S-a redeschis Patinoarul de lângă Grădina Mare, cel amenajat și administrat de Primăria Brăila. Anunțul a fost făcut de primarul Marian Dragomir care a precizat că în perioada 20 decembrie - 7 ianuarie, programul va fi, zilnic, atât în week-end cât și în timpul săptămânii, de la ora 9.00 la ora 21.00. După data de 7 ianuarie, când se vor termina vacanțele școlare, Primăria urmează să analizeze dacă se va menține acest program sau dacă vor interveni modificări. Astfel, dacă interesul brăilenilor se va păstra ridicat, programul va rămâne același, dar dacă nu vor mai fi la fel de mulți doritori, accesul pe gheață ar urma să fie doar în week-end între orele 9.00 - 21.00, iar în timpul săptămânii să fie stabilit un program redus.
Tariful de intrare este stabilit pentru 12 lei persoană/oră, iar cei care nu au patine pot închiria cu 13 lei perechea/oră.
Garda de intervenție nr. 2 Poiana Teiului, înființată în 2007 în cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamț, are un sediu nou. Acest lucru a fost posibil prin investiția Consiliului Județean Neamț (dată în folosință gratuită către ISU Neamț), care se ridică la 2,273 milioane de lei.
De la înființarea subunității din Poiana Teiului și până în prezent, în zona de intervenție s-au înregistrat 11.523 de evenimente.
„Mulțumim Consiliului Județean Neamț pentru implicarea în creșterea nivelului de calitate al serviciilor oferite de ISU cetățenilor din județ, dovezi consistente în acest sens fiind atât sediul nou operaționalizat la Poiana Teiului, cât și investiția aflată în curs de derulare, de realizare a unui sediu nou pentru Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț.” – a transmis General de brigadă Mihai - Ciprian Mitrea, Inspectorul-șef al ISU Neamț.
Noul ministru al Educației, Daniel David, a anunțat că s-a suspendat din poziția de rector al Universității Babeş-Bolyai. El a spus că a acceptat funcția deoarece vrea să ajute România care se confruntă cu un demers bizar, izolaționist, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie.
Daniel David a spus că a acceptat poziția de ministru al Educației în noul Guvern pentru a ajuta România euroatlantică.
„Așa cum deja știți, am preluat portofoliul Ministerului Educației și Cercetării. Am făcut asta pentru a ajuta România euroatlantică să facă față unui demers bizar, izolaționist, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie. Situația este atât de gravă, încât, dincolo de îndoieli și nemulțumiri, nimeni care poate contribui cu ceva nu poate refuza să ajute. Iar antidotul principal la acest demers împotriva României euroatlantice este reprezentat de educație și știință (cercetare)”, a transmis Daniel David pe pagina de Facebook a universității ardelene.
Daniel David a anunțat că s-a suspendat din poziția de rector și cine îi va fi înlocuitor.
„În conformitate cu cerințele legii, m-am suspendat din poziția de rector al Universității noastre, iar, începând cu data de 30 decembrie 2024, la propunerea Consiliului de Administrație și cu condiția aprobării acesteia de Senatul UBB, interimatul va fi asigurat de prorectorul UBB pentru cercetare-dezvoltare-inovare și relația cu doctoratele, prof. univ. dr. Adrian Petrușel. Am încredere că Universitatea noastră este o instituție deja bine așezată instituțional, care nu va fi afectată major de această situație, iar rectorul interimar este o personalitate academică (între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniul său de specialitate), cu multă experiență administrativă (ca fost decan pentru mai multe mandate și prorector), care va continua implementarea Programului „UBB Q-Optimum” (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială (world-class), demers început în luna martie 2024 de întreaga echipă a rectoratului și asumat de comunitatea noastră”, a adăugat Daniel David.
La finalul mandatului de ministru, David va reveni în poziția de rector.
„La încheierea mandatului de ministru – mai scurt sau mai lung – voi fi onorat să reiau poziția de rector în funcție al Universității noastre. Vă urez în continuare Sărbători Fericite!”, a spus, în încheiere, Daniel David.
Nati Meir, care a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru înșelăciune, trafic de influență și luare de mită, a fost adus în România. Escorta l-a transportat din Grecia pe fostul parlamentar și pe fostul candidat la alegerile prezidențiale.
Vineri, Poliția Română a anunțat că a adus în țară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. El era urmărit internațional pentru înșelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a mai transmis Poliția Română.
Meir a fost adus din Grecia, având emis de către Judecătoria Brașov, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 11 ani.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că 11 oferte au fost depuse pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului de Mare viteză București-Giurgiu.
Contractul, lansat în licitație de CNIR, are o valoare estimată de 44 milioane lei (fără TVA) și o durată de 18 luni (16 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și 2 luni pentru asistență tehnică necesară pregătirii contractului pentru proiectare și execuție).
