Legea păcănelelor a fost adoptată marți de parlamentari. Premierul Marcel Ciolacu a salutat adoptarea actului normativ. Zilele bune ale celor care au profitat cu lăcomie vânzând iluzii oamenilor s-au încheiat, vom continua să luăm măsuri până când lucrurile vor fi sub control, a transmis Ciolacu.

„Zilele bune ale celor care au profitat cu lăcomie vânzând iluzii oamenilor s-au încheiat. Parlamentul a votat astăzi scoaterea păcănelelor din peste 90 la sută din localitățile din România”, a transmis Marcel Ciolacu.

Premierul a mai spus că vor urma și alte măsuri împotriva jocurilor de noroc.

„Protejarea oamenilor trebuie să fie prioritatea, nu niște bani în plus aduși la buget obținuți pe suferința oamenilor. Am crescut taxele pentru jocurile de noroc, am reglementat mai bine domeniul, am interzis păcănelele în localitățile sub 15 mii de locuitori și vom continua să luăm măsuri până când lucrurile vor fi sub control. Nu mi-e frică de nimeni și voi merge până la capăt”, a precizat șeful Guvernului.

Comisia Europeană a aprobat luni reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României în valoare de 2,5 miliarde euro pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză și de tranziție pentru ajutoarele de stat adoptat de Comisie la 9 martie 2023 și modificat la 20 noiembrie 2023.
Comisia a aprobat schema inițială la 9 septembrie 2022, iar prima reintroducere a acesteia a fost aprobată la 26 ianuarie 2023 și a expirat la 31 decembrie 2023. În temeiul schemei reintroduse, ajutorul va fi sub formă de garanții și de granturi directe. Schema reintrodusă urmărește să asigure faptul că întreprinderile afectate de perturbările economice provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei au în continuare la dispoziție o lichiditate suficientă.

Comisia a constatat că schema României, astfel cum este reintrodusă, îndeplinește în continuare condițiile stabilite în Cadrul temporar de criză și de tranziție. În special, ajutorul nu va depăși 280.000 de euro per întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul agricol, 335.000 de euro per întreprindere care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii și 2,25 milioane de euro per întreprindere care își desfășoară activitatea în toate celelalte sectoare. De asemenea, ajutorul va fi acordat până cel târziu la 30 iunie 2024.

Comisia a concluzionat că schema reintrodusă a României este în continuare necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile stabilite în Cadrul temporar de criză și de tranziție. 

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura – Oprescu, a vizitat compania Tapel, o societate de familie din Sibiu, 100% românească, unica din țară care mai produce piele și articole din piele.

Produsele obținute în fabrica din Sibiu sunt în special articole din piele, iar materia primă este prelucrată de firme cu tradiție în tăbăcirea pieilor și accesorii metalice inoxidabile.

Datorită calității și varietății produselor, peste 60% din producție pleacă la export, iar în România produsele lor se comercializează online și în câteva magazine de vânătoare, a transmis ministrul Muncii.

”Am fost impresionată de calitatea și frumusețea produselor pe care le-am găsit în fabrica din Sibiu, unde lucrează doar 20 de oameni. Acest loc reconfirmă faptul că priceperea românilor rămâne un atu care ne poate pune oricând în topul clasamentelor internaționale, dar pe care, din păcate, nu îl sprijinim suficient și pe care nu știm să îl valorificăm în interesul nostru. Statul român trebuie să se implice mai mult, atât în sprijinirea producătorilor mici, dar autentici, cumpărându-le produsele sau asigurându-le prezența la târgurile internaționale, cât și în resuscitarea meșteșugurilor, prin susținerea adecvată a celor care încă le practică cu succes. Am cerut colegilor din Ministerul Muncii să gândească proiecte și să identifice finanțări prin fonduri europene, prin care să dezvoltăm acest sector al meseriilor și meșteșugurilor”, a declarat ministrul Simona Bucura - Oprescu.

