de apărare etc”, a transmis Ministerul Educației.
Ministerul Educației mai arată că alte măsuri conexe pentru dezvoltarea învățământului dual în România vizează dotarea unităților de învățământ tehnologice cu laboratoare de practică moderne, creșterea cuantumului burselor oferite elevilor ce urmează acest tip de învățământ și reforma planurilor-cadru și a programelor școlare, astfel încât ele să fie în strânsă legătură cu nevoile actuale ale pieței muncii.
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a fost prins la frontiera româno-moldoveană într-o mașină căutată în Belgia. Am crezut că este o farsă când ne-au zis că e furată, a dezvăluit social-democratul.
Marius Budăi a povestit la postul România TV ce a pățit la Vama Sculeni.
„Eram în mașina colegului care a cumpărat-o în 2015 de la o persoană din Galați, care fusese luată din Belgia. Colegul meu a cumpărat o de bună-credință. Aseară am aflat că era dată în urmărire din 2016. Când am intrat în țară ni s-a comunicat că e furată. O să am o discuție cu MAI, sunt 8 ani de când a cumpărat-o. Era deja înmatriculată în România. Am crezut că e o farsă când ne-au zis că e furată. Ne-au informat despre proceduri, au zis că mașina trebuie să rămână pe loc. Am chemat altă mașină și am plecat spre casă. Poliția de Frontieră și cei de la Vamă au fost profesioniști", a relatat Marius Budăi.
Poliția de Frontieră a confirmat incidentul și a oferit amănunte despre mașina în care se afla fostul ministru. Potrivit Poliției, sâmbătă seara, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni s-a prezentat la verificările de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în România.
În urma verificărilor s-a constatat că autoturismul figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Belgia pe 5 ianuarie 2016.
„În autoturism se aflau doi cetățeni români, mașina fiind înmatriculată pe numele unuia dintre aceștia, în anul 2015. În cauză a fost dispusă indisponibilizarea autoturismului, cercetările fiind continuate pentru clarificarea situației, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire”, a transmis Poliția de Frontieră.
Fostul ministru Marius Budăi nu se afla la volan. El era însoțit de un coleg deputat care este și proprietarul mașinii.
Ministerul Muncii a început să tipărească noile cupoane de pensii care vor fi distribuite în luna ianuarie. Este vorba despre pensiile majorate cu 13,8%.
Tipărirea a început duminică, 17 decembrie. Reprezentanții ministerului au publicat imaginile pe rețelele de socializare.
„Se întâmplă chiar acum! Cupoanele de pensie cu majorarea de 13,8% se tipăresc începând din această dimineață, colegii din Casa Națională de Pensii sunt pe poziții. Din ianuarie, banii vor fi pe carduri sau vor ajunge prin mandat poștal”, a comunicat Ministerul Muncii pe Facebook.
Guvernul a anunțat că pensiile vor fi majorate în două etape. De la 1 ianuarie, pensiilor vor crește cu 13,8%, iar în septembrie va fi următoarea majorare.
Peste 6,5 miliarde de euro rambursări de fonduri europene a primit România în ultimele șase luni, bani aferenți atât programelor structurale cât și PNRR, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, Adrian Câciu.
Declarația a fost făcută în contextul în care vineri, a fost depusă Cererea de Plată 3 din noul PNRR al României „un plan a cărei revizuire nu numai că a fost aprobată de Consiliul Uniunii Europene, dar care înseamnă și o restructurare a jaloanelor și țintelor aferente precum și o rescadențare a cererilor de plată”.
Anterior, ministrul Câciu a semnat „actul adițional al acordului de finanțare pentru PNRR-ul României care cuprinde și capitolul Repower EU în valoare de 1,4 miliarde euro, document în baza căruia România va primi o noua prefinanțare de peste 288 milioane euro”.
„Cererea de plată numărul 3 are o valoare netă de 2,7 miliarde euro și cuprinde un numar de 74 de jaloane și ținte. A fost un efort guvernamental amplu să avem, în aceste 6 luni, și Cererea de Plata nr. 2 evaluată și încasată și PNRR modificat și aprobat prin care primim o finanțare suplimentară de 1,4 miliarde euro și să avem și Cererea de Plată nr. 3 închisă și transmisă Comisiei Europene. Le mulțumesc colegilor din Guvern pentru efort și implicare și, de asemenea, mulțumesc echipei MIPE care a sprijinit, zi de zi, negocierile cu Comisia Europeană”, a precizat Adrian Câciu.
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, susține că bugetul pe anul viitor are incluse cele mai mari cheltuieli pentru investiţii din istorie. Suma totală depășește 200 miliarde lei, bani care vor fi folosiți și pentru programe dedicate categoriilor vulnerabile, dar şi pentru creșterea istorică de 61% a alocării pentru educaţie.
Numeroși bani au fost repartizați la capitolul investiții.
