Principalele surse de infectare cu COVID-19 sunt transportul în comun, petrecerile, mai ales ale adolescenților, și fabricile în care nu se respectă măsurile de protecție, este de părere medicul Cristian Oancea, managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara.
„În primul rând transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici.
Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, cei mai afectați fiind vârstnicii. Aceste 3 mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții”, a declarat medicul Oancea, la Digi 24.
Procurorii DIICOT au efectuat 50 de percheziţii domiciliare în Bucureşti în judeţele Călăraşi şi Ilfov, într-un dosar privind o rețea specializată în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii. Gruparea a obținut ilegal indemnizații de creștere a copilului, valoarea prejudiciului fiind de aproape 1,7 milioane de euro.
„La data de 03.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Călărași au efectuat un număr de 50 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Călărași și Ilfov și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații”, a anunțat DIICOT, printr-un comunicat de presă.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2017 - 2020, s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat care prin întocmirea, în fals, a documentației necesare, a obținut sume consistente de bani, cu titlu de indemnizație de creștere a copilului cu vârsta de până la 2 ani. În scopul obținerii acestor sume, membrii grupului infracțional organizat identificau potențiali beneficiari, respectiv persoane devenite de curând părinți sau care urmau să devină părinți în perioada imediat următoare. Beneficiarii recrutați în acest scop de către membrii grupului erau persoane fără venituri sau cu o situație materială precară, care au acceptat să utilizeze documente false, puse la dispoziție de către membrii grupului, pe baza cărora să obțină indemnizații generoase de creștere a copilului, sume pe care să le împartă apoi, pe parcursul celor 2 ani cu membrii grupului.
În acest scop, gruparea infracțională a deținut, de facto, mai multe societăți comerciale de tip fantomă pe care a făcut angajări fictive, retroactive, documentația întocmită atestând, în fals, că beneficiarii au fost angajați în aceste societăți comerciale pentru perioada cerută de lege, precizându-se că beneficiarii au primit salarii consistente.
Pentru că aceste societăți comerciale erau înregistrate pe numele unor persoane interpuse, nu se achita, pentru perioada precizată, nici un fel de impozit pe salariu, astfel că acestea au ajuns să figureze cu datorii foarte mari la bugetul de stat.
Au existat și situații în care unii beneficiari au refuzat să achite, ulterior virării banilor, partea stabilită din indemnizație membrilor grupării organizate. În aceste cazuri, membrii grupului infracțional organizat au apelat la recuperatori sau au făcut demersuri pentru încetarea acordării dreptului.
Pentru a evita astfel de situații, în cazul unor beneficiari, membrii grupului infracțional organizat au reținut cardurile beneficiarilor și au retras din bancomate indemnizația, de această dată, ei fiind cei care, lunar, au înmânat beneficiarilor, jumătate din cuantumul indemnizației de creștere a copilului.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de 8.273.224 lei (1.698.813,9 euro).
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Călărași urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 37 de persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Călărași și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Călăraşi şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.
Un bărbat de 64 de ani a murit, după ce a fost împușcat la o partidă de vânătoare în zona Sighet.
Cazul a fost semnalat la 112 de un bărbat, care a anunțat că în zona Sighet, este un bărbat împușcat cu multiple plăgi, instabil și cu semne vitale extrem de slabe. El era la o partidă de vânătoare, potrivit Digi 24.
Salvatorii montani au ajuns împreună cu echipajul de la Ambulanță Sighetu Marmației și cu echipajul de la Poliția Sighetu Marmației la victima la ora 08.40.
Victima avea răni incompatibile cu viață fiind găsită decedată.
PMP vrea să facă alianță cu PNL. Fostul lider al partidului, Traian Băsescu a anunțat că liberalii sunt prima opțiune pentru realizarea unei alianțe la nivel național. Totuși, Băsescu nu este sigur că proiectul va reuși deoarece PMP are „suspiciuni majore și o încredere redusă în cuvântul lui Ludovic Orban”.
PMP are o singură condiție: alianța cu PNL trebuie să se facă în toată țara.
„Va face alianțe peste tot cu PNL, dacă acceptă lucrul ăsta. Dacă nu, PMP își va valorifica voturile pe care le-a primit. Din punct de vedere politic, oferta noastră este simplă, clară, tranșantă. Dacă PNL vrea o alianță cu PMP o face de sus până jos. Să o facă numai pe unde le convine, și unde nu, nu... nu merge. Ori aplicăm un principiu egal de sus până jos, ori dacă nu, ne vedem fiecare de drumul lui. Iar eu când spun lucrul ăsta, nu glumesc. De sus până jos înțeleg de la primării până la consilii județene, la consilii locale, peste tot. PMP nu-i pelerină de vreme rea, unde le convine”, a declarat Traian Băsescu la Digi 24.
