S-au împlinit 85 de ani de la nașterea, în 1936, a actriței de teatru, film, radio și televiziune Gina Patrichi.
Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică ”IL Caragiale” din București, clasa profesoarei Aura Buzescu, a jucat pe scena Teatrului de Stat din Galați în peste 40 de roluri, începând cu anul 1956, când a debutat cu rolul Mariana Pleșoianu, din piesa ”Nota zero la purtare”, în regia lui Valeriu Moisescu.
În 1966 a fost angajată la Teatrul ”Lucia Sturdza Bulandra” din București unde a jucat în numeroase piese și a creat mari roluri în teatrele din România, sub regia unor mari regizori precum: Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Radu Penciulescu, Cătălina Buzoianu, șamd.
În film a debutat în 1965, cu rolul Roza din ”Pădurea Spânzuraților”în regia lui Liviu Ciulei.
Consiliul European pentru Cercetare (CEC) oferă granturi cercetătorilor de vârf de pretutindeni din lume care sunt gata să vină sau să rămână în Europa pentru a-și duce mai departe descoperirile științifice și tehnologice revoluționare care pot sta în viitor la baza unor noi industrii, piețe și inovații sociale.
Pe toată durata bugetului pe termen lung al UE 2021-2027, Consiliul European pentru Cercetare va primi peste 16 miliarde EUR din programul-cadru Orizont Europa, ceea ce reprezintă o creștere cu 22 % față de Orizont 2020.
În cadrul noii serii de concursuri, prima cerere de propuneri ce urmează a fi lansată este cea de granturi destinate cercetătorilor debutanți a Consiliului European pentru Cercetare, care îi va ajuta pe cercetătorii de vârf să pună bazele propriei echipe sau propriului program de cercetare independent. Cererea, lansată la 25 februarie, are un buget de 619 milioane EUR și data-limită 8 aprilie.
Conform calendarului programului de lucru, vor urma și alte concursuri de granturi
Organizaţia Mondială a Sanătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil că pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta. "Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului", a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă. "Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii", a adaugat Michael Ryan. În prezent, OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane. Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat "provocări uriaşe" în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere. "Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, şi vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii", a afirmat oficialul OMS. Mai rămâne să vedem dacă vaccinurile astea au vreun efect şi pe la noi, unde cu toate că spun unii că suntem pe nu ştiu ce loc în Europa, s-ar părea că iar ne mint, nu de alta dar deşi înscrişi pe listele lor, nu ne cheamă nimeni la vaccin, indiferent de vârstă, boală sau cunoştinţe.
"Haplea - banda desenată interbelică" revine cu cea de-a doua ediţie la Muzeul Municipiului Bucureşti, urmând să fie vernisată joi, la Casa Filipescu-Cesianu. Exponatele fac parte din colecţia lui Andrei Szasz, informează un comunicat de presă al muzeului, transmis marţi AGERPRES. "Haplea este numele unui personaj fictiv de benzi desenate şi desen animat intrat în vorbirea populară sau colocvială şi este definit de Dicţionarul Explicativ ca un om nătărău, prostanac, neghiob, dar şi lacom la mâncare, iar termenul provine din limba bulgară (hapljo). Nae Batzaria şi Marin Iorda creează în 1927 primul desen animat din istoria cinematografiei româneşti, lung de 300 metri, cu numele Haplea. Ca personaje apar Haplea, Coana Frosa - soţia lui, Haplina şi Haplişor - cei doi copii ai lor şi căţelul Zdup", a precizat Andrei Szasz, citat în comunicat. "Acest personaj manifestă toate calităţile altor personaje celebre pentru umorul şi vorbirea populară precum: Păcală, Tândală, Bulă, Sucă al lui Nea Marin sau Mitică al lui Ion Luca Caragiale. Povestiri în versuri cu Haplea apar, în 'Dimineaţa copiilor' şi 'Universul Copiilor", cu diverse reeditări de-a lungul timpului", a mentionat Andrei Szasz. Expoziţia face parte din seria "Maeştri ai benzii desenate româneşti", proiect lansat în 2019, avându-l drept curator pe Mihai I. Grăjdeanu, şi va fi deschisa până pe 30 aprilie.
