„În cartierul Stavila construim 2 blocuri de locuinţe în regim ANL, cu 44 apartamente. Acestea sunt dedicate familiilor defavorizate cu copii în întreținere.

În paralel, pe malul opus al Bârzavei urmează să începem construirea a altor 2 blocuri dedicate tinerelor cadre medicale.

Cele două proiecte includ și modernizarea zonelor exterioare: drum de acces, parcări, alei, zone de agrement, iluminat etc.

Tot în zonă Primăria Reșița a obținut finanțarea necesară pentru construirea unei creșe pentru copiii din intreaga zonă. Construcția va începe pe parcursul acestui an”- primarul municipiului Reșița.

Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 23 -30 aprilie 2024 sunt programate noi acțiuni de dezisecție: tratament chimic antilarvar (delarvizare), tratament chimic terestru/spatial împotriva țânțarilor adulți (primul din acest an), tratament împotriva căpușelor și acțiuni de dezinsecție aplicate pe suprafețe interioare pentru combaterea artropodelor.

Tratamentul terestru antilarvar (delarvizare) presupune distrugerea şi prevenirea dezvoltării stadiilor larvare ale insectelor (în special ţânţari) și se va desfășura pe timp de zi, începând cu ora 06:30 până la finalizare într-una din zilele intervalului precizat mai sus.

Tratamentul terestru (spațial) împotriva țânțarilor adulți, se va desfășura numai pe timp de noapte, în interval orar 21:30- 05:00, în zonele cu vegetație.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în Qatar a discutat cu gazdele despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură și alte sectoare economice de interes.

Reprezentanții Guvernului anunță că „o dimensiune importantă a vizitei efectuate de delegația română condusă de premierul Marcel Ciolacu în Qatar a reprezentat-o componenta economică, investiții în Portul Constanța, Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, Autostrada Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov fiind pe agenda discuțiilor”.

Prim-ministrul român a avut întrevederi cu Șeicul Faisal bin Qassim al-Thani, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Qatar, cu reprezentanții Autorității de Investiții din Qatar (QIA), fondul suveran de investiții al Statului Qatar, și cu cei ai Qatari Industrial Manufacturing, în cadrul cărora au fost aduse în discuție interesele comune și posibilitățile de cooperare.
Premierul României a subliniat că „Executivul pe care îl conduce este interesat de creșterea investițiilor qatareze în România și de o cooperare bilaterală sectorială mai strânsă și mai dinamică, în vederea atingerii potențialului real al relațiilor bilaterale”.

Un pas concret, rezultat în urma discuțiilor, va fi crearea unui grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți, pentru promovarea în rândul investitorilor interesați. De asemenea, s-a discutat despre reactivarea Comisiei mixte de cooperare economică, ca o platforma potrivită pentru explorarea variantelor de diversificare a cooperării bilaterale, și despre organizarea unui Forum de afaceri bilateral.

Premierul Ciolacu a subliniat „interesul țării noastre în creșterea investițiilor qatareze în România, oferind oportunități majore în domenii foarte diversificate”.
„România este un furnizor de securitate energetică la nivel regional, iar sectorul nostru energetic parcurge un proces de transformare, care vizează creșterea rezilienței, competitivității și durabilității. Este un domeniu interesant și ofertant pentru oamenii de afaceri implicați în «energia viitorului», pentru că ne dorim introducerea de tehnologii noi, bazate pe energia regenerabilă, stocarea energiei electrice și implementarea de sisteme cu un grad înalt de eficiență”, a afirmat șeful Executivului român.

Premierul a amintit oportunitatea deschisă de noile exploatări de gaze naturale din Marea Neagră, dar și expertiza specialiștilor români, factori ce pot facilita implicarea companiilor românești de profil în programele de dezvoltare a producției petrolului prin metode avansate de recuperare a hidrocarburilor din zăcăminte mature sau greu accesibile din Qatar.

