Președinta USR, Elena Lasconi, s-a întâlnit cu reprezentanții Comisiei de la Veneția. Deciziile luate de puterea de la București sunt sub analiza Comisiei de la Veneția, a spus ea la finalul discuțiilor care au avut loc marți.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre alegerile de anul trecut din România și legislația electorală.
„Le-am transmis că modul în care Guvernul a organizat alegerile de anul trecut reprezintă rădăcina răului cu care ne confruntăm în prezent. Comasarea din iunie anul trecut și programarea prezidențialelor intercalate cu alegerile parlamentare, făcute prin ordonanță de urgență fără consultarea opoziției, au avut ca scop crearea unui avantaj pentru partidele aflate la guvernare – PSD și PNL. Apoi, au urmat deciziile CCR privind alegerile prezidențiale, începând cu descalificarea unuia dintre candidați fără o justificare care să aibă o bază legală, continuând cu decizia de renumărare a voturilor de la primul tur al prezidențialelor și, în final, anularea rezultatelor primului tur și reluarea alegerilor, pe baza unor informații vagi furnizate de serviciile de informații. Toate aceste decizii au fost abuzive”, a transmis Elena Lasconi.
Președinta USR a anunțat că parlamentarii partidului său au pregătit mai multe propuneri legislative.
„Ceea ce ne dorim pentru România este mai multă democrație, nu mai puțină democrație. Sper că vom continua să găsim în opiniile Comisiei de la Veneția sprijin pentru a corecta toate prevederile legale promovate de fostul guvern astfel încât să îngreuneze accesul românilor la un proces fundamental pentru orice democrație – votul. USR a început deja treaba în Parlament. Chiar astăzi au fost depuse proiecte de lege pentru ca CCR să nu mai poată anula alegerile prezidențiale, pentru ca președintele să nu își mai prelungească abuziv mandatul, cum a făcut Iohannis, pentru ca numărul de semnături pentru candidaturi să fie redus și dosarele să fie depuse și electronic, pentru ca oamenii să nu mai fie sancționați dacă spun pe internet cu cine vor să voteze. România trebuie să fie o democrație funcțională, o democrație în care statul are încredere în buna-credință a cetățenilor săi, iar cetățenii au încredere în instituțiile pentru funcționarea cărora plătește taxe. USR va face toate demersurile pentru ca românii să își recapete încrederea în instituții”, a precizat Elena Lasconi.
Un lider PSD desființează desființează moțiunea de cenzură anunțată de AUR. Este vorba despre Mihai Fifor care declară că cei care depun moțiuni de cenzură nu sunt interesați de stabilitatea României. Nu oferă nimic în loc, nu au un plan, susține Fifor.
Moțiunea de cenzură anunțată de AUR este „un joc populist, menit să creeze haos și neîncredere”, consideră Mihai Fifor.
„În noiembrie 2021, într-un context economic și politic critic, PSD a intrat la guvernare alături de PNL. Inflația era scăpată de sub control, prețurile la energie explodau, iar România traversa o criză sanitară severă. Bursa de Valori era pe roșu, iar instabilitatea politică risca să paralizeze țara. PSD ar fi putut rămâne în opoziție, speculând electoral situația, dar a ales responsabilitatea și stabilitatea într-un moment de cumpănă. Astăzi, cei care depun moțiuni de cenzură nu oferă nimic în loc. Nu au un plan, nu au o alternativă viabilă, nu sunt interesați de stabilitatea României. Este doar un joc populist, menit să creeze haos și neîncredere”, a scris Mihai Fifor pe Facebook.
Fifor critică USR pentru colaborarea cu AUR.
„Mai grav este derapajul USR, un partid care se pretinde pro-european, dar care se regăsește tot mai des în alianțe de conjunctură cu AUR, un partid extremist, anti-european și anti-NATO. USR a trecut de la discursul reformist la acțiuni iresponsabile, menite doar să destabilizeze țara. A ajuns să gireze demersuri alături de cei care promovează teorii conspiraționiste, neagă valorile occidentale și atacă statul de drept. Acum, USR are de ales: este de partea României europene, a UE și NATO, sau de partea celor care vor instabilitate, haos și izolare?”, a precizat Mihai Fifor.
