Zi de mare sărbătoare în Episcopia Severinului și Strehaiei, când a fost sărbătorit hramul Catedralei Episcopale “Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Drobeta Turnu Severin, la 20 de ani de la instalarea ca Episcop al Severinului și Strehaiei a Preasfințitului Nicodim, întâiul ierarh al județului Mehedinți.

După tradiție, ceremonia religioasă a început cu o procesiune cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Centrul Eparhial către Catedrala Episcopală, unde a fost oficiată slujba la care, alături de Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, au participat ierarhii sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei dar şi alţi arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul IRINEU, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașului și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, Preasfințitul Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Preasfințitul Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Preasfințitul Gherontie Hunedoreanul - Episcop-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Incepând cu data de 13 mai 2024, înființăm 2 trasee noi pentru mijloacele de transport în comun:

Traseul 1, Dedeman - Coloana Infinitului - ANL Narciselor cu stațiile:

- Dedeman - cap de linie

- Victoria Mall (stație nouă)

- Liceul Sportiv

- Blocul Turn

- Gară

- Comisariatul

- Complex Gârdu

- Parc Coloana Infinitului

- Parc Coloana Infinitului 2 (stație nouă)

- Cimitir (stație nouă)

- Trivoli

- Magazin DP (stație nouă)

- ANL Narciselor - cap de linie

Traseul 2, 9 Mai - Panduri cu stațiile:

- 9 Mai - cap de linie

- Liceul Sportiv

- Blocul Turn

- Gară

- Statuie Tudor Vladimirescu

- Piața Centrală

- Școala Gimnazială Voievod Litovoi

- Bariera strada Luncilor (stație nouă)

- Panduri 1 (stație nouă)

- Panduri 2 (stație nouă)

- Market RYK (stație nouă)

- Panduri 3 (stație nouă)

- Jiețe 1 (stație nouă)

- Jiețe 2 (stație nouă) - cap de linie Voinigești.

Venim astfel în sprijinul cetățenilor din zonele străbătute de cele două trasee și punem la treabă noile troleibuze cu autonomie extinsă care pot circula și fără a fi cuplate pe rețeaua de contact.”, a anunțat primarul municipiului Târgu Jiu.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a răspuns invitației Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și a participat la conferința de deschidere a proiectului “Un climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”, ce a avut loc la Timișoara.

Prin proiect vor fi reabilitate și modernizate structuri ale Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, vor fi efectuate lucrări de reabilitare și extindere a Sediului Centrului de Conferințe Vârciorova, iar la Moldova Veche va fi construit un ponton de andocare a navelor utilizate în patrulare pe Dunăre.

“Menit să îmbunătățească siguranța și securitatea în zona de frontieră româno-sârbă, proiectul este unul de importanță strategică și mi-am exprimat susținerea față de acesta chiar de la data semnării contractului de finanțare, ținând cont și de faptul că vizează direct Caraș-Severinul, județ de graniță”, a declarat președintele Romeo Dunca.

Valoarea totală a proiectului este de circa 13,8 milioane euro, finanțarea fiind obținută prin Programul Interreg IPA România-Serbia.

Cu banii de la Guvern vor fi dezvoltate conexiuni pentru internet de mare viteză în aproximativ 1000 de localități din țară. Potrivit premierului Marcel Ciolacu la alocarea fondurilor vor avea prioritate unitățile școlare, bibliotecile, unitățile medicale și instituțiile publice.

„Aprobăm azi o investiție majoră, de aproape 100 de milioane de euro, prin care vor fi dezvoltate conexiuni pentru internet de mare viteză în aproximativ 1000 de localități din țară”, a declarat Marcel Ciolacu.
Investițiile vor fi realizate și în comunitățile unde nu există internet iar rețelele fixe ori mobile sunt insuficiente, inclusiv în zonele defavorizate, a adăugat Marcel Ciolacu. 

Premierul Marcel Ciolacu susține că unii comercianți au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețurile la fel de mari. Este o scumpire camuflată, spune șeful Guvernului care cere autorităților de control să intervină.

