Primarul municipiului Slatina: ”Am făcut din nou o vizită la Baza sportivă și de agrement “Dumitru Dobrescu”, pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Sunt încântat să vă transmit faptul că lucrările avansează și până la finalul lunii, ne vom bucura de această locație!
Pentru că noi iubim Slatina cu adevărat, așteptăm să vedem bucuria pe chipurile copiilor, la momentul inaugurării acestei baze!”
Nouă cetățeni români și membri de familie au fost evacuați miercuri din Fâșia Gaza. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că ei au ajuns în Egipt și urmează să ajungă în țară.
MAE a transmis că în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.
Aceștia au fost preluați de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în Egipt care îi va însoți până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România, în perioada următoare.
De asemenea, marți, 30 aprilie, un alt cetățean român a fost sprijinit să părăsească Fâșia Gaza. Până în prezent, 323 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza.
MAE precizează că menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni români și membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță deblocarea proiectului privind autostrada care va lega Moldova și Transilvania. Restart pentru Autostrada Brașov-Bacău, a spus Grindeanu.
Potrivit ministrului Transporturilor, CNAIR a desemnat marți câștigătorul pentru contractul necesar finalizării Studiului de Fezabilitate al autostrăzii.
Contractul cu o valoare de 81,2 milioane de lei (fără TVA) va trebui finalizat în maximum 24 de luni de proiectantul român desemnat câștigător.
Totuși, contractul va fi semnat după expirarea perioadei în care pot fi depuse contestații și după soluționarea acestora dacă va fi cazul.
Noua autostradă care va asigura conexiunea între Moldova și Transilvania va avea o lungime estimată de 164 km.
Premierul Marcel Ciolacu anunță că sunt bani pentru recalcularea pensiilor. Banii sunt deja prinși în buget pentru întreg capitolul de pensii, spus șeful Guvernului.
Anunțul a fost făcut în timpul ședinței Guvernului. Prima dată, Marcel Ciolacu a vorbit despre plata pensiilor înainte de Paște, așa cum a promis.
„Încep cu anunțul că suntem în grafic, astfel încât toate pensiile să fie achitate, cum am promis, înainte de Paște”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a mai spus că sunt bani suficienți pentru recalcularea pensiilor.
„Îi asigur pe români că rămânem la fel de hotărâți și cu privire la plata pensiilor recalculate în septembrie. Știu că vor mai fi până atunci zeci de știri că nu sunt banii necesari. Însă datele din primul trimestru arată clar: avem o majorare a încasărilor din contribuțiile sociale cu peste 22%! Acesta este efectul creșterii numărului de locuri de muncă și a salariilor. Vom asigura plata integrală a pensiilor recalculate, banii sunt deja prinși în buget pentru întreg capitolul de pensii”, a precizat Marcel Ciolacu.
Persoanele din localitatea Alexandru Odobescu au beneficiat de controale medicale gratuite în cadrul caravanei „Camionul cu sănătate ”, un proiect al Consiliului Județean Călărași.
În cadrul acestui proiect populația țintă este cea din mediul rural și urban cu acces dificil la serviciile medicale de bază: copiii din familiile defavorizate, vârstnicii, populația neasigurată.
Echipe formate din voluntari din sistemul medical consultă, informează și educă pacienții despre riscurile complicațiilor diabetului zaharat și ale bolilor cardiovasculare.
”Turda Arena, un loc care va fi martorul unor momente memorabile și victorii de neuitat pentru turdeni!
Cu o investiție de 23 de milioane de euro și având o capacitate de 3200 de locuri, noua sala polivalentă este pregătită să găzduiască evenimente de talie mondială în diverse discipline sportive.
Nu putem să nu aducem felicitări domnului primar Cristian Matei pentru viziunea sa și munca de care a dat dovadă în realizarea acestui proiect deosebit!”, a precizat Alin Tișe
„Anul acesta, ne-am propus să reabilităm peste 83.000 metri pătrați de carosabil și peste 44.000 de metri pătrați de trotuare!
Încă de la începutul mandatului ne-am propus să modernizăm cartierele Constanței, obiectiv în care am investit constant resurse. Mărturie stau proiecte importante și vă dau aici câteva exemple recente cum ar fi reabilitarea parcurilor Tăbăcărie și Gară, a bulevardului Mamaia, amenajarea parcării de pe aleea Capidava, construirea parcării etajate de pe aleea Argeș. Am făcut lucrări de regenerare urbană în toate cartierele orașului, unde nu s-a făcut nimic de zeci de ani.
