Peste 2,6 milioane de români vor beneficia în luna octombrie de o nouă tranșă de 250 lei pentru cumpărarea de alimente. Anunțul a fost făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, Adrian Câciu.

Încărcarea cardurilor de alimente cu valoarea de 250 lei va începe din data de 15 octombrie.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt „persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei, familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei, familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei, familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei și persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că depozitele naționale de gaz sunt pline peste capacitate. Și depozitele de cărbune sunt la un nivel bun, așa că România este pregătită pentru iarnă, este concluzia ministrului liberal.

România are gaz suficient pentru iarna care vine, anunță ministrul pe pagina de Facebook a PNL. Depozitele naționale sunt pline peste capacitate, susține Sebastian Burduja. Există și un stoc important de cărbune, chiar mai mare decât în 2023, adaugă acesta. Astfel, consumul energetic al României în perioada sezonului rece nu va avea probleme.

„Suntem pregătiți pentru că, pe toate palierele, pot spune că stăm mai bine chiar decât anul trecut. Depozitele de gaz sunt la capacitatea de 101%, am intrat în supra-plin”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Statul român acordă prin Institutul Cultural Român (ICR) patru burse la Paris. Acestea vor fi valabile în 2025 sub forma unor stagii de trei luni la Cité Internationale des Arts din Paris. Artiştii interesaţi trebuie să-și depună dosarele până la data de 18 octombrie.

ICR acordă două burse „Constantin Brâncuşi”, dedicate artiştilor plastici sau vizuali români, şi două burse „George Enescu”, dedicate muzicienilor români. Artiştii interesaţi sunt aşteptaţi să-şi depună dosarele de candidatură până la data de 18 octombrie, ora 16:00, prin e-mail. Valoarea fiecărei burse este de 6.000 de euro.

Obiectivul principal al programului de burse este introducerea artiştilor români în circuitul valorilor europene, prin oportunitatea de a lucra într-un mediu artistic internaţional.
Programul se adresează artiştilor români cu studii universitare de specialitate încheiate şi cu performanţe recunoscute în domeniu. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, personalităţi recunoscute în domeniile de referinţă, pe baza dosarelor de candidatură primite.

Cité Internationale des Arts este o fundaţie privată recunoscută ca organizaţie de interes public. Este localizată în cartierele Marais şi Montmartre din Paris, iar în fiecare lună, în parteneriat cu peste 130 de organizaţii franceze şi internaţionale, primeşte peste 300 de artişti în rezidenţă.

Toate diplomele viitorilor absolvenți de studii superioare vor avea cod QR. Decizia a fost luată de Guvern. Regula se va aplica începând cu studenții înmatriculați în anul I de studii, în ciclul universitar 2024 – 2025.

Guvernul a decis că sunt cuprinse în această categorie diploma de absolvire ciclul scurt – studii universitare de scurtă durată, diploma de licență ciclul I – studii universitare de licență, diploma de inginer ciclul I – studii universitare de licență, diploma de urbanist ciclul I – studii universitare de licență, diploma de arhitect ciclul I şi ciclul II de studii universitare oferite comasat, diploma de licență și masterat ciclul I şi ciclul II de studii universitare oferite comasat, diploma de masterat ciclul II – studii universitare de masterat, diploma de doctor ciclul III – studii universitare de doctorat, certificatul de absolvire a cursului pregătitor pentru învățarea limbii române, certificatul care atestă finalizarea unui program de pregătire bazat pe studii universitare avansate și a programului individual de cercetare științifică și atestatul de studii postdoctorale – program postdoctoral.

Codul QR va conține un identificator unic specific fiecărui act de studii care se va elibera absolvenților. Prin scanarea codului QR, se va accesa o bază de date care va arăta parcursul academic integral al titularului diplomei. Totodată, suplimentul la diplomă în formatul Europass care se va elibera absolvenților înmatriculați în anul I de studii, începând cu anul universitar 2024- 2025, va fi întocmit bilingv, în limba română şi în limba engleză.

Europarlamentarul PSD Dan Nica susține că afirmațiile sale cu privire la o posibilă retragere a Dianei Șoșoacă nu aveau legătură cu o posibilă invalidare a candidaturii de către Curtea Constituțională, ci cu discuții pe care președinta SOS România le-ar fi avut cu George Simion.

„Mă uit cu uimire la declarațiile disperate ale celor de la PNL în contextul deciziei CCR în cazul Șoșoacă și la încercarea de a lega acest caz de o declarație făcută de mine la o emisiune de televiziune în care se discuta despre șansele candidaților la președinția României! Eu aflasem în acea zi, la Bruxelles, de la cei din cercul doamnei Șoșoacă, că aceasta a luat decizia de a nu mai candida, în contextul negocierilor cu George Simion pentru sprijinul candidaturii la președinția României.
 
Ulterior, aceste negocieri au eșuat și doamna Șoșoacă a decis să-și depună candidatura.
 
De aici și până la speculațiile celor de la PNL care încearcă să inventeze o legătură cu decizia CCR de sâmbătă nu pot decât să înțeleg ca sunt disperați pentru că domnul Ciucă stă prost în sondaje, dar poate puțină onestitate față de români cred că s-ar putea să-i ajute”, a scris Dan Nica, pe Facebook.

Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Inimii, în data de 5 octombrie 2024, Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu Fundația Română a Inimii, cluburile Rotary din Cluj-Napoca, UMF “Iuliu Hațieganu” şi Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj continuă programul “Promenada Inimilor”, prin inaugurarea unor noi trasee pe malul Someşului.

Primele promenade au fost inaugurate în anul 2013 în Parcul Central, respectiv în parcul Rozelor. Astfel, se oferă clujenilor posibilitatea de a face plimbări pe trasee ce trebuie parcurse într-o anumită perioadă de timp, fie că este vorba despre pacienţi cu afecţiuni cardice, fie că sunt persoane sănătoase interesate de măsuri de prevenţie a bolilor cardiovasculare.

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în România, dar şi în Europa, iar mersul pe jos reprezintă cel mai simplu mijloc de a preveni apariția bolilor de inimă pentru persoanele sănătoase, iar la cardiaci contribuie la scăderea riscului de apariție a unor complicații. Tot cu această ocazie, a fost refăcut traseul din Parcul Central.

A avut loc recepția finalizării lucrărilor la proiectul de investiții “Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe Dunăre în regiunea transfrontalieră Călărași – Silistra”, cunoscut local sub denumirea de Promenada. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Interreg V-a, Axa prioritară 1 ”O regiune bine conectată”, Obiectiv Specific 1.1, vizând creșterea siguranței transportului pe căile navigabile fluviale și maritime. Valoarea finală a lucrărilor este de 28.472.319,07 lei (TVA inclus), în baza contractului încheiat cu Primăria Municipiului Călărași.

Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț, în urma participării la apelul de proiecte lansat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 13 – Reforme Sociale, va construi, dota și va asigura funcționarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Piatra Neamț. Construirea, dotarea și funcționarea „Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Piatra Neamț” va contribui la prevenirea instituționalizării/reinstituționalizării a 90 de persoane adulte cu dizabilități, prin dezvoltarea și utilizarea de servicii sociale de specialitate.

La nivelul municipiului Piatra-Neamt există un număr de 3.105 persoane adulte cu dizabilități iar numărul serviciilor dedicate abilitării și reabilitării este insuficient.

Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 5.982.653,31 lei, din care 4.017.695,47 lei reprezintă valoarea totală eligibilă obținută din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar 1.964.957,84 lei vor fi asigurați din bugetul local.

Premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită oficială vineri, 4 octombrie 2024, la Chișinău, Republica Moldova. În cadrul vizitei, șeful Executivului a avut întrevederi cu liderii moldoveni.

„Nu vreau să mă implic și nici nu am voie constituțional în alegerile din Republica Moldova, dar un singur lucru o să-mi permit să spun. Rusia nu este nicio garanție pentru Republica Moldova. Rusia va duce Republica Moldova în zona izolării, în zona sărăciei. Nu va aduce nici securitate, nici dezvoltare”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit premierului român, obiectivul principal este integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Avem, ca și comparație, 20 de miliarde de euro în acest moment să investesc din banii europeni în acest an în România. Asta înseamnă integrarea în Uniunea Europeană. (...) România beneficiază de un grant de 500 de milioane de euro numai pentru împădurire. În acest moment, în România am ajuns la un salariu mediu de 1.100 de euro. Am ajuns la o pensie medie de 550 de euro. Asta va aduce și Republicii Moldova integrarea în Uniunea Europeană. Nu putem vorbi despre Republica Moldova decât în interiorul Uniunii Europene”, a precizat Marcel Ciolacu.

În programul vizitei a fost o întrevedere cu premierul moldovean Dorin Recean. La finalul acesteia, cei doi premieri au participat la ceremonia de predare a microbuzelor școlare donate Republicii Moldova de către statul român.

În cadrul aceleiași vizite, premierul Marcel Ciolacu a avut întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
Din delegația oficială condusă de premierul Marcel Ciolacu au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.

Românii pot interacționa cu chatbotul RAReș de la Registrul Auto Român. Scesta este disponibil pe site-ul instituției. RARes va învăța permanent din interacțiunea cu utilizatorii și va deveni mai performant.

„De acum, mai simplu de interacționat cu noi, mai ușor de accesat informații tehnice, via Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român. Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o programare într-o reprezentanță? De acum poți vorbi și cu RAReș, noul nostru coleg virtual care a fost creat pentru a răspunde întrebărilor voastre 24 de ore din 24 pe site-ul Registrului Auto Român ( www.rarom.ro )”, anunță RAR prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit RAR, „chatbotul RAReș a fost proiectat să devină din ce în ce mai bun, dar și prietenos, pentru că are capacitatea de a procesa volume mari de informații și de a înțelege limbajul natural uman”.

„Pe măsură ce va interacționa cu utilizatorii, RARes va învăța continuu din aceste schimburi de informații și va fi mai performant și mai precis în furnizarea de răspunsuri și soluții personalizate. Cu ajutorul lui RAReș simplificăm accesul la informațiile despre serviciile și procedurile Registrului Auto Român, fie că accesați site-ul de pe un computer de birou sau de pe un smartphone”, mai scrie în comunicatul RAR.