Un centru de monitorizare şi recuperare cardiovasculară, cu componente unice în România, cum ar fi cardiologie sportivă şi cardiooncologie, a fost inaugurat la Târgu Mureş. Preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune, profesor universitar doctor Theodora Benedek, a declarat că pacienţii cu infarct miocardic revascularizat sau infarct tratat conservator - fără stentare - necesită în perioada imediat postinfarct iniţierea unor programe de recuperare cardiovasculară care să fie continuate ulterior. La inaugurarea CardioClinic Târgu Mureş au mai participat preşedintele Grupului de Lucru de Prevenţie şi Recuperare Cardiovasculară a Societăţii Române de Cardiologie, doctor Mihaela Suceveanu, preşedintele CJAS Mureş, Rodica Biro şi numeroşi medici.
Orașul cu o populație de 85.000 de locuitori, și-a asumat misiunea de a acționa ca un centru de experimentare și inovare, deschizând drumul pentru celelalte orașe ale României să devină neutre din punct de vedere climatic.
O etapă importantă în îndeplinirea acestui obiectiv o reprezintă închiderea depozitului temporar de deșeuri municipal Ipotești, inițiativă finalizată cu succes, cu ajutorul Granturilor Spațiului Economic European (SEE). Astfel, prin intermediul fondurilor nerambursabile a fost integrat un sistem SCADA (sistem de monitorizare, control și achiziții de date). Sistemul digital este unul inovativ, fiind utilizat în monitorizarea depozitului pe o perioada de 30 de ani, pentru a măsura noxele emise de deșeurile acoperite.
Cu această componentă tehnică, se va asigura conformitatea inițiativei de la Ipotești cu directivele europene și legislația națională de monitorizare a depozitelor temporare de deșeuri, iar valoarea totală a investiției este de aproximativ 2,5 milioane euro.
Plenul Camerei Deputaţilor a fost suspendat, luni, în urma unei discuţii în comitelul liderilor, deputaţii cerând să plece mai devreme pentru a putea urmări meciul de fotbal al României cu Ucraina, din cadrul Campionatului European.
Sancțiunile impuse suporterilor de pe stadioane ar putea fi suspendate odată cu contestarea procesului verbal. Propunerea aparține unor parlamentari liberali și a fost introdusă în cadrul unui proiect de lege.
Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă.
”Sebastian Burduja și un grup de parlamentari liberali au inițiat proiectul de modificare a legii 4/2008 astfel încât sancțiunile contravenționale date pe stadioane să fie suspensive de executare odată cu formularea plângerii împotriva procesului verbal de constatare și aplicare a contravenției”, anunță PNL.
Potrivit proiectului, se va aplica același regim general al contravențiilor care se aplică și conducătorilor de autovehicule și tuturor celorlalți cetățeni.
„Actele de violență trebuie aspru pedepsite și există cadrul legal și mijloacele tehnice pentru a face asta. Cei vinovați de acte de violență trebuie identificați și sancționați exemplar. Ce nu putem să facem este să pedepsim colectiv suporterii pentru greșelile unora dintre ei. În situația actuală, un suporter pedepsit pe nedrept rămâne cu interdicția participării la evenimente sportive pe stadioane până la decizia finală a instanței, chiar dacă este nevinovat. Mai mult, prin propunerea legislativă înaintată astăzi, decizia aplicării interdicției pe perioada procesului rămâne la latitudinea judecătorului, care poate decide să o mențină sau să permită participarea până la judecarea cauzei. Pedepsind suporterii, pedepsim sportul. Suporterii sunt inima sportului. Este o chestiune de normalitate”, declară Sebastian Burduja, președintele PNL București.
Inițiatorii au explicat că în actuala formă a legii oamenii sunt amendați colectiv, nu se individualiza fapta la persoana autorului, iar statul român a pierdut multe procese pentru lipsa de proporționalitate a măsurii.
România și Canada au semnat un memorandum în domeniul Apărării. În cadrul reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO care s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat împreună cu omologul canadian Bill Blair, Memorandumul de Înțelegere dintre Ministerul Apărării Naționale din România și Departamentul Apărării Naționale din Canada privind cooperarea bilaterală în domeniul Apărării.
Acest document va consolida cadrul juridic pentru cooperarea între cele două părți în domenii de interes reciproc precum planificarea apărării, logistică, forțe aeriene, industria de apărare, instruirea personalului în instituțiile militare, exerciții militare și securitate cibernetică.
„Sunt convins că acest acord va oferi cadrul necesar pentru aprofundarea cooperării în domeniul apărării dintre România și Canada, în beneficiul ambelor state, valorificând cooperarea foarte bună de până acum”, a declarat ministrul apărării naționale cu ocazia semnării acordului.
