Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru luni, 24 noiembrie 2025, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni.
Pe ordinea de zi se află, printre altele, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030 și Analiza Strategică a Apărării.

De asemenea, membrii CSAT vor analiza:
Raportul privind activitățile și rezultatele obținute în primele șapte luni ale anului 2025 pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, un risc pentru siguranța națională;
Evaluarea riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa României prognozate pentru 2026;

Raportul consolidat privind participarea României la exercițiul NATO de management al crizelor „CMX-25”.
Ședința va include și analiza altor subiecte de actualitate din domeniul securității naționale.

Senatul a adoptat în această săptămână, cu o largă majoritate, inițiativa legislativă transpartinică ce prevede eliminarea indemnizației speciale acordate judecătorilor Curții Constituționale la încheierea mandatului. Indemnizația era echivalentă cu valoarea netă a șase luni de activitate.

Potrivit USR, proiectul, semnat și de parlamentari ai partidului, urmărește armonizarea regimului indemnizațiilor speciale și creșterea percepției de echitate în sistemul public. Conform inițiatorilor, măsura reprezintă o corectare simbolică a diferențelor dintre diferitele categorii de funcționari ai statului.

În plenul Senatului, senatoarea USR Simona Spătaru, vicepreședintă a Comisiei Juridice, a susținut că eliminarea indemnizației nu afectează independența justiției, ci răspunde unei așteptări legitime a societății.
„Nu putem cere cetățenilor să muncească o viață întreagă pentru o pensie corectă, în timp ce unii dintre cei mai privilegiați funcționari primesc bonusuri uriașe la pensionare. Este un pas firesc pentru a recâștiga încrederea oamenilor în instituțiile statului”, a declarat Simona Spătaru.
Inițiativa legislativă a fost adoptată cu 105 voturi „pentru”, o abținere și un vot „împotrivă”. Senatul este prima cameră sesizată, iar proiectul va fi transmis Camerei Deputaților pentru dezbatere și vot final.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reunit luni grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei Naționale de Îngrijiri Paliative și Îngrijire la Domiciliu, un demers pe care îl consideră esențial pentru pacienții aflați în situații de vulnerabilitate.

Rogobete afirmă că strategia va include un plan de implementare clar, cu obiective precise, termene și rezultate măsurabile. „Nu doar discuții, ci schimbări vizibile”, a transmis ministrul Sănătății.
Potrivit acestuia, reuniunea reprezintă un semnal important privind colaborarea dintre instituțiile statului și societatea civilă. Specialiști din spitale, ONG-uri, instituții cu responsabilități directe și comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății lucrează împreună la document.
La întâlnire a participat și Julie Ling, director executiv al Asociației Europene de Îngrijiri Paliative, invitată să contribuie cu expertiză și orientare strategică. Rogobete a subliniat importanța implicării acesteia, descriind-o drept „o voce respectată în Europa”.
„Modul în care îngrijim oamenii când sunt vulnerabili spune totul despre maturitatea unui sistem de sănătate”, a declarat ministrul.
El a adăugat că obiectivul este construirea unui cadru care să ducă la servicii de îngrijiri paliative mai accesibile, mai umane și mai adaptate realităților pacienților. „Cu seriozitate, cu empatie și cu responsabilitate, construim un sistem de sănătate care contează cu adevărat pentru oameni”, a conchis Rogobete.

Ludovic Orban a fost eliberat din funcția de consilier prezidențial. Președintele României, Nicușor Dan, și consilierul prezidențial Ludovic Orban au decis de comun acord încetarea colaborării, a anunțat Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, plecarea lui Orban a avut loc în „termeni amiabili”.

„Președintele României, Nicușor Dan, și consilierul prezidențial, Ludovic Orban, au decis de comun acord încheierea colaborării. Decizia a fost luată în termeni amiabili. Președintele își exprimă aprecierea pentru activitatea domnului Orban și îi urează succes în proiectele viitoare”, se arată în comunicatul transmis de instituție.

Ludovic Orban fusese numit în funcția de consilier prezidențial pe 6 octombrie, alături de alți membri ai echipei prezidențiale.

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul public al județului, Cristian Puiu, au efectuat o vizită pe șantier, alături de managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, Adrian Dumbravă, și directorul medical, Ștefan Costin.

În ciuda dificultăților generate de schimbarea sursei de finanțare impusă de Guvern, proiectul va fi finalizat la termen.

Proiectul privind construcția și dotarea Laboratorului de Radioterapie se derulează cu fonduri europene, printr-un proiect obținut de Consiliul Județean Argeș, în valoare de peste 93 de milioane de lei. Inițial, finanțarea a provenit din PNRR, ulterior fiind transferată în Programul Sănătate.

Termenul estimat pentru finalizare și operaționalizare este mijlocul anului 2026, iar echipamentele medicale vor fi livrate în următoarele luni.

Am fost astăzi la TEDx Zăvoi Park Youth, un eveniment care a adus la Teatrul Anton Pann energie, idei și tineri dornici să descopere lumea cu mintea deschisă.