Potrivit lui Grindeanu, în cadrul acestui contract, finanțat prin Fonduri Europene nerambursabile, proiectantul va analiza:
-variantele de traseu;
-profilul (autostradă sau drum expres);
-structura drumului (varianta unui sistem rutier din Beton de Ciment);
-conexiunea cu alte obiective de investiții (viitorul Pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse II) ;
-soluții de finanțare și prin parteneriat public-privat (PPP);
Drumul de Mare Viteză București-Giurgiu face parte din Coridorul de Transport Pan-European 9.
Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis un mesaj cu prilejul Crăciunului. Dacă noi suntem mai buni, vom ști să construim o lume în care să trăim în pace și înțelegere, a spus Klaus Iohannis.
„Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a renașterii speranței într-un viitor mai bun. În aceste zile, fiecare dintre noi își reamintește mai pregnant că ceea ce contează cu adevărat sunt familia și căldura căminului, iubirea pentru cei dragi, înțelegerea și sprijinul pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru. Dacă noi suntem mai buni, vom ști să construim o lume în care să trăim în pace și înțelegere”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele le-a urat românilor sărbători fericite.
„Dragi români, vă doresc sănătate, bucurie și să petreceți aceste zile binecuvântate în tihnă, alături de familie și de toți cei dragi, în spiritul tradițiilor sfintei sărbători a Nașterii Domnului! Crăciun fericit tuturor!”, a adăugat președintele Klaus Iohannis.
Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat că anul viitor UE va avea un buget record. Am securizat un buget record, cu 6% mai mare decât anul acesta, a spus Negrescu. Social democratul român este negociator-șef al Parlamentului European.
„Am securizat pentru anul viitor, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European, un buget UE record de 200 de miliarde de euro, cu 6% mai mare decât anul acesta, semnificând o creștere de 10 miliarde de euro. O reușită majoră a fost faptul că am obținut această creștere blocând tăierile importante propuse la bugetul UE de către statele membre de peste 1,52 de miliarde de euro. Fonduri importante vor merge în 2025 către educație și tineret prin programul Erasmus+ (422 de milioane de euro), cercetare prin Orizont Europa (25 de milioane de euro), agricultură (39,9 miliarde de euro pentru Fondul European de Garantare Agricolă) sau sprijinirea regiunilor și fermierilor afectați de dezastre naturale din Centrul și Estul Europei cu circa 3 miliarde de euro”, a transmis europarlamentarul Victor Negrescu pe Facebook.
El a arătat ce sume vor fi alocate României.
„În ceea ce privește România, am reușit să obțin peste 10 milioane de euro, alocări suplimentare, pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen și securizarea frontierelor, ceea ce a reprezentat un argument decisiv în negocierile cu Austria, fonduri suplimentare pentru repatrierea drepturilor sociale pentru românii din diaspora, o creștere a alocărilor financiare pentru Republica Moldova precum și o creștere de aproximativ 30 de milioane de euro care vor fi alocate pentru agricultură, în mod special pentru programul european dedicat tinerilor fermieri”, a adăugat Victor Negrescu.
Un bărbat de 68 de ani este cercetat penal deoarece a acroșat un pieton și apoi a condus mașina deși victima a rămas agățată de capotă. De asemenea, șoferul a provocat un accident.
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunță că la data de 24.12.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 68 de ani) cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Procurorii au anunțat că pe 12 decembrie, în jurul orei 00.30, în urma unui conflict verbal, inculpatul, care se afla la volanul unui autoturism, a acroșat persoana vătămată (un bărbat în vârstă de 27 de ani), care s-a prins de marginea capotei autoturismului. Inculpatul a accelerat și a condus autoturismul, cu persoana vătămată prinsă de capotă, pe o distanță de aproximativ 170 de metri, manevrând vehiculul în zigzag, pentru a determina căderea persoanei vătămate.
În dreptul unui imobil, mașina a lovit alt autoturism care circula regulamentar. Tânărul prins de capota a fost proiectat pe asfalt și a suferit mai multe leziuni.
Inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore.
Marți, 24 decembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că au fost depuse 11 oferte pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km).
Contractul, în valoare de 4,36 miliarde lei (fără TVA), prevede proiectarea și execuția acestui nou drum de mare viteză în termen de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție).
Alternativa Techirghiol pornește din nodul Cumpăna (Autostrada de Centură a Municipiului Constanța) și continuă până în zona localității 23 August.
Noul drum de mare viteză, construit la profil de autostradă, va permite evitarea în totalitate a traversării localităților Agigea,Techirghiol, Eforie, Tuzla și 23 August.
