Regiunea Dunărea de Jos va fi conectată la Autostrada Moldovei printr-un drum expres. Guvernul a aprobat joi, 6 iunie, indicatorii tehnico-economici ai Drumului Expres Focșani-Brăila. Lucrarea urmeaă să fie scoasă la licitație.
Drumul Expres va avea peste 73 de kilometri, 57 de poduri și pasaje, șase noduri rutiere și șase parcări, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. În cadrul proiectului vor fi plantate 155 de hectare de perdele forestiere, atât cu scop ecologic, cât și pentru stoparea zăpezii.
„Undă verde de la Guvern pentru indicatorii tehnico-economici ai Drumului Expres Focșani-Brăila. Proiectul prevede inclusiv plantarea a 155 de hectare de perdele forestiere cu rol anti-înzăpezire. Valoarea investiției va fi de 6,75 miliarde lei, fonduri asigurate din Programul de Transport și de la bugetul de stat. Durata de execuție este de 36 luni”, anunță Sorin Grindeanu.
În cel mai optimist scenariu, șoferii vor putea circula pe noul drum din anul 2028.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a semnat miercuri, la București, împreună cu ministrul pentru Europa și Afaceri Externe din Republica Albania, Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea Acordului în domeniul securității sociale între România și Republica Albania, document ce contribuie la consolidarea cadrului juridic de coordonare a securității sociale dintre cele două state.
Documentul contribuie la implementarea cadrului legislativ bilateral privind securitatea socială, care are ca obiective principale recunoașterea și agregarea perioadelor de asigurări sociale realizate pe teritoriul ambelor state, determinarea legislației de securitate socială aplicabilă lucrătorilormigrați, egalitatea de tratament, precum și acordarea beneficiilor într-una dintre cele două țări.
„România sprijină procesul de integrare al Albaniei în marea familie Europeană. Avem multe lucruri în comun, o istorie care ne leagă, o populație de aromâni destul de numeroasă în Albania, iar documentele bilaterale semnate astăzi întăresc și mai mult cooperarea noastră în domeniul muncii și protecției sociale pentru cetățenii din ambele țări”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Acordul și Aranjamentul său Administrativ încorporează principiile moderne ale securității sociale, utilizate inclusiv la nivelul Uniunii Europene, care asigură protecția și continuitatea drepturilor de securitate socială a asiguraților celor două state pe teritoriul celuilalt stat.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a mers la Gara de Nord București pentru a vedea vagoane și locomotive modernizate din fondurile CFR. Modernizarea parcului de material rulant al CFR Călători rămâne o prioritate, a spus Grindeanu.
„Modernizarea parcului de material rulant al CFR Călători rămâne o prioritate pentru sectorul feroviar! De aceea, am fost în Gara de Nord București, pentru a vedea cinci vagoane și a două locomotive modernizate din fondurile proprii ale companiei CFR Călători. Ele sunt dovada că se pot face schimbări, atunci când se dorește și există perseverență”, a declarat ministrul Transporturilor.
Cele cinci vagoane fac parte dintr-un lot de șase vagoane de călători clasa a II-a, modernizate în conformitate cu standardele UE, la SC Atelierele CFR Grivița, prin programul investițional derulat în regim propriu de companie. Acestea vor fi introduse în compunerea trenurilor de călători în trafic intern și internațional, contribuind astfel la creșterea capacității de preluare a cererii zilnice de trafic. Alături de cele șase vagoane nou modernizate, CFR Călători a finalizat și lucrările la două locomotive electrice.
Proiectele vor continua, a mai anunțat Sorin Grindeanu.
„Vreau să menționez aici și cele 7 contracte, finanțate prin PNRR, pentru modernizarea a 75 de locomotive și a 139 vagoane. Toate cele 7 contracte (în valoare de aproximativ 900 de milioane de lei, fără TVA) au fost semnate anul trecut (2023), în luna decembrie, și sunt în derulare. Estimez că, încă de anul acesta (cel mai probabil în luna octombrie), va fi complet modernizat primul tren (o locomotivă si 12 vagoane)”, a precizat Sorin Grindeanu.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunță că s-au semnat primele contracte din Programul Tranzitie Justă. Ceremonia a avut loc miercuri.
Proiectele au valoarea totală de 200 de milioane de lei.