George Simion, a anunțat că AUR va depune moțiune de cenzură pentru a dărâma Guvernul Ciolacu 2.
„Vrei să-ți dezvolți afacerea într-un mediu modern, inovativ, care-ți oferă toate facilitățile de care ai nevoie?
Parcul de Specializare Inteligentă Baia Sprie este locul ideal pentru tine!”, sună anunțul lansat de CJ Maramureș potențialilor investitori.
U.A.T. Județul Maramureș, implementează proiectul intitulat „Dezvoltare Parc Specializare Inteligentă Baia Sprie” finanțat de ADR Nord-Vest prin Regio Nord-Vest din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene.
Obiectivele vizate sunt:
- Crearea și operaționalizarea unui parc de specializare inteligentă;
- Atragerea a minim 6 investiții bazate pe activități economice cu valoare adăugată mare și crearea de noi locuri de muncă;
- Crearea a cel puțin 4 parteneriate active între sectorul privat și cel de cercetare-inovare;
- Dezvoltarea și promovarea a cel puțin unui proiect de învățămant integrat dual.
Perioada de implementare: 28.11.2022 și 31.05.2026.
Valoarea totală a proiectului: 53.267.306,08 lei
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mehedinți a fost introdus pe lista de investiții obiectivul
“Centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament la nivelul județului Mehedinți” și a fost aprobată valoarea documentației tehnico-economice.
Astfel, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți intenționează să depună o cerere de finanțare pentru reabilitarea clădirii din strada Matei Vasilescu nr. 12A, Drobeta-Turnu Severin și transformarea ei în centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament.
“Pe lângă modernizarea imobilului, se are în vedere dotarea spațiului în cadrul căruia se vor oferi servicii de intervenție multidisciplinară prin terapii combinate: terapie ocupațională, activități fizice, terapie prin artă, meloterapie, pentru creșterea șanselor de incluziune socio-economică”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Faza pregătitoare pentru realizarea pereților mulați este aproape finalizată, iar de mâine va începe o etapă esențială: săpăturile, montarea armăturilor și turnarea betonului.
Pentru a acoperi întreg perimetrul vizat, estimăm un termen de aproximativ trei luni. Ulterior, se va trece la săpătura generală necesară construirii fundației clădirii, care va susține trei niveluri subterane și alte nouă supraterane.
Prin acest proiect, județul Constanța va beneficia de un spital modern, dedicat sănătății mamelor și copiilor, conceput să ofere servicii medicale la cele mai înalte standarde.
Parlamentul nu se mai reunește pentru propunerea de suspendare din funcție a președintelui României. Ședința trebuia să aibă loc marți, așa cum au decis luni, membrii Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere ale Legislativului. Ședința a fost suspendată deoarece tot luni președintele Klaus iohannis a demisionat.
Ședință comună a celor două Camere pentru propunerea de suspendare din funcție a președintelui României trebuia să aibă loc marți, de la ora 10.00.
Cererea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis a fost inițiată de POT și a fost semnată de parlamentari AUR, SOS și USR. Reprezentanții puterii au susținut că inițiativa de suspendare inițiată de opoziție este populistă. Demersul a devenit inutil după ce luni președintele Klaus Iohannis a anunțat că demisionează din funcție. Demisia va intra în vigoare pe 12 februarie.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți mai multe decrete privind eliberarea din funcție, la cerere, a unor consilieri prezidențiali.
Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat decrete privind eliberarea din funcție a consilierilor Simona-Livia Maftei, Diana-Loreta Păun și Nicoleta Nicolae-Ioana.
Toate eliberările din funcție au fost făcute la cerere și sunt valabile începând cu data de 12 februarie 2025.
De asemenea, președintele a semnat un decret privind trecerea în rezervă a generalului-locotenent – cu trei stele Incicaș Teodor din Ministerul Apărării Naționale, la data de 1 martie 2025.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că demisionează începând cu data de 12 februarie.
