Ministrul Adrian-Ioan Veștea a participat la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), în cadrul căreia au fost discutate o serie de solicitări și probleme cu care se confruntă autoritățile publice locale în implementarea legislației existente și în derularea unor proiecte.

Cu această ocazie, ministrul dezvoltării a apreciat activitatea structurilor asociative ale administrației publice și implicarea acestora în procesul de implementare a unor politici publice fundamentate și aplicate, conectate la realitățile comunităților locale din România.

”Asociația Comunelor din România reprezintă un reper pentru autoritățile administrației publice centrale, deoarece reușește să identifice și să aducă în atenția Guvernului cele mai stringente probleme cu care se confruntă comunitățile locale în furnizarea serviciilor publice către cetățeni, dar și să propună soluții fundamentate pentru remedierea acestora”, a menționat ministrul Veștea.

Totodată, au fost prezentate oportunitățile de finanțare a proiectelor de dezvoltare locală, prin intermediul programelor pe care le coordonează Ministerul Dezvoltării și care contribuie la modernizarea satului românesc, precum Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS) sau Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Prin cele două etape ale PNDL, 9.542 de obiective, în valoare totală de 33,4 miliarde de lei, au beneficiari din mediul rural, iar prin Programul ”Anghel Saligny”, dintre cele 2.944 de contracte semnate, 82% vizează obiective care se implementează în mediul rural (2.426 de contracte), în valoare de peste 24 miliarde de lei”, a precizat ministrul.

De asemenea, prin PNRR au fost semnate aproape 4.000 de contracte cu beneficiari din mediul rural, în valoare de peste 1 miliard de euro, pentru valul renovării, fondul local și construcția de creșe.

Nu în ultimul rând, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), implementează o serie de proiecte, din diverse domenii, menite să sprijine dezvoltarea comunităților rurale, pentru revitalizarea culturii în mediul rural, prin reabilitarea sau construirea de așezăminte culturale, reabilitarea lăcașurilor de cult (element central al comunităților rurale), reabilitări de sectoare de drum afectate de calamități naturale sau construirea de centre sociale ori săli de sport pentru elevii din aceste comunități. Astfel, dintre cele 1.109 contracte aflate în derulare la CNI, peste 740 sunt implementate în mediul rural, valoarea acestora ridicându-se la suma de 5,78 miliarde de lei.

”Vom continua să investim în infrastructura locală și să identificăm noi surse de finanțare întrucât avem nevoie de politici unitare și coerente pentru dezvoltarea comunităților”, a concluzionat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Au fost finalizate lucrările de înlocuire a suprafeței de joc din Sala Polivalentă, ca rezultat al unei investiții realizate de Primăria Municipiului Craiova. Noul parchet instalat este de același tip pe care se va juca la Olimpiada de la Paris, din 2024. Vechiul parchet este cel montat în 2012, atunci când Sala Polivalentă a fost inaugurată. De-a lungul timpului, suprafața de joc a fost doar vopsită, iar intenția noastră este aceea de a o refolosi pentru viitoarele piese de mobilier urban.

Aceasta reprezintă o nouă investiție în Sala Polivalentă, după ce, la sfârșitul anului trecut, a fost achiziționat un sistem perimetral cu LED-uri de înaltă calitate, care îndeplinește cerințele pentru organizarea marilor competiții internaționale.

A fost dat Ordinul de începere pentru reabilitarea și modernizarea Casei Tineretului din Târgu Jiu. Contractul prevede atât serviciile de proiectare cât și lucrările de execuție ale obiectivului de investiții.

Este vorba despre Ordinul de începere a serviciilor de proiectare pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare imobil situat în municipiul Târgu Jiu, str. Nicolae Titulescu, nr. 8, județul Gorj”.

Această etapă marchează începutul unui proiect ambițios, menit să revitalizeze și să modernizeze Casa Tineretului din Târgu Jiu, un spațiu emblematic destinat susținerii și promovării activităților culturale și sociale pentru tineretul din regiune.

După constituirea garanției de bună execuție și semnarea procesului verbal de predare-primire a amplasamentului, liber de orice sarcini, lucrările de proiectare au fost oficial demarate la data de 07.02.2024.

În concordanță cu prevederile contractuale, durata estimată pentru etapa de proiectare este de trei luni, urmând ca documentația tehnico-economică completă, verificată și avizată conform reglementărilor în vigoare, să fie predată atât în format tipărit, cât și electronic.

În cadrul acestui Contract sunt prevăzute atât serviciile de proiectare cât și lucrările de execuție.

Ministerul Dezvoltării anunță că au fost depuse primele proiecte în cadrul Interreg NEXT România-Republica Moldova.

Este vorba despre 277 de proiecte, care vizează domeniile educației, sănătății, turismului, precum și investiții în combaterea efectelor schimbărilor climatice, biodiversitate, buna guvernanță și managementul frontierei. Valoarea nerambursabilă a proiectelor depuse este de 211 milioane de euro.