Declarația a fost făcută în cadrul ședinței de Guvern. Marcel Ciolacu a comparat situația cu cea din unele state europene. El consideră că astfel clienții sunt înșelați.

„Unii comercianți au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețurile la fel de mari. Este în fapt o scumpire <camuflată> sub un ambalaj foarte asemănător. Cer tuturor autorităților de control din România să intervină urgent”, a declarat Marcel Ciolacu.

În plus, prim-ministrul a cerut specialiștilor să pregătească un proiect de lege care să reglementeze aceste aspecte.
„Producătorii să fie obligați să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, dacă prețul produsului a rămas neschimbat. Și, evident, sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații”, a explicat șeful Guvernului.

Guvernul a decis să acorde noi fonduri pentru operațiunea de consolidare a solului din orașul Slănic Prahova. Decizia a fost luată în ședința de joi a executivului. „Este o problemă de siguranță a locuitorilor orașului”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.

Banii vor fi alocați în regim de urgență.

„O decizie importantă este legată de alocarea unor fonduri în regim de urgență pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Acolo unde strada s-a surpat, este o problemă de siguranță a locuitorilor orașului”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Zeci de persoane au fost evacuate după ce o porțiune a unei străzi din Slănic Prahova s-a surpat.

Șeful DSU, dr. Raed Arafat a participat la World Fire Congress în timpul vizitei de lucru din Statele Unite ale Americii. Evenimentul a fost deschis de administratorul Agenției Naționale de Management al Situațiilor de Urgență (FEMA), E.S. Deanne Criswell. Cu această ocazie Arafat a avut o întâlnire cu Dr. Lori Moore Merrel, șeful Administrației Pompierilor din SUA.

În cadrul acestei discuții, șeful DSU a prezentat sistemul național integrat de urgență din România, experiențele și măsurile adoptate de țara noastră în gestionarea situațiilor de urgență și dezastre naturale. Pregătirea personalului de intervenție, pașii parcurși în crearea și consolidarea rezilienței societate prin pregătirea populației, tehnica performantă achiziționată în scopul oferii unui răspuns rapid în situații de urgență (terestru, maritim si aerian), sunt alte subiecte abordate în cadrul întrevederii. De asemenea, șeful DSU a vorbit și despre consolidarea relațiilor și a cooperării internaționale în domeniul gestionării situațiilor de urgență și dezastre naturale între România și alte state.

Astfel, o importantă concluzie a acestei întâlniri o constituie o viitoare colaborare între DSU și US Fire Administration, ocazie cu care, dr. Raed Arafat a adresat invitația șefului Administrației Pompierilor din SUA de a veni în România pentru detalierea activităților în care se poate colabora.

La această primă ediție a Congresului Mondial al Pompierilor, din cadrul delegației României au fost prezenți și trei ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Congresul mondial de pompieri din 2024, care a reunit reprezentați din peste 50 de țări, a fost creat pentru a aborda numeroasele domenii de interes comun ale serviciilor de pompieri din întreaga lume.

Acest eveniment istoric urmărește să aprofundeze colaborarea internațională între serviciile de pompieri - aducând beneficiile înțelegerii și experienței comune pentru a face față provocărilor cu care se confruntă serviciile de pompieri la nivel global.

De asemenea, la finalul acestui congres se va semna Carta cu membrii fondatori ai Congresului Mondial al Pompierilor.

Ulterior, șeful DSU va participa la întâlnirea înalților oficiali responsabili în domeniul rezilienței la NATO.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de Ziua Europei. Alegerile europarlamentare reprezintă un test cu mize foarte importante, a spus șeful statului.
Avem obligația să îi încurajăm pe cetățenii națiunilor noastre să participe la vot, a transmis Klaus Iohannnis.

„La aproape trei sferturi de secol de la Declarația Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanșată de Rusia împotriva Ucrainei ne pune în fața unor decizii majore, prin care să ne reconfirmăm atașamentul deplin la principiile și valorile definitorii pentru Uniunea Europeană: solidaritate, unitate, diversitate, respect pentru statul de drept și drepturile fundamentale ale omului. Aceștia sunt pilonii pe care s-a construit Uniunea noastră și pe care în urmă cu cinci ani, la Summitul istoric de la Sibiu, ne-am luat angajamentul să-i apărăm, pentru a putea consolida și avansa proiectul european”, scrie în mesajul președintelui României, Klaus Iohannis, de Ziua Europei.