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întâlnire cu ambasadorul Republicii Cehe în România. Întâlnirea a avut loc luni.
Ministrul român și diplomatul ceh au discutat despre NATO și UE.
„Am avut, astăzi (luni, 10 februarie), o întrevedere cu ambasadorul Republicii Cehe în România, E.S. Martin Košatka, în cadrul căreia am analizat obiectivele comune pe care le au țările noastre prin prisma apartenenței la NATO şi la UE.
Cei doi au discutat și despre situația de securitate în regiunea Mării Negre, pe fondul războiului din Ucraina.
În ceea ce privește cooperarea bilaterală în domeniul apărării, „ne dorim menținerea unui dialog deschis și a coordonării strânse în vederea avansării proiectelor comune și consolidării securității în Europa”, a precizat Tîlvăr.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, se află la Summit-ul AI de la Paris. El a anunțat că s-a întâlnit cu numeroși lideri globali, prezenți la evenimentul din capitala Franței.
„Alături de Liderii globali am dezbătut la Paris AI Action Summit, modul în care tehnologia AI va modela viitorul umanității: JD Vance, vicepreşedintele SUA, preşedintele Emmanuel Macron, Ursula Von Der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, Narendra Modi, prim-ministrul Indiei, bunul meu prieten Stéphane Sejourné, vicepreședinte pentru industrie al UE, António Gutteres, secretarul general al ONU, Sundar Pinchai, CEO Google, Sam Altman, CEO al OpenAI”, a transmis Bogdan Ivan.
El a dezvăluit subiectul discuțiilor.
„Am vorbit cu ei despre rolul României în revoluția tehnologică care urmează! Scopul meu e ca Romania să fie la masa deciziilor în materie de AI și în tehnologiile care vor modela viitorul lumii. Opiniile sunt diverse, iar vocea României este puternică! În toate discuțiile pe care le-am avut, un lucru este sigur: cea de-a patra revoluție industrială va fi un salt uriaș pentru omenire. Și România va fi parte din această schimbare”, a precizat ministrul român.
Președinta USR, Elena Lasconi, a comentat anunțul privind demisia lu Klaus Iohannis. Demisia lui vine foarte târziu, e nevoie să repunem România pe drumul corect, a spus Lasconi. Declarația a apărut la câteva minute după ce Iohannis a anunțat că demisionează din funcția de președinte.
Mesajul a fost trimis pe Facebook.
„Un președinte rupt de realitate, defazat și fără nicio grijă față de oamenii care și-au pus încrederea în el! Demisia lui Klaus Iohannis vine foarte târziu. Mult prea târziu ca să mai poată fi socotită de onoare. Și nici nu ne aduce răspunsuri la întrebările care macină țara asta de două luni de zile: de ce au anulat alegerile, cum ne protejăm de jocurile rușilor, cine ne apără de manipulare, putem garanta securitatea următorului scrutin? După 10 ani cu Iohannis la Cotroceni, din păcate, și o spun ca om care a crezut în el, România este mai vulnerabilă ca oricând. Pe tura domniei sale democrația s-a făcut fărâme și acest lucru nu îi poate fi iertat”, a scris Lasconi.
Lidera USR a mai spus că este nevoie ca România să revină pe drumul corect.
„Mă bucur că presiunea pusă de USR în Parlament l-a scos pe Iohannis din adormire și nu ne vom opri aici. Avem nevoie să reașezăm instituțiile statului ca să lucreze pentru cetățeni, nu pentru vremelnici cocoțați în funcții. Acum, e nevoie de noi toți, e nevoie să repunem România pe drumul corect. Avem nevoie de adevăr, dreptate și un lider autentic care să țină direcția spre Vest!”, a precizat Elena Lasconi.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a participat astăzi, 23 ianuarie 2025, la un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate utilajele și echipamentele operaționale achiziționate de către Aquacaras SA cu finanțare europeană.
