Larisa Staruiala

Elena Barbu Busuioc, în vârstă de 80 de ani, din București fiigurează în evidențele Poliției Române ca fiind cel mai vârstnic urmărit general din România. Femeia are un bogat trecut infracțional și eliberări condiționate pe care le-a încălcat. În 2018 a fost condamnată definitiv pentru doi ani, însă polițiștii nu au mai găsit-o.


Elena Barbu Busuioc este domiciliată în municipiul Bucureşti, sectorul 2, şi are la activ condamnări pentru furturi, emise de mai multe instanţe din ţară, potrivit Libertatea. Mai mult, bătrâna este trecută pe lista de infractori voiajori. Aceasta s-a mutat la începutul anului 2018 în Suceava, unde a comis mai multe furturi din magazine. Aproape de fiecare dată a fost prinsă, însă nu a renunțat la vechile obiceiuri, potrivit Libertatea. 

„Judecătoria Suceava a dispus ulterior condamnarea inculpatei Barbu Elena Busuioc la pedeapsa de 1 an și 5 luni de închisoare, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, pentru cele 9 fapte de furt calificat. Femeia beneficiase anterior de o eliberare condiționată, astfel că la pedeapsa de 1 an și 5 luni s-a mai adăugat un rest de pedeapsă de 155 de zile”, transmite Poliția Română. 

Șeful Unifarm, Eugen Adrian Ionel, este acuzat de procurorii DNA că a cerut mită 760.000 de euro în plină pandemie de COVID-19. Este aste cercetat pentru luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență,instigare la fals intelectual,folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 iunie 2020, a inculpatului IONEL EUGEN ADRIAN, director general al Companiei Naționale Unifarm SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență,instigare la fals intelectual,folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA au scos la iveală faptul că, în calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură. În plus, cele 1 milion de măști livrate și receționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.

Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.


Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul. Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.

Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Separat de cele anterior menționate, s-a mai reținut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.
Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care:
- să nu exercite funcția de director general și membru în Consiliul de Administrație al C.N. Unifarm SA,
- să nu părăsească teritoriul Municipiului București și județul Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că va semna marţi un ordin de ministru prin care pacienţii COVID-19 asimptomatici vor fi izolaţi acasă, însă doar după 10 zile de spitalizare.

Potrivit ministrului, simptomele pot apărea şi în a cincea zi de la infectare şi de aceea pacienţii trebuie să fie supravegheaţi medical în spitale.

„La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu”, a declarat ministrul Sănătăţii, la Realitatea Plus.

Incident grav pe DN1. Un autocar cu 46 de pasageri la bord a luat foc în trafic, în stațiunea Azuga. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, toți călătorii reușind să se autoevacueze. La faţa locului au fost mobilizate trei echipaje de stingere şi o ambulanţă. 

”Circulaţia este întreruptă pe DN1 Ploieşti – Braşov, la kilometrul 135, în staţiunea Azuga, judeţul Prahova, din cauza unui autocar la nivelul căruia a izbucnit un incendiu (defecţiuni tehnice). În autocar se aflau 46 de pasageri, însă niciunul nu a fost rănit. Se acţionează pentru scoaterea autovehicului în afara părţii carosabile”, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Potrivit pompierilor, incendiul ar fi plecat de la compartimentul motor și s-a extins la aproximativ 80% din suprafață.

Circulația în zonă este blocată.

https://www.youtube.com/watch?v=CKwtZZh76PU&feature=emb_title

O adolescentă în vârstă de 17 ani din oraşul Borşa a fost răpită, sâmbătă seara, din apropierea unei benzinării locale.

Potrivit Poliției, răpirea s-a produs la ora 18,45, în orașul Borșa, județul Maramureș. Adam Corina Andreea, în vârstă de 17 ani, a fost urcată cu forţa de către un tânăr, într-un autoturism de culoare neagră, pe strada Dragoş Vodă în zona Peco din oraşul Borşa. În momentul răpirii, tânăra era însoţită de fratele ei în vârstă de 12 ani. Dispariţia acesteia a fost reclamată poliţiei de tatăl fetei, potrivit Agerpres.

