MApN anunţă că, în urma căutărilor după atacuri cu drone ale forţelor ruse în Ucraina,lângă graniţa cu România, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2, în apropierea localităţii Plauru, din judeţul Tulcea.

”Forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 24 spre 25 iulie, în proximitatea frontierei cu România. Ca urmare a acestei situaţii, Ministerul Apărării Naţionale a intensificat măsurile de monitorizare şi supraveghere a spaţiului aerian naţional cu forţele şi mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană. Începând cu ora 1.32, două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Finlandeze au decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situaţiei aeriene. Aeronavele au revenit în bază în jurul orei 3.25”, a anunțat MApN.

De asemenea, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea. Ca urmare, a fost transmis, în jurul orei 1.20, un mesaj RO-Alert, iar la ora 2.13 a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.

Echipe ale Ministerului Apărării Naţionale execută, la acest moment, cercetări în teren, pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul naţional, ca urmare a atacurilor executate asupra infrastructurii portuare ucrainene în ultimele două nopţi.

”Menţionăm că, în ceea ce priveşte investigaţiile începute ieri, 24 iulie, de către specialişti din cadrul MApN, SRI şi MAI, până la acest moment, la prima dintre cele trei locaţii identificate ca posibile zone de incidenţă, din proximitatea localităţii Plauru, jud. Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2. Cercetările vor continua şi astăzi, pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locaţiile identificate drept posibile zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, a precizat MApN.

Având în vedere efectul negativ al caniculei şi secetei prelungite care se manifestă zilele acestea asupra cetăţenilor şi a mediului înconjurător, Primăria Municipiului Călăraşi a luat următoarele măsuri pentru a diminua aceste efecte:
- Amenajarea, dotarea și punerea în funcțiune a celor două puncte stradale de prim ajutor, pentru acordarea asistenței medicale persoanelor în vârstă sau cu diverse afecțiuni, care pot fi agravate în caz de caniculă
- Amenajarea şi dotarea a încă două puncte de prim ajutor caniculă, dotate cu dozatoare de apă rece şi aparate de aer condiţionat
- Atenţionarea operatorului de salubritate S.C. Rebu S.A. de a efectua zilnic curăţenia pe străzile municipiului
- Atenţionarea firmei de curăţenie S.C. Brai-Cata S.R.L. de a stropi în fiecare zi străzile din municipiu
- Prin intermediul Serviciului Public Pavaje Spaţii Verzi din subordinea Primăriei s-au luat măsuri pentru funcţionarea neîntreruptă a cişmelelor şi a fântânilor arteziene din parcuri şi de pe străzi
- Atenţionarea firmei de transport local S.C. Ali Trans Com S.R.L. de a folosi pentru transportul în comun numai autobuze dotate cu aer condiţionat;
- Atenţionarea Serviciului Public Pieţe şi Oboare din subordinea Primăriei, de a comercializa mărfurile perisabile numai în spaţii dotate cu aer condiţionat şi în condiţii de igienă maximă

Ambele evenimente, atât Street Delivery, cât și festivalul de film UrbanEye, fac parte din proiectul ”Fantasticul Funicular: ultimul an în straie vechi” și se desfășoară, în premieră în weekend la Reșița, sub egida REȘIȚA 250LAB, fiind organizat de MKBT: Make Better împreună cu ARTA ÎN DIALOG, în parteneriat cu organizațiile locale și naționale Fundația Comunitară Banatul Montan, Muzeul Cineastului Amator, D Proiect, We Wilder, Bike Attack, Asociația Encore, Dash Film SRL, De-a Arhitectura, Salonul de Artă și Industrie, Urban Up.
Fantasticul Funicular este prilejul perfect să ne adunăm cu toții în jurul acestui emblematic reper al orașului nostru, înainte de a intra în șantierul de restaurare și conversie spre o nouă viață, o nouă funcțiune.

„Atingerea memoriei”

111111 Miercuri, 24 Iulie 2024

Expoziția personală de sculptură ceramică realizată de artistul Vlad Basarab, va putea fi vizitată în perioada 25 iulie - 30 septembrie la Cetatea Feldioara.
Vernisaj: Joi, 25 iulie, ora 19:00
Organizatori: Asociația Basarab Art & Science în parteneriat cu Primaria Feldioara și Asociația Nevăzătorilor din Brașov
Finanțatorul principal al proiectului: Consiliul Județean Brașov
Proiectul cultural „Atingerea memoriei”, care începe odată cu acest vernisaj, cuprinde expoziția de sculptură și susținerea mai multor ateliere de creație ceramică destinate persoanelor nevăzătoare și elevilor din Feldioara și Făgăraș. Atelierele vor avea loc în perioada 2-15 septembrie 2024.
Expoziția din Cetatea Feldioara se înscrie în constelația creațiilor având ca numitor comun tema memoriei și este concepută pentru persoane nevăzătoare. Interdicția de a atinge exponatele din muzee este ceva comun, fără vreun impact anume asupra persoanelor tipice, fără handicap vizual.

Podul din centrul localității Corod, pe drumul care duce la Matca (DJ251A), este într-un amplu proces de reabilitare și modernizare.

