Aproximativ 2.200 de clădiri din Bucureşti sunt în pericol de colaps la cutremur, iar programul de consolidare "s-a mişcat" foarte greu, a declarat fondatorul Asociaţiei Re:Rise, Matei Sumbasacu.

directorul executiv al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Răzvan Munteanu, a declarat că instituţia lucrează la 147 de imobile. El a precizat că acestea sunt în diferite faze ale demersurilor de consolidare, unele în etapa de proiectare, iar altele în cea de execuţie.

"Avem o lege care ne obligă ca, până în anul 2025, să realizăm evaluarea vizuală rapidă la nivelul Municipiului Bucureşti. Printr-un proiect de hotărâre de Consiliu General am încercat să împărţim competenţele (...). Propunerea noastră a fost ca de zonele construite protejate să se ocupe Primăria Capitalei, celelalte zone să revină sectoarelor. Nu a trecut acest proiect de hotărâre, o să încercăm să îl redepunem, probabil în următoarea şedinţă (...) ne-am propus ca, odată cu aprobarea bugetului în martie, să intrăm şi să facem un proiect de evaluare vizuală rapidă. Am luat în calcul zona construită protejată patru, care acoperă zona din Piaţa Romană, Universitate şi Unirea", a afirmat Răzvan Munteanu.

El a adăugat că scopul evaluării vizuale rapide este de a clasifica imobilele în funcţie de vulnerabilitatea seismică.

Primăria Braşov a deschis, sâmbătă, cel mai mare parc din oraş dedicat recreerii şi sportului, amenajat, cu o finanţare europeană, pe un teren de 1,6 hectare, în zona cunoscută sub denumirea de "La Iepure".

„Pe o suprafață de peste 16.000 de m.p., cu o finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, primăria a amenajat o zonă verde, cu alei pietonale, foișoare, balansoare, locuri de joacă, un poligon pentru biciclete şi trasee de pump track şi au fost montate echipamente de fitness”, după cum suntem informați dintr-o postare pe pagina de FB a Primăriei.

Edilul a subliniat că zona a fost astfel amenajată încât să poată găzdui şi evenimente, în acest sens aici fiind amplasată şi o scenă.

Lucrările de amenajare au costat 7,4 milioane de lei fără TVA, finanţarea nerambursabilă reprezentând 98% din cheltuielile eligibile, şi au fost realizate de un număr de patru firme

Cu o valoare totală estimată de 2.409.041 lei, dotările vor fi achiziţionate în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR, dacă se depune proiectul la timp.

Unitatea spitalicească aflată în subordinea CJ Cluj va beneficia de un sistem automat de identificare microbiană prin spectrometrie de masă, un sterilizator cu abur sub presiune pentru sterilizare biberoane, tetine, autoclav, un sterilizator cu aburi sub presiune pentru sterilizarea instrumentarului/echipamentelor medicale, o maşină de spălat pentru instrumentar chirurgical, dispozitive şi echipamente medicale, un sistem pentru depozitarea endoscoapelor dezinfectate, cinci maşini de spălare-dezinfecţie biberoane/tetine şi două maşini de spălare-dezinfecţie ploşti, urinare şi oliţe.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 2 aprilie, ora 15,00, criteriul de atribuire fiind "cel mai bun raport calitate-preţ"

Președintele României, Klaus Iohannis, va avea întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Partidului Popular European PPE, Manfred Weber.

Întâlnirile vor avea loc la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis se va întâlni la ora 12.00 cu Maia Sandu. De la ora 17.00, șeful statului se va întâlni cu președintele Partidului Popular din Spania, Alberto Núñez Feijóo, iar de la ora 18.00 va avea o întrevedere cu președintele PPE, Manfred Weber.

Miercuri și joi la Complexul Romexpo din București se va desfășura Congresul Partidului Popular European. PNL este membru al PPE.

Primarul Nicușor Dan recunoaște că orașul București stă prost în ceea ce privește consolidarea clădirilor cu risc seismic. Suntem departe, susține edulul șef.

Declarația a fost făcută luni, în ziua în care s-au împlinit 47 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977. Primarul Capitalei a fost întrebat dacă orașul este pregătit pentru un cutremur mare.
„Sunt două componente, una de consolidare a clădirilor cu risc seismic, și aici suntem departe”, a răspuns Nicușor Dan.