Un subiect important a fost cel al Portului Constanța, care oferă noi oportunități logistice competitive, devenind cel mai important hub de distribuție al UE la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est odată cu reconfigurarea rutelor logistice. Tot în domeniul infrastructurii, prim-ministrul și reprezentanții statului Qatar au discutat și despre investiții în dezvoltarea capacității Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara, finanțarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov.

În ceea ce privește agricultura, dialogul a vizat, în special, variantele de facilitare a exporturilor de produse românești în Qatar în condiții reciproc avantajoase. De altfel, în cadrul vizitei a fost semnat un Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul carantinei veterinare, importul și exportul de animale vii și păsări neafectate de epidemii și boli contagioase între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România și Ministerul Municipalității din Statul Qatar.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor economice s-a referit la modalitățile de a extinde a colaborării dintre România și Qatar în cadrul formatului Inițiativa celor 3 Mări (I3M), care poate oferi statului Qatar ocazia de a se poziționa ca important susținător al inter-conectivității la nivel regional și global și ar putea, de asemenea, deveni unul din principalii beneficiari ai numeroaselor oportunități economice stimulate de acest format (sute de proiecte de infrastructură, drumuri, infrastructură comunicații, IT&C).
Totodată, premierul României a amintit că România are un avantaj competitiv în domeniile imobiliar, turism, IT și securitate cibernetică, industria de apărare și ape minerale, toate oferind posibilități de investiții directe qatareze în economia românească și care să conducă, în timp, la dezvoltarea unui parteneriat bilateral aprofundat.

Ministrul Dezvoltării Adrian-Ioan Veștea a semnat 25 de contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ceremonia s-a desfășurat joi.

„Prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, locuitorii au acces egal la servicii de calitate. Avem, deja, exemple de proiecte implementate cu succes, care produc efecte vizibile pe termen mediu și lung și continuăm să sprijinim comunitătile locale în procesul de dezvoltare”, a anunțat ministrul Adrian-Ioan Veștea, cu ocazia semnării a 25 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Proiectele, în valoare totală de 326.828.899,51 de lei, urmăresc atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.

Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 km de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și a 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a avut discuţii, joi la Abu Dahbi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite.

„Am discutat astăzi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România și Emiratele Arabe Unite. Propunerile noastre au vizat în special sectoarele aerian, rutier și feroviar. Mai exact, România își dorește expertiză și finanțare pentru o serie de proiecte de interes internațional. Astfel, le-am transmis oficialilor emiratezi și reprezentanților companiilor din EAU că avem deja primele rezultate ale cooperării dintre România și Emiratele Arabe Unite. Mai exact, la jumătatea lunii mai, vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off), un proiect comun dezvoltat de compania portuară din Dubai (DP World) cu Administrația Portului Constanța, în baza memorandumului semnat autoritățile române și emirateze”, a transmis Grindeanu.

Potrivit ministrului, Guvernul are în vedere continuarea acestei colaborări cu EAU și pe alte proiecte.
„În acest sens, suntem interesați de dezvoltarea Molurilor III S și IV S din Portul Constanța, digitalizarea Portului, modernizarea rețelei feroviare din cadrul acestuia, dar și realizarea unor zone de conectivitate multi-modală pentru transportul de mărfuri (naval-feroviar)”, a precizat Grindeanu.

O aplicație care îi anunță scris și sonor pe trecători despre obiectivele culturale din apropiere a fost lansată la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.Este „o inițiativă care răspunde nevoilor tinerei generații”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Culturii.

Potrivit demnitarului, aplicația „contribuie la creșterea accesului la cultură prin intermediul tehnologiei”.

„Mă încântă ideea de a primi pe telefon o notificare despre fiecare monument și importanța lui pentru România. Proiectul este dovada că putem aduce bogăția culturală mai aproape de public, iar Ministerul Culturii a fost un susținător încă din primul moment. Angajamentul meu, în calitate de ministru al Culturii, față de conservarea și promovarea bogăției culturale este unul ferm și continuu. Ministerul Culturii are datoria de a furniza conținut pentru această aplicație, care trebuie să fie tot mai bogată în informații”, a comunicat, pe Facebook, Raluca Turcan.