Semnalmente minorei: înălțime 160 cm, greutate 67 kg, ochi căprui, păr negru, creț și lung.

La momentul dispariției era îmbrăcată cu o salopetă de culoare albă cu dungi negre, încălțată cu pantofi de culoare albă.

Semne particulare : Aluniță pe obrazul drept. Persoanele care pot oferi detalii despre persoana dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.

 

Puhoaiele de apă au creat mari probleme în localitatea Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin, unde 12 copii și 9 adulți au fost evacuați din zona de pericol pe cale aeriană.

Cei 12 copii și 9 adulți se refugiaseră în două case, după ce apele râului Bistra le-au inundat locuințele. Pompierii au încercat să ajungă la ei cu ajutorul unei vole, însă din cauza debitului apei nu s-a reușit. 

”In urma caderilor masive de apa, pe fondul codului rosu hidrologic de inundatii, raul Bistra a crescut foarte mult si a izolat 4 case in cartierul Ciresa din orasul Otelu Rosu. In cele 4 case se aflau 21 de persoane din care 9 adulti si 12 minori. Persoanele s-au refugiat in 2 din cele 4 case. S-a luat legatura telefonic cu persoanele in cauza si nu au fost semnalate probleme din partea acestora. S-au intreprins mai multe incercari de a ajunge la ei cu ajutorul unei vole, dar fara succes. Ulterior, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detasamentului de Pompieri Caransebes a reusit sa ajunga cu barca din dotare, dar din cauza debitului apei, oamenii nu au putut fi evacuati pe aceleasi traseu. Cu sprijinul salvamontistilor caraseni si a unei persoane fizice care a pus la dispozitie un elicopter, s-a reusit transportul persoanelor cu barca pana la o limba de pamant de unde au fost preluati si transportati pe cale aeriana in siguranta”, a transmis ISU Caraș-Severin.

Aversele torențiale au produs inundații în 58 localități din 16 județe. În ultimele 24 de ore, din cauza precipitațiilor abundente, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 25 case, 346 curți, 73 beciuri/subsoluri și 11 străzi.

În contextul valabilității avertizărilor hidrologice COD ROȘU de inundații pe râurile din bazinele hidrografice Bega, Timiş şi Caraş, pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților și autorităților locale, la nivelul județelor Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara au fost suplimentate echipajele cu pompieri din turele libere.

Totodată, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prin IGSU, în cursul zilei de ieri s-a dispus suplimentarea personalului și a tehnicii de intervenție în județele Caraș-Severin și Timiș. Cele 19 motopompe de mică și mare capacitate (13 trimise în sprijin în Caraș-Severin și 6 în Timiș) au fost mobilizate din judeţele Dolj, Mehedinți, Teleorman și Olt, în care nu s-au înregistrat situaţii de urgenţă grave cauzate de vremea nefavorabilă.

Ploile torenţiale și viitura au făcut prăpăd în judeţul Cluj. Din cauza puhoaielor de apă, DN 1R s-a rupt pe două porţiuni de aproximativ 50 de metri, fiind închis circulaţiei. Şi un pod peste Crişul Repede s-a rupt.


”În urma precipitaţiilor, drumul DN 1R, între localităţile Călăţele şi Beliş, a fost închis circulaţiei rutiere, drumul fiind rupt pe 2 porţiuni de aproximativ 50 de metri. Podeţul provizoriu peste râul Crişul Repede, care face legătura între localitatea Poieni – DN 1 E60 şi Valea Drăganului, a fost afectat de inundaţie şi a fost închis circulaţiei”, a anunţat prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudan.