„Am semnat astăzi primele contracte, în valoare totală de 200 milioane lei, în județele Dolj și Gorj pentru finanțarea investițiilor productive în IMM din Programul Tranzitie Justă, iar acest proces va continua pe tot parcursul lunilor iunie și iulie 2024”, a anunțat Câciu.
În județele incluse în Programul de Tranziție Justă, adică Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Prahova și Galați, sunt peste 800 de proiecte depuse în sectorul IMM a căror valoare depășește 2,5 miliarde de euro. Alocarea inițială a apelului a fost de circa 772 milioane euro.
„Apetitul oamenilor de afaceri care vor să creeze plus valoare în economiile locale este de necontestat, iar sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru această direcție, la fel(acesta era un program pe care l-am gasit blocat când am preluat mandatul de ministru). În județele Dolj și Gorj, IMM-urile joacă un rol esențial în diversificarea economiei, creând noi oportunități de afaceri și contribuind la creșterea calității vieții, iar ceea ce este de necontestat este că există deja o sinergie între investițiile private și investițiile autorităților publice locale atât în infrastructura locală(mobilitate, educație, sănătate, sport, regenerare urbană etc.) cât și în calitatea serviciilor publice. Rolul parteneriatului dintre mediul de afaceri, autoritatile locale, agentiile de dezvoltare regională și administrația centrală are ca rezultat creșterea nivelul de bunăstare a cetățenilor, stabilitatea locurilor de muncă bine plătite și consolidarea economiei locale”, a explicat Adrian Câciu.
Interesul pentru program este foarte mare.
„Interesul pentru finanțare este semnificativ, dovadă fiind cele 194 de proiecte depuse în Dolj și 158 de proiecte depuse în Gorj, iar valoarea însumată a acestora este dublă față de valoarea alocată inițial pe această măsură. Aceste cifre demonstrează nevoia reală de finanțare a IMM-urilor din regiune și potențialul semnificativ de dezvoltare economică generat de Programul Tranziție Justă”, a precizat ministrul Investițiilor.
Au început lucrările la noul spital de la Tecuci. Este vorba despre o clădire construită de la zero, de peste 10.000 de mp suprafață desfășurată. Valoarea totală a investiției este de 192.252.467 de lei (39 de milioane de euro), fonduri din bugetul Consiliului Județean Galați.
“Am promis, m-am ținut de cuvânt. Visul tecucenilor devine realitate. Se construiește un spital nou la Tecuci. Asta înseamnă să-ți pese cu adevărat de oameni, de sănătatea lor. Am alocat din bugetul propriu al Consiliului Județean aproape 40 de milioane de euro pentru această construcție. Este o investiție istorică pentru Tecuci și nu numai. Practic, salvăm sistemul de sănătate al tecucenilor, unul care funcționează în clădiri vechi de peste 100 de ani. De aceea, am decis să construim un spital nou și modern, fără saloane aglomerate, cu săli moderne de operație și aparatură medicală de ultimă generație, de la RMN și echipamente de radiologie la un nou computer tomograf. Pentru că pentru mine, Tecuciul contează cu adevărat. Mă bucur că facem ceea ce ne-am angajat când am preluat acest spital, în februarie 2022”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Clădirea principală actuală a Spitalului Municipal “Anton Cincu” are peste 120 de ani vechime, saloane cu 6-8 paturi, nu are subsol și nu mai corespunde normelor tehnice și sanitare actuale.
În noua clădire, saloanele vor avea câte două paturi și toaletă proprie, iar pe fiecare etaj va exista și câte o rezervă cu un singur pat. Noua clădire va avea 107 paturi, din care 10 pentru secția ATI.
“Noul spital va avea o suprafață dublă pentru secțiile medicale față de ceea ce există acum, laboratoare moderne, circuite medicale, dotări, utilități și finisaje la cele mai înalte standarde și, în sfârșit, o zonă pentru spitalizarea de zi. De asemenea, vor fi amenajate patru săli moderne de operații și două săli pentru intervenții endoscopice. Mai mult 60% din activitatea unității medicale se va derula în noul spital. Îi mulțumesc lui Claudiu Sorin Gavril pentru că a făcut tot posibilul ca spitalul să fie preluat de Consiliul Județean și să construim o clădire nouă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În noul spital, vor funcționa următoarele secții medicale:
Parter: Zonă internări/ externări, Radiologie, Farmacie, Anatomie patologică.
Etaj 1: Ortopedie, Laborator Analize Medicale, Endoscopie (2 săli intervenție) și Spitalizare de zi.