El a mai spus că inițiativa de anul trecut a Ministerului Dezvoltării privind evaluarea preliminară a fost corectă.
„Noi sperăm ca până la finalul anului viitor să terminăm această evaluare preliminară și în funcție de ea să alocăm banii, în ordinea priorităților pe care le va stabili această evaluare, pentru expertize și după aceea pentru consolidare”, afirmă Nicușor Dan.

Primarul Capitalei mai suține că a obținut bani prin PNRR bani și că Ministerul Dezvoltării este dispus să continue programul național.

Deputatul PSD Mihai Fifor susține că investițiile au depășit 100 de miliarde lei după învestirea premierului Ciolacu. Cheltuielile cu investițiile înseamnă „plus” pentru cetățeni și pentru economie, este concluzia parlamentarului social democrat.

„Sunt trei recorduri „rotunde”, înregistrate după învestirea premierului Ciolacu, care vizează nivelul de trai din România. Investițiile au depășit 100 de miliarde lei. Salariul mediu a trecut de 1.000 de euro, cum ne-am angajat în programul de guvernare. Pensia medie pentru limită de vârstă a depășit de 500 de euro”, anunță Fifor pe Facebook.

Potrivit deputatului PSD, cele trei cifre sunt strâns legate între ele și arată cum poate un guvern să crească veniturilor românilor prin stimulare economică.

„Creșterea investițiilor implică o cerere mai mare pentru forța de muncă, care determină firmele să crească salariile pentru a-și păstra angajații și/sau pentru a atrage alții noi. Iar, dacă salariile cresc, atunci cresc și contribuțiile la bugetul de pensii! Deci, plus la investiții înseamnă plus la pensii și salarii! Asta e diferența dintre PSD și alte partide care nu înțeleg că o cheltuială nu este mereu un „minus”, ca în contabilitate. Concluzia e simplă: cheltuielile cu investițiile înseamnă „plus” pentru cetățeni și pentru economie”, a precizat Mihai Fifor.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, susține că Europa are probleme serioase din cauza traficului de droguri. „Trebuie să luăm măsuri de urgență”, declară ministrul liberal.

Declarația a fost făcută înaintea Consiliului Justiție și Afaceri Interne JAI:
„Vom discuta despre lupta împotriva traficului de droguri. Și cred că acesta este un subiect foarte important. Europa are o problemă serioasă cu traficul de droguri. Și cred că trebuie să luăm măsuri de urgență, soluții viguroase și să ne întărim cooperarea. Trebuie să încurajăm polițiile noastre naționale să împărtășească mai multe informații despre asta. Și cred că toate statele membre ale UE ar trebui să aloce mai multe forțe, mai mulți polițiști în lupta împotriva traficului de droguri. Devine, așa cum am spus, una dintre principalele vulnerabilități ale Uniunii Europene”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

El a reamintit că și România a luat în serios pericolul pe care l-a analizat în cadrul Consiliului. Suprem de Apărare a Țării.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunță că se lucrează la dosarul pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a castelelor Peleș și Pelișor.

Ministrul Culturii a discutat cu reprezentanții Casei Regale și cu cei ai Institutului Național al Patrimoniului.

„Am avut o primă discuție la sediul Ministerului Culturii cu reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, ai Muzeului Național Peleș și ai Asociației Casa Majestății Sale - Casa Regală cu care am stabilit un grup de lucru pentru îndeplinirea cerințelor procedurale pentru înscrierea în Lista Indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de la identificarea capacității de gestionare și management, până la definirea exactă a perimetrelor, la îndeplinirea condițiilor de autenticitate și integritate și a criteriilor privind valoarea universală excepțională”, a transmis, în februarie, Raluca Turcan.

Ministrul Culturii a explicat de ce au fost alese cele două castele pentru a fi propuse UNESCO.