Traian Băsescu a declarat că nu șie dacă alianța se va face deoarece șeful PNL este inconsecvent.
„Obiectivul, deocamdată, este să facem alianță cu PNL. Dacă vor fi corecți și nu ne vor face ce-au făcut la locale, la București, când cu 7 zile înainte de depunerea listelor ne-au anunțat că nu mai e alianță. Noi deja avem suspiciuni majore și o încredere redusă în cuvântul lui Ludovic Orban. La prima probă că rămâne același inconsecvent, ne vedem de drumul nostru”, a precizat Băsescu.
Primarul comunei Sadova, din județul Dolj, a murit în cursul acestei nopți. El candidase din partea PMP și tocmai fusese reales pentru un nou mandat, cel de-al treilea.
Eugen Safta a început să se simtă rău la câteva ore după închiderea urnelor. Un echipaj medical a intervenit, s-au efectuat manevre de resuscitare, dar în jurul orei 2:00 a fost pronunțat decesul. Se pare că edilul a suferit un infarct.
Senatorul Pro România, Nicolae Marin, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Politicianul este asimptomatic și intră în autoizolare în următoarele 14 zile.
„Așa cum anunțam în cursul dimineții, am efectuat testul COVID și din păcate rezultatul este unul pozitiv în condițiile în care familia mea, soția și copilul au primit buletinul de analiză cu rezultatul negativ. Asigur cu această ocazie membrii, simpatizanții și cetățenii județului Galați că rămân conectat la realitatea acestor zile și acestui final de campanie și cu siguranță că sunt încrezător în rezultatul pe care îl vom obține noi, cei din PRO România Galați.Cu siguranță vom reuși să trecem cu bine și peste această perioadă și să ne ajute Dumnezeu să ne revedem sănătoși!”, a anunțat senatorul Nicolae Marin.
Senatorul Nicolae Marin este preşedintele Organizaţiei Judeţene Pro România Galaţi şi candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Paramedicii de la ISU Galați au primit două motociclete pentru intervenția rapidă la cazurile grave. Ele au costat 60.000 de euro și sunt dotate cu dispozitive medicale moderne, necesare acordării primului ajutor, dar și cu sisteme speciale de comunicații și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă.
Cele două motociclete au fost achiziționate de o fundație împreună cu o mare companie, în cadrul unui program național de dotare a celor mai aglomerate orașe din țară cu mijloace de intervenție urbană, capabile să scurteze timpul de răspuns la cazurile grave.
Motocicletele sunt echipate cu defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență. De asemenea, pe motociclete vor fi montate dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și sisteme speciale de comunicații.
Pentru a folosi cele două motociclete, zece paramedici SMURD Galați au beneficiat de cursuri specifice de perfecționare pentru conducerea în condiții periculoase și au primit zece seturi complete de echipamente de protecție moto.
Polițiștii de la transporturi, din toată țara, au acționat în aproape 600 de trenuri pentru călători și în peste 400 de stații și triaje CF, pentru siguranța oamenilor, dar și pentru a-i avertiza pe aceștia cu privire la eventualele riscuri la care ar putea fi expuși în timpul călătoriilor.
În perioada 12-13 septembrie, Direcția de Poliție Transporturi a coordonat, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor de la călători, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică în trenuri și stațiile feroviare.
Polițiștii au fost prezenți în 571 de trenuri de călători pentru a se asigura că oamenii ajung cu bine la destinație și au fost realizate activități preventive în 444 de stații și triaje CF.
„Au fost legitimate 2.199 de persoane, dintre care 11 persoane sunt bănuite de comiterea unor infracțiuni, 8 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict. Polițiștii au depistat 52 de persoane urmărite național și internațional, precum și 4 minori lipsiți de supraveghere, care au fost redați familiilor sau internați în centre de plasament, 2 bolnavi psihic și 28 de persoane fără adăpost”, se precizează în comunicatul de presă.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii de la transporturi au aplicat 469 de sancțiuni contravenționale, (175 la Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 58 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române), în valoare de 131.930 de lei, celor care au încălcat normele în vigoare.
Călătorii au fost atenționați și cu privire la riscul de electrocutare, în cadrul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” inițiată de Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Poliție Transporturi.