Semnarea documentului a rezultat din necesitatea de a adapta cadrul juridic al cooperării bilaterale la schimbările din mediul de securitate, de a reflecta nevoia de cooperare în cadrul Alianței Nord-Atlantice și de a oferi consistență dimensiunii de apărare a relației dintre România și Canada.
Cu acest prilej, cei doi oficiali au discutat și despre pregătirea summitului de la Washington. A fost subliniată nevoia accelerării adaptării posturii NATO de descurajare și apărare. Ministrul Tîlvăr a reiterat importanța strategică a Mării Negre în arhitectura de securitate euro-atlantică, mulțumind omologului canadian pentru contribuțiile substanțiale, atât prin încadrarea unor funcții în comandamentele multinaționale din România, cât și prin participarea la misiunile de poliție aeriană consolidată.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că realizarea unei rețele de centre de adicție pentru minori la nivel național reprezintă o prioritate a Ministerului Sănatății.
Rețeaua este realizată în parteneriat cu autoritățile locale, a declarat Rafila, în timpul unie vizite la Bistrița.
„Participarea autorităților locale la acest proiect este esențială și vreau să mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan și primarului orașului Bistrița, Gabriel Lazany, pentru deschiderea și implicarea în acest proiect destinat copiilor și adolescenților, dar și familiilor lor afectate de consumul de droguri. Centrul de la Bistrița va dispune și de spații recreative, terenuri de sport și bazin de înot”, a explicat Rafila.
Un alt centru va fi amenajat la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci din județul Olt.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că miercuri liderii liberali se vor întâlni cu cei ai PSD. Va fi o ședință a coaliției în cadrul căreia ar putea fi stabilită data alegerilor prezidențiale, a spus Ciucă.
Liberalii vor ca alegerile să fie organizate la sfârșitul anului, în noiembrie și decembrie. Inițial s-a stabilit ca alegerile să fie organizate în septembrie.
„Este adevărat că, atunci când am discutat calendarul alegerilor, s-a convenit, fără să fie formalizat, ca data alegerilor să fie în septembrie. După modul în care s-au desfășurat alegerile locale și europarlamentare și feedback-ul, mesajele pe care le-am avut din teritoriu, în primul rând de la părinți, a fost o chestiune legată de faptul că a fost perturbat procesul de învățământ. Iată că suntem în a opta zi și nu avem încă rezultatele finale. Au fost școli care nu își reluaseră, la sfârșitul săptămânii, activitatea, ca atare toți cei care au examene de capacitate, bacalaureat, s-au simțit afectați de acest aspect”,a explicat Nicolae Ciucă.
Discuțiile vor avea loc miercuri, în cadrul ședinței coaliției.
„Eu cred că miercuri stabilim data acestor alegeri”, a precizat Ciucă.
Calea Victoriei şi Strada Humuleşti au devenit pietonale, sâmbătă şi duminică, în cadrul programului "Străzi Deschise, Bucureşti - Promenadă Urbană".
În Sectorul 5 al Capitalei, pe Strada Humuleşti, între Şoseaua Sălaj şi Strada Trompetului, Proedus va organiza activităţi artistice, iar bucureştenii sunt aşteptaţi să participe, începând cu ora 10,00, la diverse activităţi sportive şi jocuri interactive.
Pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, Strada Ştirbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23,00 până la ora 09,00.
Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.
Meciurile de la Euro 2024 vor fi proiectate pe un ecran de mari dimensiuni montat în Parcul Tineretului din Slatina şi pot fi urmărite în aer liber, în zona special amenajată de Primăria Slatina prin proiectul "Susţinem împreună Naţionala la Euro 2024", potrivit viceprimarului Gigi Vîlceleanu. Astfel,timp de o lună, în Parcul Tineretului toate meciurile de la Campionatul European pot fi urmărite la ecranul instalat în aer liber, în acest scop fiind amplasate 150 de fotolii puf direct pe iarbă cât şi mese şi bănci cu o capacitate de alte câteva sute de locuri. Totodată, au fost amenajate şi spaţii de alimentaţie publică, în aceeaşi zonă.
Timp de o lună, în zona Teatrului de Vară din municipiul Vaslui va funcţiona, în perioada 14 iunie - 14 iulie, pe durata Campionatului European de Fotbal, zonă de divertisment amenajată pentru public.
"De vineri, 14 iunie, timp de o lună, Vasluiul va avea primul FANZONE. Ştim că tinerii oraşului nostru sunt dornici de socializare şi de petrecere inedită a timpului liber şi anticipăm o participare numeroasă a lor la evenimentele propuse, astfel încât ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat!”, , au transmis reprezentanţii Primăriei Vaslui.