Iohannis a subliniat importanța alegerilor europarlamentare.
„Provocările actuale ne arată cu atât mai clar că avem responsabilitatea față de oameni să menținem pacea pe continent, iar cea mai sigură soluție este întărirea construcției europene și consolidarea unității dintre națiunile noastre. Divizarea dintre state, discursurile care promovează faliile în interiorul societăților democratice sunt arme care ne amenință pacea și prosperitatea. Sunt fenomene îngrijorătoare, care includ ample campanii de dezinformare, știri false, agresivitate sporită în spațiul public. Toate acestea pun la încercare sănătatea democrațiilor noastre și generează o polarizare accentuată în societate. În acest context, alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democrația europeană și avem obligația să îi încurajăm pe cetățenii națiunilor noastre să participe la vot. Europenii își doresc să trăiască în societăți libere, cu stat de drept funcțional, în care drepturile și libertățile sunt respectate, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opțiune majoritară”, mai arată Klaus Iohannis.

Președintele României a mai analizat curentul anti european.
„Care este alternativa pe care o propun la acest proiect care a adus pace și a dărâmat zidurile urii și ale prejudecăților care au cauzat conflicte fratricide între popoarele europene? Proiectul european ne-a adus la un loc oferind un model de colaborare în interesul comun, de conviețuire și armonie multiculturală, transformându-se într-un spațiu al unității în diversitate. La 45 de ani de la organizarea primelor alegeri europene, este important să ne reamintim că deciziile noastre pot influența în bine viitorul proiectului european. Într-un context global problematic, cu provocări multiple, Uniunea Europeană își sporește importanța ca far al solidarității și al aspirației către pace și prosperitate. Țara noastră, ferm ancorată în proiectul european, contribuie activ la acțiunile care alimentează și susțin progresul Uniunii”, precizează președintele Iohannis.

Compania de Transport Public Iasi: „Ne bucurăm să vă anunțăm că, începând cu data de 8 mai 2024, vom relua cursele speciale destinate transportului elevilor către școli.

Aceste curse speciale sunt aceleași cu cele cu care v-am obișnuit și acoperă 12 trasee cu câte 2 plecări de pe capăt de linie, dimineața.

Echipele noastre sunt pregătite să asigure o călătorie sigură și confortabilă pentru toți elevii, respectând toate normele și măsurile de siguranță impuse.

Vă încurajăm să profitați de această facilitate și să vă organizați călătoriile în consecință.

Pentru orice întrebări sau nelămuriri suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați.

Mulțumim pentru înțelegere și colaborare!

La inițiativa primarului Marian Luchian, Primăria și Consiliul Local au oferit titlul de cetățean de onoare domnului Romeo Gontineac, fost jucător profesionist de rugby, de trei ori campion european.

Romeo Gontineac a jucat pentru Universitatea Cluj (1993–1996) în România, South Western Districts (1996) și în Africa de Sud. S-a mutat în Franța, unde a jucat pentru FC Grenoble (1996–1997), Section Paloise (1997–1998) și Aurillac (1998–2010), unde și-a încheiat cariera de jucător.

Romeo Gontineac are 76 de selecții pentru România, cu 13 încercări marcate, 68 de puncte în total. A jucat toate meciurile pentru România în patru turnee finale ale Cupei Mondiale de rugby, în 1995, 1999, 2003 și 2007. Din 2001 până în 2003 a fost căpitan al echipei naționale de rugby. În 2007 primește titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în mai 2010 a fost numit antrenor principal al naționalei României. În anii 2010-2011 a fost selecționerul echipei României la Cupa Mondială.

Din anul 2012 până în 2020 a fost antrenorul principal al echipei de rugby Sperante la Stade Aurillacoise, în prezent fiind manager sportiv la Stade Aurillacoise Saos Rugby PRO.