„Castelele Peleș și Pelișor nu sunt doar monumente istorice, autentice, excepționale, ci și destinații vii care reflectă identitatea națională contemporană. Ele funcționează ca muzee, aducând în prim-plan istoria și cultura într-o manieră interactivă și accesibilă. De asemenea, Reședințele regale din Sinaia impresionează prin frumusețea și semnificația arhitecturală, reprezentând un punct de referință pentru Europa de Est. Valoarea lor excepțională merită să fie recunoscută de UNESCO prin includerea în Lista Patrimoniului Mondial. Le mulțumesc reprezentanților instituțiilor participante la discuții cu care vom avea un dialog activ în următoarea perioadă. Vom iniția colaborări și cu alte instituții cu atribuții directe sau indirecte asupra Domeniului Regal de la Sinaia în vederea asigurării standardelor de calitate necesare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, a precizat ministrul Culturii.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează târgul, în partneriat cu Primăria Sectorului 4 și cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, în perioada 01-03 martie 2024

„Producătorii au ales să dea startul primăverii reunindu-se în sectorul 4 al capitalei, la Piața Sudului, unde vă invită să descoperiți autenticitatea și frumusețea meșteșugurilor românești. Cei prezenți vor putea admira și achiziționa cele mai frumoase și autentice mărțișoare, creații handmade ale unor artizani pricepuți, ii confecționate cu măiestrie și talent de meșteri populari, precum și diverse obiecte sculptate în lemn. Vizitatorii se vor bucura de o ofertă variată, având posibilitatea de a degusta și achiziționa preparate din carne, lapte, fructe și legume, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, țuică și vin, obținute de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale. Expozanții vor oferi consumatorilor o gamă variată de bucate tradiționale românești, dar și produse locale autentice și diversificate. În cadrul acestui târg vor fi expuse produse atestate tradițional din categoria lactate, carne, băuturi spirtoase, dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan” din categoria miere, lactate. Totodată, în cadrul evenimentului se vor regăsi produse care au dobândit protecția la nivel european, precum: brânză „Telemea de Sibiu” – IGP, vinuri – DOC, iar vizitatorii vor avea ocazia de a achiziționa din cadrul târgului produse apicole bio. Cei care se vor afla la târg în acest sfârșit de săptămână își vor putea procura verdețuri de sezon, legume și fructe, dar și conserve preparate din acestea, cum ar fi: zacuscă, murături, compoturi, dulcețuri și siropuri. Ansamblul Miorița și elevii Școlii Populare de Artă Vaideeni vor întreține atmosfera de bună dispoziție prin dansuri și cântece populare”, au precizat reprezentanții MADR, cu ocazia lansării evenimentului.

În contextul deciziei de reorganizare și dezvoltare a activităților desfășurate de Academia de Poliție din România, ministrul român a solicitat sprijinul partenerilor americani pentru susținerea procesului de reformă, în vederea întăririi capacității instituționale a acestei instituții de învățământ: “Dorim să construim un parteneriat între Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și Academia de Poliție a FBI de la Quantico. Dorim să construim, în perspectivă, o mentalitate, atitudine față de profesie și cultură instituțională care să ridice eficiența acțiunii MAI într-un context în care fenomenul criminologic devine din ce în ce mai sofisticat și integrat internațional. Deschidem căi de dezvoltare care vor continua pe parcursul mai multor ani și care vor include, obligatoriu în următorii ani, regândirea și modernizarea tuturor structurilor MAI, adaptarea lor la această nouă dinamică și complexitate a provocărilor. Mulțumesc angajaților MAI și partenerilor americani angrenați în aceste forme de cooperare cu impact direct și pozitiv asupra siguranței cetățenilor români. Mulțumesc directorului FBI, Cristopher Wray, pentru deschiderea și receptivitatea arătate în discuțiile noastre pe care am convenit să le continuăm cu aplicație practică în măsuri concrete de cooperare”.

Luna trecută, Cătălin Marian PREDOIU, viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, a avut o întrevedere cu Christopher WRAY, directorul Biroului Federal de Investigații al Statelor Unite ale Americii. Cei doi demnitari și-au exprimat aprecierea pentru excelenta cooperare dintre cele două instituții și au evidențiat importanța activităților desfășurate în comun, cu accent pe componenta de combatere a criminalității organizate transfrontaliere, respectiv a drogurilor, traficului de persoane și a criminalității cibernetice.