Elena Lasconi este noul președinte al USR. Victoria în cursa internă a fost anunțată miercuri. Alegerile au ținut două zile, iar Lasconi a avut majoritatea voturilor.

Elena Lasconi a obținut 68,14% din voturile exprimate. Potrivit reprezentanților USR, au votat 11.333 de membri din cei 25.607 cu drept de vot.
Imediat după aflarea rezultatului, noul președintele al USR a anunțat că vrea să devină și candidatul partidului la alegerile prezidențiale. Candidatura trebuie să fie aprobată în cadrul partidului.

„Îmi voi depune candidatura sâmbătă”, a anunțat Elena Lasconi.
Noul președinte al USR a mai anunțat că nu exclude varianta realizării unor alianțe.

Primăria Municipiului Arad, prin operatorul economic contractat în acest scop, va derula o nouă acțiune de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului Arad. Se vor aplica tratamente împotriva țânțarilor adulți (dezinsecție terestră/spațială, pe timp de noapte) și împotriva căpușelor. Intervențiile sunt programate în nopțile de 27/28 și 28/29 iunie 2024 respectiv în dimineața zilei de vineri, 28 iunie 2024 (tratamentul împotriva căpușelor). În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.
Tratamentul terestru (spațial) împotriva țânțarilor adulți, se va desfășura numai pe timp de noapte, în interval orar 21:45 - 04:30, în zonele cu vegetație: spațiile deschise din domeniul public și privat al municipiului (parcuri, spații verzi, maluri de lac și alte asemenea, prin termonebulizare), spațiile deschise ale persoanelor fizice și juridice, de pe toate aliniamentele stradale, adiacent acestor spații, cu utilaje adecvate.
În același interval de timp, tratamentele de dezinsecție din această etapă vor include și un tratament împotriva căpușelor (vectori de boli bacteriene, virale sau parazitare), tratament ce se va aplica în zonele verzi cu vegetație densă din parcuri, spații publice și de agrement, dar și locații reclamate ca fiind posibile focare aflate pe domeniul public și privat al municipalității.
Produsele biocide folosite sunt Cymina® Ultra (împotriva țânțarilor) și Deltatim® Plus (împotriva căpușelor). Toate substanţele sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.

Trei locuri de joacă noi s-au deschis în București, în Parcul Herăstrău şi unul de fitness în Parcul Izvor, urmând ca "zilele acestea" să mai fie deschise încă şapte spaţii de joacă în parcurile Carol, Floreasca şi Herăstrău, anunță Primăria Capitalei într-un comunicat
ALPAB a încheiat un contract de mentenanţă pe o perioadă de 48 de luni, în care sunt incluse verificări trimestriale obligatorii şi intervenţii ori de câte ori e necesar

Imobilele deținute de societăți comerciale, PFA, întreprinderi individuale/familiale, asociații și fundații, cabinete notariale, cabinete medicale, pot primi sprijin de 300000 euro, dacă depun proiecte.
Proiectul se află în dezbatere publică la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, până pe data de 5 iulie.
Programul prevede acordarea de ajutoare de minimis în valoare de maximum 300.000 euro pentru întreprinderile care dețin în proprietate spații cu altă destinație decât cea de locuință, amplasate în clădiri încadrate de către experți tehnici atestați în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică.
Programul finanțează proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare și se va derula prin intermediul Primăriei Municipiului Tulcea.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României. El a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu și pentru un prejudiciu de 9,5 milioane de euro.

„Este o decizie așteptată de Ministerul Justiției și de statul român, care face constant eforturi pentru aducerea fugarilor în țară. Hotârârea nu este definitivă, poate fi atacată. Mulțumesc colegilor de la Ministerul Justiţiei, Administrația Națională a Penitenciarelor, instanței de executare şi tuturor autorităţilor care şi-au adus aportul pentru ca aceasta să fie soluţia”, a transmis Aina Gorghiu.

Potrivit ministrului român, până la jumătatea lunii iunie, au fost aduși în țară 383 de fugari.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit cu oficiali elvețieni. România are un potențial masiv pentru investițiile elvețiene, a fost mesajul ministrului român.
Investițiile viează în special domeniul feroviar.

„Am transmis interlocutorilor mei ca ne dorim cele mai bune tehnologii și produse pentru piața românească. Consider că, după 35 de ani, România și românii merită să beneficieze de un transport feroviar de înaltă calitate. Am discutat la Berna, despre aprofundarea cooperării în domeniul transporturilor, cu Guy Parmelin, coordonator al Departamentului Federal pentru Economie. Companiile elvețiene sunt interesate să vină în România, în special pentru îmbunătățirea calității materialului rulant pentru infrastructură feroviară” , a explicat ministrul Gridneanu.