Urmează să intrăm și pe următoarele străzi: Mihai Viteazu, Jupiter, Griviței, Ilarie Voronca, Mercur, Gheorghe Lazăr, Oituz, Mărăști, Războieni, Theodor Burada, Făgetului, Baba Novac, Solidarității, Crinului, Democrației, Sergent Nicolae Grindeanu, Ion Olteanu, Moților, Palas, Ion Ghiculescu, Bucegi, Mircești, Munții Tatra.
De asemenea, în cartierele Compozitorilor, Veterani și Universitate, carosabilul va fi construit de la zero pe aleea Muzicii, aleea nr. 3, aleea nr. 6, strada Nicolae Kirculescu, strada Haricleea Darclée (extindere), strada Ion Jalea și strada Cuarțului”, a precizat Vergil Chițac.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că nouă lege privind interzicerea păcănelelor a intrat în vigoare. El a a transmis un avertisment: cei care nu-și mută urgent aparatele rămân fără licență.
Avertismentul a fost lansat marți.
„Vreau să anunț că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15 mii de locuitori. Toți cei care nu-și mută urgent aparatele rămân fără licență, conform unui anunț transmis deja de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Șeful Guvernului a mai spus că nu va tolera vreo întârziere, fiindcă se dorește curățarea rapidă de păcănele pentru 90% dintre localitățile țării.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că s-a făcut un pas important pentru Drumul Expres Cluj-Dej. Cinci oferte au fost primite de la firme interesate de elaborarea studiului de fezabilitate al proiectului
Finanțarea este realizată prin fonduri europene.
„Pas important pentru Drumul Expres Cluj-Dej! Au fost depuse 5 oferte pentru contractul necesar elaborării Studiului de Fezabilitate al acestui nou drum de mare viteză din Transilvania. Valoarea estimată este de 28,34 milioane de lei (fără TVA), iar suma este asigurată prin FEN (Fonduri Europene Nerambursabile)”, a explicat Sorin Grindeanu.
Contractul trebuie finalizat în 21 de luni, din care 18 de luni sunt alocate pentru realizarea studiului de fezabilitate.
După construcție, Drumul Expres Cluj- Dej, cu o lungime estimată de 75 de kilomatri, va asigura inclusiv conexiunea cu viitorul Drum Transregio Gilău - Apahida și cu Autostrada Transilvania.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au discutat luni, în cadrul unei videoconferințe desfășurate la sediul MApN, cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operații din Kosovo, Bosnia și Herțegovina și Republica Centrafricană, precum și cu detașamentele aflate în misiuni în Polonia și Bulgaria.
Militarii români au prezentat analiza situației de securitate din zonele de responsabilitate și stadiul de îndeplinire a misiunilor. De asemenea, au raportat că starea de sănătate și nivelul moralului sunt foarte bune.
„Este esențial să recunoaștem eforturile și sacrificiile militarilor români care se află acum, în preajma Sărbătorilor Pascale, în misiuni în afara României. Angajamentul lor uneori înseamnă să fie departe de familie la anumite sărbători și tocmai acest lucru, alături de îndeplinirea misiunilor la standarde foarte bune, este o dovadă extraordinară a profesionalismului și a dăruirii personalului implicat”, a arătat Angel Tîlvăr.
Ministrul apărării naționale le-a mulțumit militarilor pentru modul în care își fac datoria și pentru contribuția importantă pe care o au, în teatrele de operații unde acționează, la consolidarea profilului României drept un contributor la securitatea și stabilitatea internațională.
„Vă mulțumesc, dragi militari, pentru modul de îndeplinire a misiunilor şi vă felicit pentru lucrurile deosebite pe care le faceți, în primul rând în sprijinul populației locale. Vă doresc mult succes, liniște și pace, acolo unde vă desfășurați misiunile! Gânduri bune trimit, prin dumneavoastră, familiilor pe care le-ați lăsat acasă și la care vă doresc să vă întoarceți cu toții, sănătoși, la încheierea rotației”, a spus ministrul apărării naționale.
Șeful Apărării a afirmat că îndeplinirea cu profesionalism a misiunilor externe de către militarii români este o marcă a armatei în procesul mai larg al respectării de către România a angajamentelor internaționale. „Pentru că suntem la finalul rotației trupelor, vă cer și dumneavoastră să mențineți cadența celor de la care ați preluat misiunea. Sunt convins că o să vă ridicați la nivelul așteptărilor noastre pentru că sunteți bine pregătiți. Contribuiți la bunul nostru renume în misiunile și operațiile NATO, UE sub mandat ONU. Sunteți ambasadori ai României, în mod special, ai Armatei României. Nu în ultimul rând, în contextul sărbătorilor pascale, faceți cunoscut camarazilor din țările aliate și partenere, atât cât se poate, frumoasele noastre tradiții naționale. Vă mulțumesc pentru modul exemplar în care vă îndepliniți misiunea!”, le-a transmis generalul Gheorghiță Vlad militarilor aflați în teatrele de operații.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că ajutorul de restructurare TAROM a fost aprobat de Comisia Europeană. Acesta are o valoare de 95,26 milioane euro.