Etaj 2: Medicină internă.
Etaj 3: Chirurgie și ATI
Etaj 4: Bloc operator.
Etaj 5: Zona tehnică.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la inaugurarea extinderii terminalului Plecări de pe Aeroportul Cluj, că investiția reprezintă dovada colaborării între un ministru social-democrat și o administrație liberală. Premierul s-a referit la ministrul social-democrat al Transporturilor și la primarul din Cluj-Napoca și președintele CJ Cluj, ambii de la PNL.
„Extinderea acestui terminal este mult mai mult decât simpla adăugare de noi porți și facilități suplimentare pentru pasageri. Este cel mai clar semnal al faptului că economia se dezvoltă solid, în egală măsură simbolizează deschiderea către noi oportunități economice și consolidarea poziției județului ca un hub de dezvoltare regional. Este un exemplu concret cum prin cooperare și viziune strategică putem atinge obiective ambițioase care contribuie la dezvoltarea României și mai ales este un proiect realizat cu fonduri europene prin colaborarea între un ministru al Transporturilor social-democrat și o administrație locală liberală”, a spus premierul pe Aeroportul Cluj-Napoca.
La eveniment a participat și ministrul Transporturilor.
„Finanțat de Ministerul Transporturilor, prin fonduri europene, și de autoritatea aeroportuară din fonduri proprii, acest aeroport va putea opera în condiții mult mai bune curse internaționale. Pe lângă zboruri spre și dinspre Spațiul Schengen, acest aeroport va putea opera în scurt timp curse spre și dinspre SUA”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministerul Dezvoltării a anunțat că a virat peste 475 milioane lei pentru investiții realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL și Programul Anghel Saligny.
Anunțul a fost făcut miercuri. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 475.802.393,24 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 357 de obiective finanțate prin
Programul Național de Investiții Anghel Saligny și prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Astfel, pentru Programul Național de Investiții Anghel Saligny, a fost plătită suma de 417.762.221,03 lei pentru 282 de obiective aflate în execuție, iar, pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, au fost decontate 58.040.172,21 de lei pentru 75 de proiecte de investiții.
Facturile au fost depuse de beneficiari pentru proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, precum și înființarea și dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
Exercițiul Ramstein Legacy 24 (RALY24), din domeniul apărare aeriană și antirachetă integrată (Integrated Air and Missile Defense - IAMD), a fost deschis marți, 4 iunie, la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia.
În România, exercițiul se desfășoară în perioada 3-14 iunie și angrenează 1.300 de militari din România și din nouă state aliate (Cehia, Franța, Germania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Turcia, Ungaria), care vor opera sisteme de rachete PATRIOT, HAWK, respectiv aeronave F-16, IAR-330, IAR-99, YAK-52 românești și alte echipamente de apărare aeriană cu baza la sol, sisteme de comandă-control, precum și aeronave militare ale națiunilor participante.
MApN susține că RALY24 contribuie la creșterea interoperabilității între detașamentele IAMD, exersează tactici, tehnici şi proceduri aliate de acțiune în cadrul unei operații defensive.
Un obiectiv național în derularea exercițiului îl constituie finalizarea procesului de operaționalizare a celui de-al doilea sistem PATRIOT care, prin executarea tragerilor reale în poligonul din Capu Midia, va fi certificat „gata pentru îndeplinirea unei misiuni (mission capable)”.
În perioada 3-9 iunie, are loc dislocarea structurilor în facilitățile de instruire din România, în perioada 10-14 iunie sunt planificate antrenamentele tactice cu și fără trageri de luptă, iar în perioada 14-16 iunie, programul prevede redislocarea detașamentelor în locațiile de dispunere la pace.
Ramstein Legacy 24, condus de Comandamentul Aerian Aliat (AIRCOM), se desfășoară în România și Bulgaria și urmărește antrenarea unei structuri multinaționale IAMD într-o operație de apărare a teritoriului și populației prin testarea sistemului de comandă-control, avertizarea timpurie aeropurtată și angajarea prin manevră și foc (trageri reale sol-aer).
În România, exercițiul este conectat la platforma națională de instruire multi-domeniu de nivel operativ-tactic DACIA 24, care se derulează în perioada 13 mai-17 iunie. DACIA 24 urmărește antrenarea efectivelor pentru executarea de operații întrunite în sprijinul apărării colective, a transmis MApN.