Pe traseu vor fi construite inclusiv un pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (330 m), un pod peste DJ 391 și Valea Cârlighioi ( 253,20 m), un pod pe DN38 (253,90 m) și noduri rutiere la Cumpăna, între Alternativa Techirghiol și Drumul de legatură cu DN 39A, la DN38, în zona localității 23 August la DN 39. De asemenea, vor fi patru spații de servicii și două parcări de scurtă durată, dotate cu infrastructura necesară amplasării a minimum opt stații de încărcare rapidă pentru autoturismele electrice.
Finanțarea contractului este asigurată prin Programul Operațional Transport (PT) 2021-2027.
Autoritatea de Management Afaceri Interne a anunțat săptămâna trecută că aplicația de comunicare electronică pentru implementarea fondurilor europene dedicate Afacerilor Interne (ROFED) a fost actualizată.
Conform comunicatului oficial, principalele optimizări și funcționalități noi implementate prin noua versiune ROFED sunt:
-Calendarul de implementare, introducerea unei etape noi, etapa-cheie T5 Achiziție simplă, revizuirea regulilor de validare;
-Registrul PP participanți proiect – permite adăugarea, vizualizarea, editarea și ștergerea datelor aferente participanților, persoanelor care fac parte din grupul țintă;
-Reguli noi privind încărcarea documentelor (majorare nr. și dimensiune fișiere permise);
-Registrul IBAN – Această interfața permite adăugarea/editarea/ștergerea conturilor bancare aferente entității utilizate pentru implementarea proiectelor;
-Completarea/revizuirea unor module în vederea soluționării unor erori și implementarea unor optimizări.
Beneficiarii Centrului Rezidențial „Sf.Teodora” au avut parte, zilele trecute, de o sesiune de servicii cardiologice pro bono, oferite de o echipă de specialiști de la Cardioholter.
În cadrul acțiunii, beneficiarii au fost consultați cardiologic, monitorizați și evaluați, li s-au realizat planuri de îngrijire adaptate și li s-au recoltat analize medicale.
Acest demers a fost dedicat în special persoanelor vârstnice și vulnerabile, care se confruntă adesea cu dificultăți în accesarea îngrijirilor medicale regulate, mai ales din cauza problemelor de mobilitate.
Ce povești ascunde Palatul Comisiei Europene a Dunării? Care a fost rolul lui în istoria Europei? Și de ce merită să fim mândri de istoria noastră?
Acum, liceenii din Galați au ocazia să descopere aceste răspunsuri, într-un proiect de promovare finanțat din fonduri europene. Palatul Comisiei Europene a Dunării, sediul actual al Bibliotecii “V.A. Urechia”, este singurul obiectiv cultural din Galați distins cu titlul de Marcă a Patrimoniului European – o prețioasă recunoaștere a importanței în istoria europeană.
Proiectul, realizat în parteneriat cu un muzeu din Croația, nu doar că va aduce în prim-plan valoarea culturală a Palatului, dar va și provoca liceenii la un concurs captivant.
Iar premiul? O experiență de neuitat: o excursie în Croația pentru echipa câștigătoare, unde vor putea descoperi o altă cultură europeană.
Prin acest proiect, tinerii gălățeni vor avea șansa de a înțelege că istoria orașului lor este parte din istoria Europei. O istorie cu care ne putem mândri!- comunicat CJ Galați
Este vorba despre o investiție extrem de importantă, prin care Consiliul Județean Galați va aduce echipamente moderne, pentru a ajuta specialiștii în diagnosticarea cancerului mai repede și mai precis.
De asemenea o parte dintre echipamente sunt o premieră pentru medicina gălățeană, astfel că după ce vor fi livrate în cadrul secției de Anatomie Patologică a Spitalului Județean Galați, vor putea fi realizate și proceduri de biologie moleculară, de stabilizare a celui mai bun tratament de imunoterapie în bolile oncologice.
Licitația a fost deja finalizată, astfel că în prima parte a anului viitor vor fi livrate aceste echipamente ultraperformante.
"Facem un pas major în lupta împotriva cancerului, dotând Spitalul Județean cu echipamente care permit secției de Anatomie Patologică să realizeze proceduri avansate de biologie moleculară. Acest progres va ajuta medicii să identifice tratamentul imunoterapic optim, personalizat pentru fiecare tip de cancer. De acum, pacienții nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în alte centre sau să aștepte pe liste lungi de programări pentru aceste investigații esențiale", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Valoarea investiției este de peste 3,2 milioane de lei.
Președinții de la Camera Deputaților și la Senat au fost aprobați prin vot de noii parlamentari. Conform înțelegerii inițiale a coaliției PSD-PNL-UDMR-Grupul minorităților, este vorba despre Ciprian Șerban și de Ilie Bolojan.
Ciprian Șerban, de la PSD, este noul președinte al Camerei Deputaților. La Senat, șefia a fost preluată de Ilie Bolojan, liderul PNL.
După votul din Parlament, președintele Klaus Iohannis a anunțat numele noului premier în persoana lui Marcel Ciolacu.
Error: No articles to display