România va avea legătură aeronavă directă cu Azerbaidjan. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Anterior, demnitarul român a vorbit cu președintele țării asiatice.

„Rezultate și vești bune. Începând cu data de 3 iunie 2024, România va avea în sfârșit zbor direct către Azerbaidjan! Este ceea ce am solicitat in cadrul întâlnirii cu Președintele Aliyev la Baku, în baza parteneriatului strategic româno-azer, care anul acesta aniversează 15 ani”, a transmis, pe Facebook, Sebastian Burduja.

Vor fi operaționalizate 2 zboruri pe săptămână, București – Baku, lunea și joia, iar durata unui zbor va fi de 3 ore. Zborurile vor fi operate de AZAL. Potrivit lui Burduja, noua legătură aeriană va facilita transportul oamenilor de afaceri între cele două țări, va crește numărul de turiști străini în România și oferi o nouă variantă turiștilor români care vor să viziteze Baku.

Liderul PSD Timiş, Alfred Simonis susține că rivalul său din județ, Alin Nica, a încercat să schimbe tabăra politică. M-a abordat direct pe mine şi prin intermediari să îl primim în PSD, a promis că aduce 15-17 primari, a declarat soecial democratul.

Discuția ar fi avut loc după ce Nica a aflat că nu va putea candida pentru un al doilea mandat la preşedinţia CJ Timiş din partea PNL.

„Îi reamintesc domnului Nica faptul că a fost unul dintre vicepreşedinţii PNL care a votat alianţa de guvernare cu PSD. A votat şi lista comună de europarlamentare. Vă spunea dumneavoastră în urmă cu trei săptămâni că e exclus ca PNL să îl susţină pe Simonis, dar dacă PSD îl susţine pe dânsul şi pe Nicolae Robu, citez, acceptăm sprijinul. PSD e rău că nu îl susţine pe dânsul. Dacă îl susţinea, nu mai era aşa rău. Când s-a decis ca cel care va candida la preşedinţia CJ Timiş să fie din partea PSD, domnul Nica m-a abordat direct pe mine şi prin intermediari să îl primim în PSD. A promis că aduce 15-17 primari”, a declarat Alfred Simonis, citat de News.ro.

Alin Nica susține că nu s-a gândit niciodată să treacă la PSD.
„Dacă el chiar crede că eu m-am gândit măcar o clipă să merg la PSD, încep să îmi pun întrebări în privinţa nivelului său de inteligenţă. Rămân fidel valorilor liberale şi susţin în continuare că voturile nu se tranzacţionează, primarii nu au o sacoşă de voturi pe care o dau în stânga sau în dreapta, după cum au ei chef, aşa cum pare să creadă domnul Simonis”, a spus Alin Nica.

Constantin Popescu este candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Orșova, pentru alegerile locale din data de 9 iunie 2024.

Acest parteneriat este o piatră de temelie în drumul spre continuarea modernizării serviciilor de care oamenii din Orșova au nevoie și valorificarea potențialului turistic unic al municipiului!

Toate proiectele care s-au derulat în Orșova și care sunt în curs de implementare, au amprenta candidatului PSD care, în prezent, deține funcția de consilier municipal.

„M-am întâlnit cu părinții copiilor de la Gr. Nr. 8 cu care a discutat despre lucrările ce vor fi executate și despre cum ne putem organiza cel mai bine în această perioadă în așa fel încât copiii să fie în siguranță și să nu le fie afectat programul. Decizia unanimă a fost relocarea grădiniței în spațiile în care a funcționat temporar și Gr. cu PP Nr. 10, acolo unde efectuăm în această perioadă lucrări de reparații și igienizare. Vom pune si transport gratuit la dispoziția acestora având în vedere distanța dintre cele două locații”, a declarat Victor Dragusin într-o postare online.