Ministerul de Finanțe, Marcel Boloș, a participat la ceremonia prilejuită de punerea în funcțiune a două scanere cu raze X la Biroul Vamal Albița. Intrăm într-o eră a normalității și transparenței în operațiunile vamale, a declarat ministrul Marcel Boloș.
„Continuă consolidarea mecanismelor de combatere a contrabandei și fraudei la graniță: două scanere puse în funcțiune la Biroul Vamal Albița. La două săptămâni de la punerea în funcțiune a primului scaner din cele 26 la biroul vamal Galați-Giurgiulești, se inaugurează, la cea mai intens circulată vamă de pe frontiera dintre România și Republica Moldova, încă două noi sisteme de scanare cu raze X. Aceste două scanere, plasate în Biroul Vamal Albița, vor permite un control vamal mai rapid și mai precis al bunurilor aflate atât în camioane, cât și în mijloacele de transport persoane. Unul este relocabil și va fi utilizat pentru controlul autoturismelor, în vreme ce al doilea este o noutate, fiind un scaner mobil ce permite verificarea camioanelor”, a anunțat Ministerul de Finanțe.
Prin utilizarea echipamentelor de scanat se poate face inspectarea containerelor pentru mărfuri sau interiorul coletelor/bagajelor fără deschiderea acestora. Selecția pentru control prin scanare va fi efectuată
în urma analizei de risc realizate pe baza informațiilor disponibile la nivelul autorității vamale.
„Mulți au fost sceptici că aceste tehnologii vor fi implementate, dar iată că intrăm într-o eră a normalității și transparenței în operațiunile vamale. O normalitate în care putem scana peste 500 de camioane pe zi într-un punct vamal fără să fie nevoie să deschidem vreunul. Imaginați-vă doar cât timp consumă verificarea manuală a unui singur camion care transportă tone de marfă. Capacitatea de a reacționa rapid la posibilele fraude este esențială pentru combaterea evaziunii fiscale și pentru menținerea integrității sistemului vamal. Noile scanere permit detectarea instant a mărfurilor nedeclarate, reducerea timpului petrecut de șoferi în vamă și îmbunătățirea eficienței operaționale a punctelor vamale. Aceste mărfuri, care pot varia de la produse de consum uzual la echipamente industriale, nu numai că afectează veniturile fiscale, dar pot pune în pericol și sănătatea și siguranța oamenilor. Tocmai de aceea este vitală această investiție în cele 26 de scanere pe care le vom aveam în toate punctele de frontieră importante. Proiectul nostru în valoare de 100 milioane euro este susținut atât din bugetul național, cât și din fonduri europene, fiind parte integrantă a Planului Național de Redresare și Reziliență”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
Reprezentanții statului român vor contacta compania Louis Vuitton pentru a discuta despre cazul iei cu șinoare. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Vom solicita companiei Louis Vuitton a iei cu șinoare, a spus Turcan.
„În mod firesc, vom solicita companiei Louis Vuitton recunoașterea valorii patrimoniale și culturale a modelului iei cu șinoare, specifică zonei Sibiului. Creația populară autentică și-a menținut valoarea peste timp, dovadă că ia românească a fost și rămâne o sursă de inspirație pentru pictori, designeri sau producători de produse de lux precum Louis Vuitton”, a anunțat, pe Facebook, Raluca Turcan.
Potrivit lui Turcan, situația trebuie să fie transformată într-o oportunitate, în sensul recunoașterii la nivel internațional a valorii inestimabile a tradiției românești.
Ministrul Culturii s-a alăturat, astfel, inițiativei La Blouse roumaine. Compania Louis Vuitton a folosit, potrivit La Blouse roumaine, modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi fără acordul păstrătorilor de zestre culturală.
Numeroşi specialişti în restaurare din România vor participa la cercetarea şi restaurarea a şase piese etnografice şi a 10 icoane pe sticlă, în cadrul unui workshop organizat, în această săptămână, de Laboratorul de conservare restaurare şi Secţia de Etnografie şi Artă Populară din cadrul Muzeului Judeţean Mureş.