Ministrul Transporturilor a mai spus că ar vrea să introducă în România sistemul integrat pentru deservirea pasagerilor din Elveția.
„Alături de consilierul federal Albert Rösti, șeful Departamentului Federal pentru Mediu, Transporturi, Energie și Comunicații, am abordat subiecte ce țin de modernizarea, sistematizarea și automatizarea rețelei de cale ferată din România. În discuțiile cu Vincent Ducrot, director al Căilor Ferate Federale Elvețiene (SBB), ne-am arătat interesul pentru expertiza în optimizarea exploatării transportului feroviar. În Confederația Elvețiană sunt 40 de companii care lucrează în sistem integrat pentru deservirea pasagerilor, iar cu un singur bilet se poate călători oriunde în această țară. Ne dorim un astfel de sistem și în România”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Totodată, în cadrul întrevederii cu Ignazio Cassis, șef al Departamentului Federal al Afacerilor Externe din Consiliului Federal al Confederației Elvețiene, s-a vorbit despre „importanța pe care România o acordă aderării la Spațiul Schengen, inclusiv cu frontierele terestre, până la sfârșitul acestui an”.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, susține că „sfaturile” IPS Teodosie date unei femei care se plângea că soțul o abuzează reprezintă „o dovadă crasă de lipsă de respect și de empatie”. Acest derapaj inacceptabil nu trebuie trecut sub tăcere, mai spune Gorghiu.

„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soțul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect și de empatie pentru victimele violenței de orice tip, dar mai ales domestice”, a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.

Potrivit statisticilor, în primele 5 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 49.014 cazuri de violență domestică. În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 4.996 de ordine de protecție: „Numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut în 2024 față de anul trecut”.

„Pentru mine, pentru Ministerul Justiției, combaterea violenței este o prioritate. Acesta este motivul pentru care am venit cu inițiativa Ordinului de protecție extins (care va intra în vigoare la finalul lunii august) sau cu voucherele acordate rapid, în limita a 16.500 lei, pentru nevoile imediate ale victimelor infracțiunilor”, mai transmite ministrul Justiției.
„Dar cum putem mediatiza mai bine toate aceste inițiative concrete dacă persoane publice cu credibilitate în ochii românilor bagatelizează violența domestică? Cum putem fi credibili când aceleași persoane publice insinuează că femeile <trebuie să își ducă crucea> alături de un abuzator și să îndure o căsnice cu abuzuri?”, a adăugat Alina Gorghiu.
Ea susține că este rușinos că o persoană publică cu credibilitate pentru enoriașii români face astfel de afirmații, iar acest derapaj inacceptabil nu trebuie trecut sub tăcere.

Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, s-a întâlnit cu delegația Parlamentului Republicii Moldova, condusă de Ina Coșeru, președintele Comisiei pentru politică externă și integrare europeană. La eveniment a fost prezent și Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova la București.

Potrivit părții române, discuțiile au vizat sprijinul României în dezvoltarea economiei Republicii Moldova, transformarea Republicii Moldova într-un hub pentru reconstrucția Ucrainei și menținerea unui dialog constant cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a asigura un grad ridicat de absorbție al fondurilor disponibile.

MIPE este dedicat colaborării și progresului, iar această întâlnire reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale, au precizat reprezentanții ministerului.

Liderii PSD și PNL se întâlnesc marți, pentru a stabili data alegerilor prezidențiale. Primul tur ar putea fi pe 15 sau pe 29 septembrie, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul i-a cerut ministrului liberal de Interne să pregătească documentul privind organizarea scrutinului. Solicitarea a fost făcută în timpul ședinței de Guvern de săptămâna trecută.

„În urma deciziilor din coaliția de guvernare, îi solicit domnului vicepremier și ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidențiale”, a declarat Marcel Ciolacu.
Turul doi al alegerilor prezidențiale va fi organizat la două săptămâni distanță de primul tur. Liberalii au solicitat ca alegerile prezidențiale să se desfășoare spre finalul anului, în timp ce pe social-democrații au optat pentru păstrarea înțelegerii inițiale.

Weekend-ul prelungit a venit pentru gălățeni cu multe evenimente pe toate gusturile.
Plaja Dunărea a fost deschisă zilele acestea, inclusiv luni, 24 iunie, în ziua a doua de Rusalii.
Pe un ecran de mari dimensiuni, în aer liber la Păpădie, microbiștii pot urmări meciurile naționalei cu Belgia(de sâmbătă, ora 22.00), și cu Slovacia(de miercuri, 26 iunie, ora 19.00), de la Euro 2024.
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a închis stagiunea cu spectacolele „Un loc bun de muncă” (vineri, 21 iunie, Sala Studio) și „Domnul Kolpert” (sâmbătă, 22 iunie). Iar la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” a fost pus în scenă duminică, 23 iunie, spectacolul „Tom Degețel”.
În zona Spicu, în perioada 21-24 iunie, s-a desfășurat Festivalul Iei la Dunărea de Jos și Târgul meșterilor populari. În aceleași zile, pe Faleza Inferioară a Dunării, a avut loc Lavanda Fest.
Ziua Iei a fost marcată prin ample manifestări și la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos (vineri, 21 iunie).