„Lansat în luna august 2023, apelul pentru proiecte standard (care includ o componentă de investiții de minimum 60% din bugetul proiectului) are o alocare de 40 milioane euro și va finanța investiții în prevenirea și combaterea dezastrelor naturale, educație, sănătate, turism și managementul frontierei. În cadrul acestui apel au fost depuse 167 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 176 de milioane de euro”, a explicat Ministerul Dezvoltării.

Apelul de proiecte cu valoare mică a fost lansat în luna septembrie 2023, având un buget de 19,4 milioane euro pentru a finanța activități de prevenire și combatere a schimbărilor climatice, protejarea biodiversității, educație, sănătate și bună guvernanță. Cele 110 proiecte depuse totalizează 35 de milioane de euro, fonduri nerambursabile.

„Proiectele au fost depuse de autorități publice care activează în domeniile enunțate mai sus, ONG-uri sau asociații profesionale. Fiecare proiect trebuie să aibă cel puțin câte un partener din fiecare stat participant, fiind permisă participarea a maximum 4 parteneri într-un proiect. În perioada următoare, proiectele vor fi supuse procedurii de selecție și evaluare, urmând a fi contractate proiectele care răspund cel mai bine cerințelor Ghidului solicitantului și care contribuie, în mod real, la dezvoltarea comunităților din zona de graniță”, a transmis Ministerul Dezvoltării.

Ministerul Finanțelor anunță o nouă măsură în sprijinul transportatorilor români. Ministerul pune în consultare publică un proiect de hotărâre de guvern pentru acordarea unui ajutor de stat.

„Această măsură compensează recentele creșteri ale prețului carburanților și va fi în vigoare până la 31 decembrie 2024”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Ajutorul de stat va fi acordat sub forma unui grant acordat firmelor de transport licențiate în România. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 180 de milioane de lei pentru un număr estimat de 4.000 de firme.

„Sunt tot mai multe firme de transport care nu au posibilitatea absorbției creșterii costurilor de operare, presiunea prețului la carburant aducând costuri suplimentare imediate care pot determina insolvența sau chiar falimentul.”, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile europene pe listele PSD, candidatura sa fiind aprobată deja de PSD Sector 2.

„Mi-am depus opţiunea pentru candidatură la organizaţia PSD Sector 2 pentru alegerile europarlamentare. Colegii au aprobat în unanimitate această candidatură şi mă bucur, le mulţumesc. Sigur, este un prim pas, urmează ca organizaţia PSD Bucureşti şi conducerea partidului să definitiveze o listă", a anunțat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății spune că are ”suficient de multă experienţă şi un pic de interrelaţionare internaţională” pentru că a avut ocazia să lucreze în diverse zone. ”Astfel pot ajuta România din Parlamentul European”, a fost concluzia lui Rafila.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat la Boston o scrisoare de intenţie cu Lockheed Martin pentru bateriile de ultimă generaţie GridStar Flow. „Este un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producție a bateriilor în România”, afirmă Burduja.

„Cu prilejul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, am semnat la Boston o scrisoare de intenție cu Lockheed Martin, companie americană de top în domeniile aerospațial, militar și energetic. Este un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producție a bateriilor în România. Și nu orice fel de baterii, ci bateriile de ultimă generație produse de Lockheed Martin, GridStar Flow (baterie de flux redox), o soluție inovatoare de stocare a energiei la scară largă pentru aplicații utilitare, comerciale, industriale și militare. Este o tehnologie rentabilă și eficientă pe termen lung, cu o durată de viață operațională de 20 de ani și care, foarte important, nu depinde de materii prime critice și este prietenoasă cu mediul”, a anunțat ministrul Energiei.

Potrivit sursei citate, compania americană caută să stabilească parteneriate strategice pentru a dezvolta capacități de producție GridStar Flow pe piețele din întreaga lume.

„Au ales să exploreze România datorită poziției strategice, a capacității de producție, a competențelor inginerilor noștri, dar mai ales pentru că avem potențialul de a deveni lider european în domeniul securității energetice și al stocării energiei pe termen lung. Toate acestea înseamnă locuri de muncă bine plătite, prestigiu și exporturi de valoare adăugată mare pentru România. Am vazut cu ochii noștri o asemenea capacitate de stocare în baterii lângă Boston. Funcționează perfect, la standardele Lockheed Martin. Putem astfel dezvolta în țara noastră o unitate de producție care va deveni un furnizor unic de flux GridStar în Uniunea Europeană și în regiune. Stocarea în baterii este tot mai importantă pentru sistemul energetic național, în contextul creșterii ponderii de producție intermitentă a energiei din surse regenerabile”, a transmis Burduja.

Premierul Marcel Ciolacu consideră că actuala coaliţie guvernamentală are un viitor şi din 2024. Nu am nimic de reproşat niciunui coleg care face parte din Guvernul României, a transmis public prim-ministrul.