“Ministerul Educaţiei anticipează situaţia în care oraşe foarte mari, cu un număr foarte mare de şcoli, ar putea ajunge în scenariul roşu, care nu le-ar mai permite elevilor din clase terminale să meargă la şcoală pentru a se pregăti pentru examenele naţionale”, a spus duminică seara ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Antena 3. El a legat situaţia oraşelor mari de propunerea ca elevii din clasele a 8-a şi a 12-a să meargă la şcoală şi în scenariul roşu, propunere care a determinat Consiliul Naţional al Elevilor să spună la rândul lui că elevii vizaţi ar trebui să poată alege forma de învăţare, la şcoală sau la distanţă. Ministrul Cîmpeanu a spus că propunerea este doar o “idee” care va fi supusă consultărilor cu elevii, profesorii şi părinţii. “Elevii sunt convins că îşi doresc exact acelaşi lucru: să poată fi pregătiţi pentru a avea o rată de promovare cât mai bună la examenele naţionale. Această propunere este la stadiu de idee şi va face obiectul consultărilor cu elevii, cu părinţii şi cu profesorii. Important este că Ministerul Educaţiei anticipează situaţia în care oraşe foarte mari, cu un număr foarte mare de şcoli, ar putea ajunge în scenariul roşu, care nu le-ar mai permite elevilor din clasele terminale să meargă la şcoală pentru a se pregăti pentru examenele naţionale. Este normal să avem această analiză amănunţită şi responsabilă”, a mai spus ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu. Mai rămâne de văzut, până la urmă, ce vor spune părinţii.
Măsura impusă de Ministerul Sănătăţii de a obliga elevii să poarte masca la orele de educaţie fizică este excesivă, susţin toate cele trei federaţii sindicale din Învăţământ şi Federaţia Asociaţiilor de Părinţi într-un comunicat comun primit de Edupedu.ro. Semnatarii documentului sunt Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“. Federaţiile sindicale şi părinţii susţin propunerea Ministerului Educaţiei de a fi eliminată această interdicţie. “Este inexplicabil faptul că, atunci când s-au stabilit măsurile prin ordinul comun al Ministerului Educatiei, Ministerului Sănătăţii, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au afirmat că s-au inspirat din deciziile luate de alte ţări, nu însa şi în ceea ce priveşte purtarea măştilor de către elevi la orele de educaţie fizică. În prezent, elevii din majoritatea ţărilor membre UE nu sunt obligaţi să poarte masca la orele de educaţie fizică. Greşesc specialiştii din aceste ţări sau noi avem o problema?. Semnatarii acestui comunicat considera că după o perioadă atât de îndelungată în care elevii au stat departe de şcoala, orele de educaţie fizică, acolo unde există condiţii optime de desfăşurare a acestora, sunt mai mult decât binevenite dacă se fac fără masca şi reprezintă o revigorare fizica şi psihică. Mai mult, oficialii din Ministerul Sănătăţii ar trebui să ţină cont de riscurile la care sunt expuşi elevii care fac orele de educaţie fizică cu masca pe faţă, având în vedere că masca afectează capacitatea de efort, iar hiperventilatia pe o durata mai mare de 15 minute cu masca pe faţă nu este indicată, după cum arată specialiştii. Oare ce-ar fi să întrebăm şi copiii, vor educaţie fizică cu mască sau fără mască?
Lungmetrajul ''Nomadland'' a fost desemnat cel mai bun film dramatic, iar ''The Crown'' a câştigat patru trofee - inclusiv la categoria "cel mai bun serial TV - dramă" - la cea de-a 78-a gală de decernare a Globurilor de Aur, duminică seară, într-o ceremonie televizată din New York şi Los Angeles, organizată în format virtual din cauza pandemiei de COVID-19 şi marcată de controverse legate de lipsa de diversitate din cadrul Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (HFPA), instituţia care atribuie aceste trofee, informează site-ul revistei Variety.