Anunțul a fost făcut pe Facebook de Sorin Grindeanu.
„Valoarea acestuia este de maximum 95,26 milioane euro din care 49,53 milioane euro reprezintă ajutorul individual de salvare acordat în anul 2020 (la care se adaugă dobânzile aferente)”, a transmis Grindeanu.
Potrivit ministrului, TAROM va folosi acești bani pentru înnoirea flotei de aeronave, optimizarea destinațiilor și politicii comerciale, aplicarea unor soluții pentru eficientizarea activităților de mentenanță a aeronavelor, digitalizarea companiei și îmbunătățirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuție bilete și acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024.
„Vreau să mulțumesc reprezentanților Comisiei Europene că au decis să sprijine TAROM, unul din cele mai vechi branduri din industria aviatică europeană”, a precizat Sorin Grindeanu.
Trei politicieni importanți deschid lista PSD a candidaților pentru Consiliul General al Municipiului București-CGMB. Este vorba despre Gabriela Firea, Robert Negoiță și Daniel Băluță.
„Ingineri, juriști, profesori, cadre medicale, economiști, specialiști în administrație publică sau comunicare. Tineri, femei, bărbați activi și seniori sunt colegii mei care vor munci cu dedicare în Consiliul General al Municipiului București. Echipa social-democrată pentru Capitală este determinată să transforme Bucureștiul în “orașul dorit de oameni”! După 9 iunie, voi avea alături de mine colegi cu experiență în administrație și care știu ce au de făcut pentru oameni și acest oraș”, a explicat Firea.
Candidatul PSD la Primăria Capitalei va deschide și lista de candidați pentru CGMB.
„Am depus lista reprezentanților social-democrați pentru Consiliul General al Municipiului București și peste 37.000 de semnături de susținere. Orice lider, cu atât mai mult un primar general, are nevoie de o echipă de oameni profesioniști, cu dorință și putere de muncă, cu experiență în domeniul său de activitate. Împreună cu cei mai eficienți primari de sector din Capitală, Robert Negoiță și Daniel Băluță, șeful campaniei electorale și îi mulțumesc pentru asta, deschid lista PSD pentru Consiliul General al Municipiului București tocmai pentru a arăta cât de important este acest for de conducere, aici fiind votați direct reprezentanții oamenilor”, a precizat Gabriela Firea.
Cluburile sportive Arc istoric din Galaţi şi Nokors din Bucureşti au organizat în weekend, în cetatea Noviodunum, din oraşul tulcean Isaccea, concursul "Războiul săgeţilor Noviodunum".
Concursul organizat în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" (ICEM) a reunit aproape 30 de sportivi şi s-a desfăşurat pe două secţiuni, arcuri tradiţionale şi arcuri moderne.
Competiţia amicală şi-a propus să promoveze patrimoniul arheologic din nordul Dobrogei.
Noviodunum este una dintre cele mai importante cetăţi de la Dunăre din Antichitate, fiind ultimul vad al fluviului până la Marea Neagră. Cetatea a fost principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica, flotă care controla cursul inferior al Dunării şi malurile de nord şi de vest ale Mării Negre, iar în secolul al VI-lea era sediu episcopal.
Ionut Pucheanu: „Este oficial! Candidez pentru un nou mandat de primar; împreună cu echipa PSD continuăm proiectele importante pentru Galați
Continuăm la nivelul următor. Astăzi ne-am depus candidaturile și mergem în această competiție electorală cu încredere. Mizăm tot pe 15 consilieri locali, dar sperăm să facem o figură și mai frumoasă față de acum 4 ani și să putem crea o majoritate de două treimi pentru a nu mai sta la mâna nimănui în vederea realizării proiectelor importante pentru Galați.
Atât eu, cât și domnii Dan Nica și Costel Fotea, plecăm în această competiție cu prima șansă. Pentru fiecare dintre noi faptele vorbesc. Am dovedit în mandatele de până acum și nicăieri în lume nu poate spune cineva că și-a terminat vreodată treaba”
Error: No articles to display