IPJ Cluj anunță că pentru siguranța oamenilor care circulă prin zonă, DN1-R între localitățile Călațele și Beliș, a fost închis. Traseele ocolitoare sunt:

DN1 R Huedin - DJ108C Văleni-Mănăstireni- - DJ103L Mănășturu Românesc - Rîșca - DJ103K Dealu Negru - Beliș.

Huedin - Mărgău-Răchițele (DJ108C) -Dealu Botii DC121 - Bălcești - Beliș

Beliș Dealu Negru - Râșca - Dângău Mare-Agârbiciu (DJ103K) - DN1E60 Căpușu Mare

Beliș - Rîșca (DJ103K) - Mănăstireni (DJ103L) - Mănăstireni - Ardeova (DJ108C) - DN1E60.

 

Ministerul Educației a anunțat că peste 172.000 de elevi sunt așteptați să susțină, astăzi, examenul scris de Limba și literatura română, de la Evaluarea Națională. Din cauza epidemiei de COVID-19, accesul în centrele de examinare se va face până la ora 8.30, iar fiecărui elev îi va fi măsurată temperatura. Monica Anisie, Ministrul Educației, a recomandat ca temperatura unui elev să fie măsurată de trei ori, în cazul în care în primul caz depășește 37,3 grade.

”La poarta unității de învățământ, a centrului de examen va exista un cadru medical care va realiza triajul epidemiologic și va îndruma elevii către sălile de examen, împreună cu un cadru didactic din comisia de examen. Pentru acei copii care au temperatura corporală peste 37,3 recomand cadrelor medicale să repete succesiv de trei ori acel procedeu de luare a temperaturii și în același timp să lase un termen de 2 – 5 minute pentru procesul acesta, în care elevul este supus triajului epidemiologic”, a declarat Monica Anisie, într-o conferință de presă.

În sălile de examen stabilirea locurilor se realizează astfel încât să existe o distanță de 2 metri între candidați, pe rânduri și între rânduri.  În unitățile de învățământ special, în sălile de examen, nu se va depăși numărul de 10 persoane, potrivit Edupedu. A doua probă are loc miercuri, 17 iunie, la matematică. Rezultatele de la examenul de capacitate 2020 se afișează pe 22 iunie, iar a doua zi se pot depune contestații.

Cum se efectuează triajul epidemiologic la intrarea în școală, pentru Evaluarea națională 2020:

  • triajul epidemiologic se efectuează de către cadrul medical la intrarea în Centrul de Examen, astfel:
  • prin măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, activitate care se va realiza la umbră;
  • dacă temperatura corporală depășește 37,3 grade C, atunci se repetă măsurarea temperaturii de 3 ori succesiv, la un interval de timp de 2-5 minute
  • prin observarea clinică a simptomelor respiratorii de tipul tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată

     

    Calendarul Evaluării Naționale 2020

    - 2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională

    - 15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă

    - 17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă

    - 18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă

    - 22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

    22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor

    - 23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor

    - 27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

 

 

 

 

Raed Arafat avertizează că, în ultimele zile, situația infecțiilor cu SARS-COV2 și în mod deosebit numărul cazurilor active s-a deteriorat.Într- o postare pe pagina sa de Facebook, Red Arafat arată un grafic care prezintă cum numărul cazurilor active începe să crească după o perioada mai lungă de scădere continuă”

„Din graficile de mai jos se vede clar cum, in ultimele zile, situatia infectiilor cu SARS-COV2 si in mod deosebit numarul cazurilor active s-a deteriorat. Graficul arata cum numarul cazurilor active incepe sa creasca dupa o perioada mai lunga de scadere continua. Era de asteptat ca masurile de relaxare sa duca la astfel de situatie insa depinde de noi daca cresterea se va mentine sub control sau nu. Regulile de distantare si igiena trebuie respectate! Nu va lasati influentati de parerile neavizate si de dezinformarile din mediul retelelor de socializare!”, a scris Raed Arafat, pe Facebook.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 275 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 171 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.024 de  persoane. Alte 100.582 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 552.670 de teste.