„Avem bugetul pentru anul 2024. O temă care a ţinut agenda zilele acestea, cum de altfel este şi firesc. Au fost dezbateri numeroase, care sunt un plus. Pentru că în orice proces complex, cum este cel de elaborare a bugetului care afectează fiecare cetăţean din ţara aceasta, diversitatea de opinii este esenţială pentru a atinge soluţii mai complete şi echitabile. 2024 este anul cu cele mai mari cheltuieli pentru investiţii, atât din fonduri naţionale, cât şi din fonduri europene, unde asigurăm cofinanţarea. Pentru ca în viaţa de zi cu zi, drumul pe care mergeţi, spitalul unde vă faceţi analizele sau şcoala unde învaţă copilul dumneavoastră să fie să fie la standarde de bun simţ: 120 miliarde lei alocaţi”, a scris Boloș, pe Facebook.
Sume importante vor fi folosite pentru capitolele educație, protecție socială și sprijinirea IMM-urilor.
„Vom avea o creştere istorică de 61% pentru educaţie. Bugetul sprijină iniţiativele de educaţie incluzivă, cu alocări pentru adaptarea programelor şi infrastructurii pentru a susţine învăţarea tuturor elevilor, indiferent de nevoile lor. Vorbim despre alocări speciale destinate modernizării şi extinderii infrastructurii şcolare, dar şi de fonduri pentru programe de formare şi dezvoltare profesională a cadrelor didactice. În plus, salariile profesorilor vor creşte aşa cum s-a promis. Va fi un an în care vom fi alături de mediul de afaceri. Vom finanţa scheme de ajutor de stat pentru a oferi sprijini financiar pentru antreprenori şi IMM-uri, conducând la dezvoltarea de noi afaceri şi, implicit, la crearea de locuri de muncă. Numărul mediu de salariaţi şi câştigul mediu resimţit în portofelul oamenilor vor fi în creştere”, a precizat ministrul Marcel Boloș.
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale și ai companiilor care fac sponsorizări. La final, șeful Guvernului a anunțat că vor fi păstrate transparența și predictibilitatea mecanismului de sponsorizări.
Premierul a avut o întâlnire cu reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și ai companiilor care fac sponsorizări. Aceasta s-a desfășurat la Palatul Victoria.
„Guvernul României și eu, în calitate de prim-ministru, apreciem munca organizațiilor non-guvernamentale și impactul pe care proiectele acestora îl au pentru societatea românească. Dorim să păstrăm transparența și predictibilitatea mecanismului de sponsorizări, fără a aduce prejudicii acestui regim prin modificările legislative”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu prin intermediul unui comunicat de presă al Guvernului.
Părțile au convenit că formularul D177 va rămâne în vigoare, iar data până la care va putea fi utilizat de companii este 25 mai a anului, data de depunere a declarației de impozit. Prevederile privind acordarea procentului de 20% din impozitul pe profit datorat rămân nemodificate.
Un alt subiect clarificat în cadrul consultărilor s-a referit la deductibilitatea sponsorizărilor acordate de microîntreprinderi și de persoanele care realizează venituri extra salariale. Urmare a clarificărilor aduse de reprezentanții Guvernului cu privire la modificarea regimului microîntreprinderilor, a fost stabilit de comun acord că modificările preconizate de Guvern nu vor afecta semnificativ nivelul sponsorizărilor.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a explicat poziția României privitoare la pesticide. Înjumătățirea cantității ar fi dus la falimentul fermierilor români, a spus Barbu.
Potrivit ministrului român, orice instrument de reducere a cantității de pesticide trebuie să fie echitabil și să nu pună în pericol securitatea alimentară.
„Am transmis în cadrul Consiliului AgriFish că scopul produselor de protecție a plantelor este de a-i ajuta pe fermieri în obținerea unor producții mai bune, iar orice instrument de reducere a cantității de pesticide trebuie să fie echitabil și să nu pună în pericol securitatea alimentară”, a explicat Florin Barbu.
Ministrul român al Agriculturii a mai comunicat că propunerea de Regulament privind produsele de protecție a plantelor (SUR) va fi retransmisă Comisiei, ca urmare a votului negativ înregistrat în Parlamentul European, în urmă cu trei săptămâni.
„România este unul dintre statele care folosește o cantitate de pesticide la hectar mult sub media europeană - 0,7 kg/ha față de 2,6 kg/ha. O înjumătățire a acestei cantități, cum cerea Regulamentul respins de PE, ar fi dus la falimentul fermierilor cu consecințe grave asupra securității alimentare”, a precizat Florin Barbu
Premierul Marcel Ciolacu anunță că bugetul de stat pentru 2024 ar putea fi aprobat în ședința Guvernului de joi. Toți bugetarii vor avea salarii mai mari cu excepția demnitarilor, a explicat șeful Executivului.
Bugetul pentru 2024 va intra în dezbatere publică și ar putea fi aprobat de Guvern peste câteva zile.
„Calendarul bugetului l-am stabilit, am dori ca astăzi să fie în transparență și joi să treacă prin ședința de Guvern, urmând ca următoarea săptămână, până în serbători, să trecem prin Parlament, dacă va fi vreo sesizare la CCR, să fie termenul între Crăciun și Anul Nou. Va fi majorare la tot sistemul bugetar de 5 %, mai puțin pentru demnitari, este o decizie foarte clară”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a mai susținut că în buget va fi inclusă cea mai mare alocare din istorie pentru investiții. De asemenea, el a dat asigurări că niciun un minister nu va pierde bani și că deficitul la finalul anului 2024 va fi sub 5%.
Error: No articles to display