„Nu am nimic de reproşat niciunui coleg care face parte din Guvernul României din partea coaliţiei, din partea PNL. Cred că această coaliţie are un viitor şi din 2024. Dar dacă tot ne-am asumat să intrăm la guvernare într-un moment dificil României, vrem să ştim tot adevărul şi vrem ca cei care au distrus această ţară să răspundă cu pensiile speciale de comisar, nu cu ipocrizia de a veni în Parlament şi de a spune că n-au fost scoase pensiile speciale sau să pornească ura iar printre români, fiindcă aşa au ajuns la putere”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la Conferinţa organizaţiei judeţene PSD Tulcea.

Alegerile parlamentare vor avea loc în partea a doua a anului.

15 locuri de joacă și de fitness din parcurile administrate de Primăria Capitalei vor fi înlocuite complet anul acesta.

Astfel, în Parcul Herăstrău ALPAB va monta echipamente noi în 6 locuri de joacă și încă unul în Băneasa-Herăstrău Ficusului.

În Parcul Carol vor fi 3 locuri de joacă noi, în Parcul Tineretului 2 și câte 1 spațiu de fitness în: Herăstrău, Bordei și Circului.

De 12 ani, nici unul dintre aceste spații dedicate copiilor nu au fost modernizate.

Anul trecut, am finalizat 10 locuri de joacă și 10 terenuri de sport în Cișmigiu, Tineretului, Bordei și Circul de Stat.

Municipiul Reșița organizează în perioada 25 noiembrie 2023 – 16 februarie 2024 procesul de Bugetare Participativă, ediția pilot, prin care ideile și inițiativele cetățenilor din Reșița se transformă în proiecte susținute și implementate de administrația publică locală.

Termenul de înscriere a proiectelor pe platforma online bp.primariaresita.ro sau la sediul primăriei, a fost 15 ianuarie 2024.

Până la acest termen la inițiativa unor cetățeni, grupuri de inițiativă sau școli, au fost înscrise 23 de proiecte. În urma etapei de evaluare a eligibilității proiectelor depuse spre implementare, au fost declarate ca eligibile un număr de 9.

Dintre acestea, 4 proiecte se înscriu la categoria „Mobilitate”, respectiv:

- Incursiune în transportul în comun la Reșița, buget 100.000 lei,

- Limitarea traficului pe o perioadă scurtă pentru pietoni, buget 50.000 lei,

- Prelungire promenadă și iluminat zona centrala către poarta Diesel UCMR, buget 500.000 lei,

- Respect pentru semeni - redarea independenței de deplasare a persoanelor cu deficiențe de vedere, buget 58.188,62 lei,

Celelalte 5 proiecte eligibile sunt înscrise la categoria „Amenajarea spațiului public”:

- Amenajare curtea școlii - Colegiul Economic al Banatului Montan, buget 499032,69 lei,

- Amfiteatru în aer liber, Liceul Mircea Eliade, buget 499.999 lei,

- Botanica. Grădină de plante perene pe verticală, Liceului Teoretic Traian Vuia, buget 446.400 lei,

- Loc de joacă In Dealu Crucii, buget 255.000 lei,

- Parcul Colegiului Tehnic Reșița, buget 50.000 lei.

Cele 9 proiecte se află în această perioadă în dezbatere și vot, timp de o lună de zile, data limită este 15 februarie 2024. Proiectele care vor obține cele mai multe voturi pentru fiecare dintre cele două domenii, vor fi declarate câștigătoare. Proiectele înscrise în acest proces de Bugetare Participativă au fost evaluate de Consiliul Bugetării Participative din care fac parte angajați ai Primăriei Reșița dar și reprezentanți ai societății civile de pe plan local. Din acest consiliu fac parte: Dorinel Hotnogu, Daniela Lupșan, Laurențiu Stanciu, Cristian Balaban, Cornelia Burileanu, Daniel Călin, Vlad Gogîltan, Simona Murariu, Marian Truțulescu, Camelia Duca, Răzvan Todor, Christian Chioncel.

Bugetul Programului de Bugetare Participativă este de 1.000.000 lei care se împarte pe fiecare din cele două categorii: Mobilitate și Amenajarea spațiului public.

Celelalte 14 proiecte depuse și care nu au ajuns în etapa de vot fiind incomplete din punct de vedere al regulamentului, vor fi avute în vedere de către municipalitate, unele dintre acestea suprapunându-se cu intențiile de investiții ale Primăriei Municipiului Reșița.

Îndemnăm cetățenii Reșiței să se implice și să își creeze cont pe platforma https://bp.primariaresita.ro/BugetareParticipativa/Vote pentru a vota proiectul preferat, câte unul la fiecare dintre cele două secțiuni, Mobilitate și Amenajarea spațiului public, conform Regulamentului!