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că, în anul de învăţământ 2020-2021, s-au prezentat la cursuri 2.232 de elevi în cadrul celor cinci colegii militare naţionale de la Alba Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc, Constanţa şi Craiova, dintre care peste 600 sunt elevi de clasa a IX – a, şi peste 1.200 de elevi în şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri, dintre care 770 sunt înscrişi în anul I. Toţi elevii au fost testaţi înainte de începerea şcolii, fiind depistate 20 de cauzuri de infectare cu noul coronavirus.
Conform rezultatelor testărilor centralizate pe fiecare unitate şcolară, situaţia epidemiologică se prezintă astfel:
Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa – doi elevi infectaţi, ambii internaţi în spital;
Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia – patru elevi infectaţi, asimptomatici, izolaţi la domiciliu;
Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza – cinci elevi infectaţi, asimptomatici, patru dintre ei aflaţi în izolare în spaţii special destinate în cadrul colegiului şi unul aflat în izolare la domiciliu;
Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova - şase elevi infectaţi, asimptomatici, internaţi în spital, urmând a fi transferaţi pentru izolare în spaţii special destinate în cadrul colegiului;
Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc – un elev infectat, internat în spital;
Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu" din Constanţa – un elev infectat, internat în spital;
Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri „Basarab I” din Piteşti – un elev infectat, internat în spital.
”Toate cazurile au fost depistate şi confirmate înainte de începerea cursurilor, iar în urma anchetelor epidemiologice, contacţii direcţi ai elevilor confirmaţi ca pozitivi au fost carantinaţi în spaţii special destinate acestui scop în instituţiile militare de învăţământ. Elevii confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, precum şi cei aflaţi în carantină au acces la cursuri în format online”, a mai transmis MApN.
Potrivit MApn, în toate unităţile militare de învăţământ au fost luate măsuri speciale în scopul diminuării riscului de îmbolnăvire a elevilor şi membrilor corpului didactic şi auxiliar. Au fost elaborate scenarii care se vor aplica în funcţie de situaţia epidemiologică generală, de particularităţile regionale şi de infrastructura şi resursele umane ale fiecărei instituţii.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism în formă continuată.
Începând cu anul 2017, pe raza județului Brăila, s-a constituit un grup infracțional organizat, format din mai multe persoane, specializat în racolarea de tinere minore și majore, pe care le exploatau sexual pe teritoriile unor state europene.
Potrivit procurorilor DIICOT, liderul grupului se ocupa de identificarea unor persoane de sex masculin, aflate într-o situație materială modestă, dispuse să-l ajute la desfășurarea unor activități (conducători auto, mecanici, etc.), contra unor sume modice de bani, persoane cărora le oferea posibilitatea de a-și stabili domiciliul cu forme legale într-unul dintre imobilele sale. Cele două surori ale liderului aveau rolul de a recruta concubinele acestor persoane, precum și alte persoane de sex feminin pe care le cunoșteau prin intermediul acestora, prezentându-le ca atractivă, din punct de vedere financiar, activitatea de prostituție practicată pe teritoriul Italiei.
Ulterior, inculpații se ocupau de achiziționarea biletelor de călătorie ale persoanelor vătămate, pe care le însoțeau în Italia, unde le găzduiau într-un imobil și le inițiau în activitatea de practicare a prostituției, prin promovarea acestora pe site-uri de specialitate sau prin familiarizarea cu zonele situate „la stradă”.
De pe teritoriul României, liderul conducea întreaga activitate, fiind încunoștințat telefonic de către concubina sa cu privire la program și la sumele obținute de fete din activitatea de prostituție.
Sumele de bani obținute îi erau expediate inculpatului de către una dintre surorile sale, care se ocupa de partea financiară a activității, utilizând diferite sisteme de transfer monetar.
Deși inculpații lăsau impresia că înlesnesc tinerelor practicarea prostituției, în baza unei înțelegeri de împărțire în mod egal a banilor obținuți în acest mod, după ce acestea ajungeau în străinătate, membrii grupării le rețineau documentele de identitate, le luau aproape toți banii sub pretextul diferitelor cheltuieli și le cereau să respecte condițiile oferite de ei, altele decât cele stabilite în România.
În cazul în care tinerele refuzau să mai practice prostituția în baza înțelegerilor inițiale, membrii grupării recurgeau la amenințări și jigniri, precum și la pretinderea unor datorii deja achitate.
La data de 31.08.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Brăila au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza județului Brăila, în urma cărora au fost ridicate 11 telefoane mobile, 2 laptop-uri, o tabletă, un DVR, înscrisuri și carduri bancare.
În cursul zilei de astăzi, cei 4 inculpați vor fi prezentați Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila și al reprezentanților D.G.A.S.P.C. Brăila.
Error: No articles to display