"Nomadland", o dramă realizată cu un buget mic de producţie, despre o femeie care devine un fel de nomad al zilelor noastre, transformându-şi camioneta într-o locuinţă mobilă şi călătorind alături de alţi compatrioţi într-o caravană ce străbate vestul american, după colapsul unui orăşel din Nevada, s-a impus la categoria "cel mai bun film - dramă" şi, în acelaşi timp, a făcut istorie pentru regizoarea sa, Chloe Zhao. Cineasta americană de origine asiatică a devenit cea de-a doua femeie din istoria Globurilor de Aur care câştigă premiul pentru regie, după Barbra Streisand, care a fost premiată în 1984 pentru regia filmului "Yentl".
Ceremonia din acest an a fost dominată de serviciile de streaming, iar platforma Netflix a câştigat în total 10 premii. "Borat Subsequent Moviefilm", produs de Amazon, a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film - comedie/musical, iar "The Queen's Gambit" s-a impus la categoria "cea mai bună miniserie/lungmetraj TV". Atât "The Crown", cât şi "The Queen's Gambit" au fost produse de Netflix. Deşi "Nomadland" a fost produs de Searchlight, un studio cinematografic independent, acest film este difuzat în prezent pe platforma de streaming Hulu, în contextul în care numeroase cinematografe sunt închise din cauza pandemiei de coronavirus.
Deşi contextul legislativ actual nu permite organizarea evenimentelor live de mare amploare, organizatorii reuşesc şi în acest an să transpună în mediul online unul dintre cele mai mari evenimente medicale, ce vizează aproximativ 1.000 de participanţi simultan - Conferinţa Europeană de Psihiatrie şi Sănătate Mintală GALATIA 2021 va avea loc în perioada 21-25 aprilie, online - devenind astfel, accesibil de oriunde din lume. Acest proiect îndrăzneţ ajuns la a 5-a ediţie, organizat în mod tradiţional de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, împreună cu Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Academia Română a devenit un evenimentul medical ştiinţific consacrat, ce se adresează în principal specialiştilor din domeniul sănătăţii preocupaţi de interdisciplinaritatea în psihiatrie.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Focşani, că la prima şedinţă a coaliţiei de guvernare se va discuta problema decontării de către autorităţile locale a transportului şcolar, menţionând că trebuie emise normele metodologice de aplicare în acest sens a legii, relatează Agerpres. Luoic Orban a participat la dezbaterea pe tema Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), organizată la Consiliul Judeţean Vrancea. Cu acest prilej, preşedintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a ridicat problema decontării transportului şcolar, menţionând că nu se pot deconta cheltuielile elevilor pentru că nu au fost emise normele de aplicare a legii care prevede gratuitatea transportului şcolar. „Avem o mare problemă – decontarea transportului şcolar. Este o chestiune foarte delicată. Legea 226 nu poate fi pusă în aplicare pentru că nu sunt nişte norme. Suntem la stadiul în care eu am discutat cu cei trei – Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Educaţiei. Problema este că toată lumea a spus faceţi, decontaţi, adică asumaţi-vă, dar răspunsul concret de la Ministerul Dezvoltării este că o să facem digitalizare, ceea ce este şi indicat pentru că legea aşa prevede, în sensul că vom avea card, copilul când urcă în maşină este aparatul care face transferul de date către CJ şi avem decontare. Legea este în vigoare şi noi, autorităţile publice locale şi judeţene, nu suntem în posibilitatea să decontăm”, a spus Toma, adăugând că este vorba despre decontarea de la CJ a unei sume de 20 de milioane de lei pe an.