Am acceptat cu entuziasm invitația și le-am vorbit cu drag despre Vâlcea și despre lucrurile care fac din județul nostru un loc unic, cel mai frumos din România.

Le-am spus că Vâlcea este cel mai vechi județ din țară, că de aici a plecat tricolorul și că în Zăvoiul Râmnicului s-a cântat pentru prima dată imnul "Deșteaptă-te, române".

Le-am vorbit despre speranța de viață mare din Vâlcea, confirmată de longevitatea veteranului Ilie Ciocan, care are 112 ani, dar și de faptul că la noi, la Vâlcea, se poate face turism tot anul. Constantin RĂDULESCU, Preşedinte CJ Vâlcea

Tinerii campioni ai României la polo au făcut spectacol în Vrancea și în acest sfârșit de săptămână!

La Bazin de înot didactic - Consiliul Județean Vrancea s-a desfășurat pe 15 și 16 noiembrie Campionatul Național de Juniori U14 la Polo - turneu intermediar, organizat de Federatia Romana de Polo, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea.

Publicul a putut urmări meciuri spectaculoase, în urma cărora clasamentul final este:

1. CS Rapid București

2. CSM Oradea

3. ACS Olimpic Club

4. CS Marco Polo

Primele două echipe se califică în turneul pentru locurile 1-6.

Urmează încă un weekend cu meciuri de polo la bazinul nostru:

Juniori U12 – Etapele I–III: 22–23 noiembrie 2025

Lucrările la noul Muzeu de Artă Vizuală din Galați avansează, constructorii trecând la montarea panourilor decorative HPL care vor evidenția arhitectura clădirii, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Potrivit acestuia, primele loturi de panouri din granit au sosit deja pe șantier, montarea acestora urmând să înceapă în perioada următoare.

În interior continuă lucrările de compartimentare, realizarea pereților de rigips și instalarea rețelelor de utilități, inclusiv instalațiile electrice, alimentarea cu apă și canalizarea.

Viitorul muzeu va avea o suprafață totală de aproximativ 6.300 de metri pătrați și va fi format din patru corpuri de clădire, completate de galerii exterioare. Proiectul include săli de expoziții, ateliere pentru artiști, un laborator de restaurare, o bibliotecă și un auditorium cu 180 de locuri.

Instituția va putea pune astfel în valoare un patrimoniu de peste 7.000 de lucrări, reprezentând una dintre cele mai importante colecții de artă vizuală din regiune.

O navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări în zona localității ucrainene Ismail, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui atac cu drone, au anunțat autoritățile române. Având în vedere apropierea față de teritoriul României și natura încărcăturii, instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență au efectuat o evaluare rapidă a riscurilor.

Ca măsură de precauție, autoritățile locale, în coordonare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, au dispus evacuarea preventivă a persoanelor și animalelor aflate pe malul românesc al Dunării. Măsura rămâne în vigoare până la eliminarea oricărui pericol pentru populație.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Tulcea a fost activat, pentru monitorizarea permanentă a situației și coordonarea intervențiilor. La fața locului s-au deplasat prefectul județului, inspectorul-șef al ISU, precum și echipaje de pompieri care desfășoară misiuni de recunoaștere, monitorizare și sprijin operativ.

Potrivit datelor transmise până luni, la prânz, 15 persoane din localitatea Plauru au fost evacuate, urmând să fie transportate în Ceatalchioi, unde autoritățile locale au pregătit spații de cazare temporară.
Autoritățile continuă monitorizarea evoluției incendiului de pe teritoriul ucrainean și mențin comunicarea cu structurile responsabile pentru a interveni în cazul oricăror schimbări ale situației.

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit firmei IRD Engineering (Italia) contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție pe lotul 1D Joseni–Ditrău al Autostrăzii Unirii (A8), a anunțat joi ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Valoarea contractului este de 30 de milioane de lei (fără TVA), iar semnarea documentului se va face dacă, în termen de 10 zile, nu vor fi depuse contestații. Contractul, finanțat din fonduri europene, are o durată totală de 98 de luni, care include perioada de proiectare, execuție și garanție.

Potrivit ministrului, rolul supervizorului este „esențial” pentru monitorizarea progresului lucrărilor, verificarea conformității și calității materialelor și a echipamentelor, precum și pentru evaluarea performanței echipei de execuție.

Lotul 1D Joseni–Ditrău are o lungime de 14,4 kilometri și face parte din secțiunea de munte a Autostrăzii Unirii, pe tronsonul Miercurea Nirajului–Leghin, în județul Harghita. Durata de realizare a lucrărilor este estimată la 34 de luni – dintre care 10 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție. Traseul include 21 de pasaje și viaducte, precum și un nod rutier la Joseni.
Acesta este al doilea contract de supervizare atribuit de CNIR pentru secțiunea montană a A8, după cel semnat anterior pentru lotul 2A Ditrău–Grințieș.