Workshop-ul de restaurare lemn policrom şi icoane pe sticlă se va derula până în data de 7 iunie, iar la acesta participă specialişti de la muzee din ţară - Muzeul de Etnografie al Transilvaniei, Cluj Napoca şi Muzeul Secuiesc al Ciucului, dar şi specialişti de la instituţii de învăţământ universitar de profil, precum Universitatea Naţională "George Enescu", Facultatea de Arte Vizuale şi Design - Iaşi, Universitatea "Lucian Blaga", Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Departamentul de Istorie Patrimoniu şi Teologie Protestantă - Sibiu.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest a anunțat marți, 4 iunie 2024, semnarea unui nou contract de finanțare pentru reabilitarea Școalii Gimnaziale nr. 1 din Carei.
Obiectivele proiectului sunt de a crește gradul de participare prin activități de tip after-school și printr-o infrastructură la standarde europene. Investiția pune accent atât pe modernizarea clădirilor la nivel estetic, funcțional, cât și pe îmbunătățirea procesului educațional prin oferirea unui pachet de servicii pentru copiii care au o mai mare nevoie de educație, dar și de un loc în care să fie incluși după terminarea orelor de studiu. Efectul dorit de acest proiect este creșterea cu 15% a gradului de participare, cei 400 de elevi care studiază în prezent vor avea 50 de colegi noi care vor beneficia de avantajele unei școli la standarde de calitate europene până la finalul acestui an.
Valoarea finanțării este de 750,000 de euro prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Școala Gimnazială nr. 1 va fi reabilitată și extinsă.
Proiectul este finanțat prin Prioritatea 6 – O regiune educată din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, și deschide seria contractelor de finanțare pentru proiectele etapizate.
Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică, Ghidul Solicitantului Condiții Specifice Condiții Specifice pentru transmiterea prin sistemul MySMIS2021+ a proiectelor etapizate în cadrul mecanismului Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității pentru orașele și municipiile cu peste 20.000 locuitori, apel de proiecte competitiv finanțat din Prioritatea Prioritatea P01. Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectiv specific RSO4.2. „Îmbunătățirea accesului la servicii și favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online (FEDR)“ și RSO4.3. „Promovarea incluziunii socioeconomice a comunităților marginalizate, a gospodăriilor cu venituri reduse și a grupurilor defavorizate, inclusiv a persoanelor cu nevoi speciale, prin acțiuni integrate, inclusiv locuințe și servicii sociale (FEDR)“
Au fost finalizate lucrările de renovare și restaurare a Muzeului "Casa Colecțiilor" (fosta Farmacie Ținc) din Galați. Investiția a fost realizată în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Valoarea investiției a fost de aproximativ 5,4 milioane de lei.
„Suntem extrem de mândri să redăm Galațiului una dintre bijuteriile sale arhitecturale, pe care am renovat-o și modernizat-o complet. Am păstrat cu grijă elementele originale ale clădirii, care a fost construită acum mai bine de 120 de ani. Mai mult, în timpul lucrărilor, au fost descoperite și restaurate elemente decorative din jurul anului 1900.
În plus, în turnul clădirii a fost montat din nou, după 30 de ani, un ceas, replică a celui care a existat la începutul secolului trecut. A fost făcut pe comandă, folosind imaginile cu Farmacia Ținc din cărțile poștale ale anilor 1904-1906. Pentru copiii noștri, trebuie să păstrăm această frumoasă și impresionantă moștenire culturală a Galațiului”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Farmacia Ținc (Muzeul "Casa Colecțiilor") a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de farmacistul Constantin Ținc. Piatra de fundație a fost așezată pe 17 mai 1899, iar documentul original, descoperit în 2004, va fi expus în muzeu.
În cadrul acestui proiect au fost restaurate elementele decorative interioare și exterioare, inclusiv partea de zidărie, tâmplăria și scările din lemn. A fost înlocuit acoperișul și s-au realizat lucrările de hidroizolație, s-au înlocuit instalațiile electrice și sanitare, au fost montate centrale termice și de tratare a aerului și s-au instalat senzori și camere de supraveghere. În plus, pe lângă ceasul din turn, a fost montată și roza vânturilor, așa cum avea odinioară această frumoasă casă de patrimoniu.
De asemenea, Muzeul "Casa Colecțiilor" va fi dotat cu mobilier (scaune, birouri, mese) și echipamente specifice (vitrine), iar după ce aici vor fi aduse colecțiile muzeului se va realiza și un tur virtual. Conform normelor în vigoare, pentru protejarea pieselor de muzeu care vor fi expuse aici, după orice restaurare trebuie să treacă o anumită perioadă de monitorizare a condițiilor din interior.
Error: No articles to display