 „Practic, podul va fi refăcut de la zero. Au fost consolidați deja pilonii și au fost montate și primele grinzi de rezistență. Mai mult, și albia pârâului din zona podului va fi regularizată”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

 În ultimii 8 ani, aproximativ 100 din cele 127 de poduri mari de pe drumurile județene au fost modernizate sau sunt în curs de modernizare.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă un nou pas importat pentru drumul de mare viteză Filiaşi - Lugoj, după ce CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pe ultimul lot (Caransebeş - Lugoj), din cele 4 ale acestui nou drum rapid.

”Contractul pentru lotul cu o lungime estimată de 50 km va putea fi semnat peste 10 zile, în cazul în care nu vor fi depuse contestaţii. După construcţie, sectorul de drum de mare viteză Caransebeş - Lugoj va asigura conexiunea şi cu viitorul Drum expres Craiova – Târgu Jiu. Până în prezent au fost semnate şi se află în derulare contractele pentru 3 loturi ale drumului de mare viteză Filiaşi - Lugoj: - Lotul 1 (Filiaşi-Drobeta Turnu Severin), în lungime de 70 km”, a anunțat ministrul Sorin Grindeanu.

 Contractul a fost semnat în data de 10 iunie 2023 şi are o perioadă de derulare de 20 de luni - 18 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate) - Lotul 2 (Drobeta Turnu Severin – Domaşnea) în lungime de 65 km.

Sorin Grindeanu anunţă că progresul lucrărilor pe Valea Oltului este de 52%, iar termenul limită este 9 august, astel că, în ritmul acesta, crede că lucrurile se vor înscrie în termenul asumat 

”Termenul limită, aşa cum ştiţi, este 9 august, eu cred, la ritmul acesta, că lucrurile se vor înscrie în termenul asumat. (...)Ca să fie toate lucrurile în siguranţă, siguranţa celor aflaţi în trafic, a fost absolut oblidatoriu să luăm această decizie necesară, pentru realizarea mult doritei autostrăzi Sibiu- Piteşti. Poate că era mai simplu să fie luat decizii de alt tip, să facem amânări, dar pierdeam un an, pentru că următoarea perioadă de oportunitate să facem lucrări de acets tip era mai-iunie anul viitor şi mai mult, eram buni de plată de vreo 80 şi ceva de milioane, dincolo de 10 luni de întârziere”, a transmis ministrul Grindeanu. 

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că legislația națională se aliniază la prevederile Convenției OCDE Anti-mită. Mituirea funcționarilor publici străini a fost inclusă în legislația din România

Guvernul a adoptat săptămâna trecută proiectul Ministerului Justiției, prin care este reglementată noua infracțiune de corupție.

Măsura este un instrument necesar în combaterea faptelor de corupție săvârșite împotriva funcționarilor publici străini.
„Tocmai pentru că, la nivel global, corupția costă 5% din PIB-ul global avem nevoie de măsuri sănătoase pentru reducerea fenomenului. Iar acest proiect este una dintre ele. Și un pas înainte pentru aderarea României la OCDE”, a explicat Alina Gorghiu.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că pentru securitatea energetică a românilor trebuie să prelungim termenele pentru funcționarea termocentralelor pe cărbune. În zilele de caniculă, cărbunele ne-a fost din nou de mare ajutor și trebuie să o spunem răspicat, a explicat Burduja.

Din cauza caniculei, în România s-a înregistrat un consum ridicat de energie electrică.

„Este important să acoperim cât mai mult din acest consum din producția proprie pentru a nu apela la importuri mai mari. Un gând special pentru oamenii minunați de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) și din Valea Jiului. Depășim la această oră 1250MW producție în termocentralele pe cărbune. În condiții tehnice deosebit de dificile, cu multe echipamente vechi, la temperaturi caniculare, echipele de specialiști au găsit mereu soluții. Au repornit grupuri, au rezolvat în timp record avariile apărute, au muncit ore suplimentare pentru a da României energie. Paroșeniul funcționează bine, la CEO avem patru grupuri în funcțiune și mâine vom avea cinci (două la Turceni, două la Rovinari, unul la Ișalnița)”, a scris pe Facebook, zilele trecute, Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei va milita pentru prelungirea termenelor privind funcționarea termocentralelor pe cărbune.
„În aceste zile, cărbunele ne-a fost din nou de mare ajutor și trebuie să o spunem răspicat. Pentru securitatea energetică a românilor, vom face tot ceea este posibil pentru a prelungi termenele pentru funcționarea termocentralelor pe cărbune și continuarea exploatărilor miniere. Am început deja acest demers la Bruxelles încă de anul trecut, cu onestitate și responsabilitate, și îl vom continua, cu toate argumentele pe masă. Securitatea energetică a României nu este negociabilă. Este prioritate zero”, a precizat ministrul Energiei.

Festivalul BZM Fest

111111 Marți, 23 Iulie 2024

Cea de-a patra ediții a festivalului BZM Fest, organizat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău și Primăria municipiului Buzău pe domeniul Vilei Albatros, din parcul Marghiloman. Festivalul, care propune „o lume de bun gust”, și-a deschis porțile pentru iubitorii de adevăr, bine și frumos. Anul acesta ne-am bucurt de susținerea următorilor parteneri: Ursus, ElcarGid, Transbus, Oppio, Jabbar, RockFm, Budureasca, Francisc Cash&Carry, Ballerina, Floriol, Unisol, Cofetăria No. 379, Com Fortuna, Lincoln Electric, Ductil, Global Cash&Carry, Railway Systems, Shopping City Buzău.