“Noile dotări, ce vor ajunge la subunitățile Aquacaraș, se vor reflecta în calitatea serviciilor pe care societatea le oferă cetățenilor. Felicit membrii Consiliului de Administrație, pe directorul Gheorghe Filipescu, dar și pe cei din zona administrativă care au făcut posibil acest pas înainte. Îmi doresc ca în viitor, respectând bineînțeles niște standarde, tot mai multe localități din județ să treacă cu serviciile de apă și canal la Aquacaraș”, a declarat cu această ocazie Silviu Hurduzeu.
Școala Specială Profesională "Sfânta Maria" din Călărași este în curs de reabilitare energetică printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Clădirea, construită în anul 1960 și având subsol parțial, parter și două etaje, va beneficia de lucrări de renovare moderată pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a reduce consumul de energie primară.
Proiectul, intitulat „Reabilitare energetică Gimnazială Specială nr. 1 Călărași”, are o valoare totală de 6.255.186,28 lei și este implementat de Consiliul Județean Călărași.
Perioada de desfășurare a proiectului este între 14 iulie 2022 și 1 august 2025. Obiectivul principal al investiției este tranziția către un fond construit rezilient și verde, prin renovarea energetică moderată a clădirii școlii. Prin această reabilitare, se urmărește atât obținerea unei economii pentru școală, cât și creșterea gradului de confort termic pentru elevi.
La Ștefănești, a avut loc un eveniment special dedicat comemorării a 157 de ani de la nașterea celui supranumit "pictorul florilor", Ștefan Luchian, un simbol al artei românești.
Ceremonia a început cu depunerea de coroane la bustul marelui pictor, urmată de oficierea unui tedeum. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Vicepreședintelui Consiliului Județean Botoșani, Constantin Bursuc, alături de Primarul orașului Ștefănești, Florin Buțura, Managerul Muzeului de Istorie, Aurel Melniciuc, și Inspectorul Școlar General al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc.
Participanții au avut ocazia să vizioneze un film documentar despre viața și opera lui Ștefan Luchian, o incursiune emoționantă în povestea unui artist care a transformat suferința în artă nemuritoare.
Elevii din Ștefănești au susținut un moment artistic special, oferind un omagiu prin muzică și poezie, evocând sensibilitatea și spiritul creativ al lui Ștefan Luchian.
Acest eveniment a reamintit importanța moștenirii culturale lăsate de Ștefan Luchian și contribuția sa inegalabilă la patrimoniul artistic național.
Consiliul Județean Galați a inaugurat luni sediul Ambulanței Tecuci, care a fost complet reabilitat și modernizat. Investiția, de peste 3,1 milioane de lei, a fost realizată cu fonduri europene și din bugetul propriu al județului.
„Este o zi importantă pentru Tecuci și pentru toți cei care intervin pentru a salva vieți. Modernizarea acestui sediu nu este doar o investiție în infrastructură, ci o investiție în siguranța și sănătatea comunității. Echipajele de ambulanță trebuie să aibă cele mai bune condiții pentru a-și desfășura activitatea, iar acest sediu modernizat răspunde tuturor cerințelor actuale. Și nu ne oprim aici! Lucrăm intens la noul spital din Tecuci, pentru ca tecucenii să beneficieze de servicii medicale de calitate, aproape de casă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Clădirea, veche de aproape 70 de ani, a fost complet transformată pentru a asigura condiții moderne și sigure echipajelor medicale care intervin zilnic în situații de urgență.
Printre lucrările realizate se numără:
• Consolidare structurală și fundație întărită
• Refacerea completă a instalațiilor electrice, sanitare și termice
• Montarea unui acoperiș nou și a unei tâmplării modern
• Instalarea de panouri solare și fotovoltaice pentru eficiență energetică
• Implementarea unui sistem inteligent de management energetic pentru reducerea consumului
Această investiție reprezintă prima modernizare „verde” a anului 2025 pentru Tecuci, contribuind la un consum redus de energie și la un mediu mai curat.
Consiliul Județean Galați continuă să investească în sănătatea și siguranța tecucenilor.
Astfel, continuă lucrările și la noul spital de la Tecuci.
Error: No articles to display