Mulţi dintre noi am vrea să ne vaccinăm dar uite aşa se întâmplă pe la noi, ba suntem prea tineri, ba prea bătrâni şi nu ne-am dus la timp la vaccin, ba nu ştim să ne programăm pe calculator sau, pur şi simplu, nu deţinem informaţia. Chestia e că nici cei care au întâietate la pandaimosul ăsta de vaccin nu prea se înghesuie. Un registru cu oamenii ăia care sunt bolnavi cronic şi ar vrea să se vaccineze s-ar părea că nu există, aşa că, ne-om vaccina la sfârşitul pandemiei sau al lumii. La data de 25 februarie, ora 10:00, erau 131.682 de persoane din învăţământ programate. Dintre acestea, 55.673 s-au vaccinat deja, 21.493 au făcut doza 1 + rapel, iar 34.180 de persoane au facut doar doza 1. Acestora li se adaugă aproape 8.000 de cadre didactice din învăţământul superior medical vaccinate (inclusiv rapel) şi înregistrate ca personal medical. De asemenea, 4.965 de angajaţi din învăţământ şi creşe au fost vaccinaţi cu doza 1, pe 25 februarie, până la ora 18:30, în centrele speciale. În total, pâna în data de 25 februarie, aproape 70.000 de angajaţi din îvăţământ au fost vaccinaţi. Mai rămâne să ne mai vaccinăm şi noi dacă le va folosi celor din educaţie care s-au hotărât până la urmă să se vaccineze.
Întrucât accidentele survenite în urma utilizării lampilor UV în unităţile de învţământ, sunt tot mai dese, specialiştii INSP nu susţin această metodă de dezinfecţie, ba chiar au dat sfaturi în această direcţie celor ce au solicitat un punct de vedere despre aşa ceva. Utilizarea dezinfecţiei cu UV este specifică unităţilor sanitare, fiind o metodă fizică de dezinfecţie a aerului şi suprafeţelor din încăperi. Punerea în funcţiune a acestor lămpi trebuie executată numai de persoane calificate şi instruite în acest sens. În timpul funcţionării încăperile trebuie să fie goale, în caz contrar, persoanele expuse dezvoltă reacţii nedorite la nivel ocular (conjunctivită, foto-oftalmie, cataractă). Trebuie ţinut cont şi ca măsurile de curăţenie şi cele de aplicare a produselor de curăţenie şi a dezinfectanţilor prevazute atât în recomandarile naţionale cât şi în cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, asociate cu o aerisire fără abatere de la frecvenţa şi perioada corectă de timp, să asigure un mediu propice desfăşurării activităţilor educative. Igiena mâinilor, igiena respiraţiei, evitarea aglomeraţiei, aerisirea frecventă a spaţiilor sunt metodele dovedite ca fiind eficiente în prevenirea transmiterii COVID-19. În concluzie, metoda dezinfecţiei cu lămpile UV ar trebui aplicată în timpul nopţii sau atunci când sălile de clasă sunt libere pentru mai mult timp.
Când fluviul Sena, care traversează Parisul, a ieşit din matcă luna aceasta, oficialii de la Muzeul Luvru au răsuflat uşuraţi ştiind că unele dintre cele mai preţioase opere de artă din cel mai mare muzeu din lume, cu un număr anual de vizitatori de aproape 10 milioane, a mutat deja circa 100.000 de lucrări de artă aflat în primejdie în noul centru de conservare al Muzeului Luvru, situat în oraşul Lievin, la circa 190 de kilometri nord de capitală. Motivul? Schimbările climatice. ''Inundaţiile recente au demonstrat din nou cât de necesar este să ne protejam operele de artă de inundaţii'', a spus Jean-Luc Martinez, directorul muzeului Luvru, care deţine circa 620.000 de opere de artă dintre care doar 35.000 sunt expuse în fostul palat parizian. Oamenii de ştiinţă spun că, odată cu încălzirea globală, ploile toreţiale care provoaca inundaţii vor deveni mai frecvente, ameninţând bijuterii arhitectonice situate pe malurile Senei precum Luvrul, catedrala Notre-Dame şi Muzeul Orsay - care găzduieşte capodopere ale picturii impresioniste. ''Avem o mulţime de muzee ale căror colecţii vor fi afectate dacă nu sunt depozitate corespunzător'', a spus Mechtild Rossler, directorul World Heritage Centre UNESCO, care sprijină clădiri emblematice, incluse de agenţia culturală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în patrimoniul universal. Oficialii de la Luvru speră ca până în 2021, 250.000 de tablouri, sculpturi şi tapiţerii aflate în primejdie - inclusiv Venus din Milo - se vor afla în noua lor casă, o construcţie care a costat 120 de milioane de dolari şi unde vor fi la adăpost de inundaţii, valuri de caniculă şi alte fenomene meteo extreme.
Error: No articles to display