Ministrul Culturii a mai spus că va continua să promoveze astfel de proiecte.
„Cred cu tărie că modul în care gestionăm și promovăm monumentele noastre istorice, asigurând modernizarea actului cultural în România, este semnătura noastră ca țară asupra felului în care ne dorim să fim cunoscuți la nivel internațional. Avem nevoie de proiecte cum este cel pe care îl sărbătorim astăzi. Sunt sigură că tânăra generație va folosi aplicația Patrimonium și sper să fie un act de mândrie pentru că suntem o țară atât de bogată”, a adăugat Raluca Turcan.

Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, anunță proiecte de un miliard de euro în digital, securitate cibernetică, cloud computing și cercetare, propuse partenerilor din Qatar.

„La Doha, Qatar, în cadrul vizitei oficiale a delegației conduse de premierul României, domnul Marcel Ciolacu, am avut întâlniri cu Premierul Qatar-ului, ES Șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, cu Șeicul Faisal bin Qassim al-Thani, Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Statul și cu conducerea Fondului Suveran de Investiții al Qatar-ului. În discuțiile cu omologul meu, ES Șeicul Mohammed bin Ali bin Mohammed Al Mannai, Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, am prezentat proiectele de transformare digitală care vor face din România cel mai important hub de noi tehnologii emergente din Europa Centrală și de Est”, a scris Bogdan Ivan, pe Facebook.

Potrivit ministrului, au fost prezentate 15 proiecte cheie în valoare de peste 1 miliard de euro, care aduc în administrație și economie tehnologiile emergente și cele mai noi rezultate ale cercetării de vârf.

„Pentru ca ele să devină realitate, am stabilit cu Excelența Sa că vom semna un Memorandum de Înțelegere care va conține prevederi foarte clare de colaborare. Prin consolidarea relațiilor parteneriale, deschidem calea unui dialog direct și deschis cu potențialii investitori interesați de oportunitățile pe care România le oferă”, a precizat Bogdan Ivan.

„Zona de blocuri CF va beneficia de reabilitare și modernizare, grație unui proiect pe care l-am depus în cadrul Programului transfrontalier Interreg VI-A.

Acesta nu este singurul proiect pe care l-am depus pe regenerare urbană, inclusiv Lacul Prietenia și toată zona adiacentă este inclusă într-un proiect”- Adrian Anghelescu, Primarul municipiului Giurgiu

Președintele CJ Mehedinți: ”Clădirea fostului Spital Orășenesc din Strehaia, complet modernizată și dotată, și-a deschis porțile pentru toți cei care știu cum a arătat unitatea înainte de momentul aprilie 2011, când a fost închis și cum arată acum, cu puțin înainte de reluarea activității medicale.

Am văzut oameni mulțumiți de condițiile de diagnosticare și spitalizare care s-au creat și îi asigur că facem, în continuare, demersurile necesare pentru ca, la sfârșitul lunii aprilie, să se deschidă pentru toți locuitorii din Strehaia și localitățile din apropiere, cei care au nevoie de îngrijiri medicale aproape de casele lor.

Inițial, unitatea va funcționa ca o secție externă a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

Îl felicit și cu această ocazie pe primarul Ioan Giura pentru dedicarea cu care s-a implicat pentru a duce la bun sfârșit această investiție!”

„Săptămâna trecută, chiar în ziua în care Amza Pellea ar fi împlinit 93 de ani, am inaugurat Casa sa Memorială, ca punct muzeal al Muzeului Olteniei din Craiova.

600 de spectatori s-au bucurat de un spectacol de muzică și poezie dedicat celui mai mare actor român, pe o scenă plină de artiști și oameni de teatru, printre care actrițele Oana Pellea și Rodica Mandache, criticul Marina Constantinescu, directorul Teatrului Național din București, Mircea Rusu, muzicienii Andrei Păunescu și Nicolae Voiculeț și orchestra Filarmonicii Oltenia.