Organizatorii au montat un ecran de mari dimensiuni, pe care vor fi proiectate meciurile din cadrul competiţiei şi lucrează pentru crearea unei zone de playground, pe iarba din parc, cu boargames, cărţi, console de playstation. Reprezentanţii Primăriei Vaslui au cerut tinerilor care vor participa la activităţile din cadrul zonei de divertisment să aibă un comportament civilizat.
Marcel Ciolacu a anunțat vineri că PSD va organiza un congres pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale. Acesta va fi convocat la începutul lunii iulie.
Anunțul a fost făcut la finalul reuniunii din localitatea brașoveană Sâmbăta de Sus unde liderii PSD au discutat despre rezultatele alegerilor, dar și despre următoarele scrutine.
„La începutul lunii iulie, PSD va avea un congres de desemnare a candidatului. Întotdeauna sunt mai multe variante”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a mai spus că PSD va avea un candidat propriu.
„Varianta Geoană nu a fost discutată în interiorul partidului”, a precizat Marcel Ciolacu.
Atât liberalii cât și social democrații vor să-și impună propriul candidat pentru alegerile prezidențiale. Marcel Ciolacu susține că alianța de guvernare poate continua chiar dacă partidele nu reușesc să ajungă la un compromis.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a declarat că în acest an, în România au fost montate 472 de brățări electronice. Tot în România 9.168 de persoane sunt în control judiciar, iar 1.288 în arest la domiciliu.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care Guvernul a aprobat modificarea legislației din perspectiva monitorizării electronice a persoanelor. Guvernul a devansat termenele de aplicare a termenelor pentru 18 județe, unde aceste brățări urmează să fie funcționale din 1 octombrie.
„Am propus și Guvernul a adoptat devansarea termenelor, respectiv pentru cele 18 județe care erau planificate în calendar la 1 ianuarie 2025, aceste brățări vor fi aplicate și sistemul va funcționa începând cu 1 octombrie 2024. De asemenea, am devansat termenul de aplicare a sistemului de monitorizare în ceea ce privește controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu, de la 1 ianuarie 2026 la 1 octombrie 2024”, a spus secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu.
Până la data de 1 octombrie 2024 în cele 23 de județe și București, unde funcționează deja proiectul pilot se va testa sistemul pentru a avea o aplicare totală la 1 octombrie 2024.
Proiectul stabilește și extinderea în viitor, după 1 ianuarie 2026 a sistemului pentru monitorizarea persoanelor care fac obiectul eliberării condiționate.
„În prima etapă au fost operaționalizate sistemele în București, județele Iași, Maramureș și Vrancea, de la 1 ianuarie 2024 am extins în alte 20 de județe, iar de la începutul anului și până în prezent au fost montate 472 de asemenea brățări. Astăzi avem active 208. Până în prezent, 25 de persoane și-au îndepărtat brățara, iar 24 de persoane au fost reținute. La acest moment avem în supraveghere 9.168 de persoane în control judiciar, din care 24 de persoane în control judiciar pe cauțiune. Totodată, fac precizarea că azi avem 1.288 de persoane în arest la domiciliu”, a adăugat Bogdan Despescu.
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri că exclude varianta unui candidat independent la alegerile prezidențiale susținut de partidul său. Stănescu a spus că PSD va avea propriul candidat.
Liderii PSD s-au adunat vineri în localitatea brașoveană Sâmbătă de Sus pentru a discuta despre strategia electorală a partidului.
„Nu este doar părerea mea, ci și a multor colegi cu care stau de vorbă. Partidul Social Democrat va avea un candidat la funcția prezidențială un membru al Partidului Social Democrat”, a declarat Paul Stănescu.
Secretarul general al PSD a exclus varianta privind susținerea de către social democrați a unui candidat independent.
„Eu exclud lucru acesta, eu ca secretar general și ca membru al partidului”, a spus Stănescu.
PSD și PNL au discutat despre susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale. Totuși, ambele partide încearcă să-și impună propriul candidat așa că este greu de crezut că se va ajunge la un compromis.
Mai multe companii din România, Ungaria, Turcia și Ucraina vor să construiască primul lot al Drumului Expres Arad-Oradea. Șapte oferte au fost depuse în cadrul licitației organizate de statul român.
Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Un nou pas important pentru construcția Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km)! Pentru contractul necesar execuției primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori și Asocieri de constructori din România, Ungaria, Turcia și Ucraina. Lucrările au cu o valoare estimată de 2,74 miliarde lei (fără TVA), sunt finanțate prin PT și trebuie finalizate în 24 de luni. Pe traseu vor fi construite 32 de poduri și pasaje”, a anunțat Sorin Grindeanu.
Contractul prevede și realizarea unui drum nou (5,3 km), care va asigura legătura între DN 79 și DEx Arad – Oradea în dreptul localității Salonta.
Error: No articles to display