Primăria Municipiului Pitești se alătură campaniei „Împreună pentru oameni”, desfășurată în perioada 14 - 19 aprilie 2024, în parteneriat cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România - Conferința Oltenia, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor din România, Asociația "Ridică-te și umblă", Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie Filiala Oltenia, Asociația Creștină pentru Educație și Sănătate Pitești, Amicus Pitești, sponsori medicali fiind Samsung Medical, Liamed Aparatură Medicală și Philips.

„Scopul acestei campanii este de a oferi servicii și evenimente gratuite în domeniile medical, social și educațional, în municipiul Pitești” - primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea.

Premierul Marcel Ciolacu susține că trebuie să existe o coordonare mult mai clară între Primăria Generală, spitale, Ministerul Sănătății și Guvern. Ciolacu a făcut comentariile în timpul unei vizite la o unitate medicală din București.

Șeful Guvernul a dat exemplul investiției de la Institutul Clinic Fundeni.

„În urmă cu doar două săptămâni, am aprobat în ședința de guvern construirea unui ansamblu medical nou în care să funcționeze Institutul Clinic Fundeni. Vom ridica un complex modern, cu zeci de săli de operație, investiția fiind de 500 de milioane de euro, majoritar din fonduri europene”, a declarat Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului a mai spus că sistemul are nevoie de investiții masive, dar și de colaborarea între autoritățile locale și centrale.

„Nu mai putem continua în clădiri vechi de 65 de ani! Aici vin pentru tratament zeci de mii de pacienți anual din toată țara. Aici avem centre de excelență pentru zona de transplant renal, hepatic, medular. Aici pacienții vin pentru șansa la o nouă viață! Pentru ei, această investiție este una vitală. La fel, pentru cadrele medicale care luptă la propriu să salveze vieți. De aceea, trebuie să avem o coordonare mult mai clară între Primăria Generală, spitale, Ministerul Sănătății și Guvern. Trebuie un plan integrat. În nicio localitate nu se poate clădi ceva fără administrația locală sau fără decidentul din ministere. Toată lumea trebuie să fie o echipă”, a precizat Marcel Ciolacu.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță deschiderea apelului de depunere a cererilor de finanțare pentru programul ConstructPLUS. începând de luni, 8 aprilie, atât IMM-urile, cât și întreprinderile mari, cu personalitate juridică, vor putea aplica pentru obținerea de granturi nerambursabile, în scopul înființării și/sau dezvoltării capacităților de producție pentru materiale de construcție. \

Sesiunea va fi deschisă timp de 30 de zile, respectiv până miercuri, 8 mai.

Pentru verificarea eligibilității și analiza dosarului cererii de finanțare, aplicanții vor transmite situațiile financiare anuale aprobate, aferente perioadei 2020-2022, fiind exceptate de la această obligație firmele nou-înființate. Documentația va cuprinde, astfel, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, contul de profit și pierdere, date informative, situația activelor imobilizate, precum și dovada depunerii acestora la ANAF.

Totodată, referitor la situațiile financiare ale întreprinderilor aflate în activitate, se va verifica dacă acestea au o rentabilitate a cifrei de afaceri mai mare de 0, în unul din ultimii 3 ani fiscali (2020-2022). Rentabilitatea se calculează ca 100 x Profit net / Cifra de afaceri. Mai mult, se va analiza dacă aceste întreprinderi dețin capitaluri proprii pozitive la finalul ultimului exercițiu financiar încheiat (2022).
Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, se vor transmite la Registratura MEAT (Calea Victoriei nr. 152, Sector 1, București), fiind necesară următoarea mențiune pe plic:

Direcția Politici Industriale și Finanțări pentru Industrie – O.U.G. nr. 68/2023. Programul ConstructPLUS își propune reducerea deficitului comercial provenit din importul de materiale de construcții, stimularea investițiilor în județele mai puțin dezvoltate, creșterea producției interne de produse și materiale de construcții. Bugetul alocat pentru anul curent este echivalentul în lei a 149 de milioane de euro, a precizat MEAT.