Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a anunțat marți că va avea un candidat la funcția de președinte al României. Acesta va fi anunțat în cadrul unei ceremonii.

Candidatul la alegerile prezidențiale din acest an va fi anunțat vineri, 6 septembrie. În aceeași zi, la Cluj-Napoca se va desfășura ședința Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU). Ședința va începe la ora 11.00.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat de ce s-a luat decizia închiderii epidemiei de rujeolă din România. Potrivit ministrului, datele au arătat o scădere susținută a numărului de cazuri și dispariția focarelor.

Epidemia a fost declarată în decembrie 2023. Atunci se înregistra o creștere periculoasă a numărului cazurilor de rujeolă și a numărului copiilor internați în secțiile de pediatrie. Pe 27 august, epidemia a fost închisă prin ordin de ministru.

„Pe măsură ce datele veneau la Ministerul Sănătății au arătat o scădere susținută a numărului de cazuri și dispariția focarelor la nivel național”, a declarat Alexandru Rafila.

Epidemia s-a încheiat deoarece majoritatea persoanelor nevaccinate s-au îmbolnăvit.
„S-a epuizat masa receptivă, cei mai mulți dintre cei care nu erau vaccinați s-au îmbolnăvit. Asta nu înseamnă că nu se poate repeta”, a precizat Alexandru Rafila.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat înființarea Green Energy Corridor Power Company, care va construi un cablu submarin între cele patru țări. Anunțul a avut loc în cadrul unei întâlniri cu demnitari și specialiști din Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria.

Cea de-a 8-a Reuniune Ministerială a Proiectului „Coridorul Verde”, între guvernele din Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria, a avut loc marți, la Palatul Victoria și a fost găzduită de Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și de Secretarul General al Guvernului, Mircea Abrudean.

La întâlnire, au participat ministrul Energiei din Azerbaidjan, Parviz Shahbazov, și ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, Péter Szijjártó.

În cadrul reuniunii au fost semnate actelor constitutive pentru înființarea Green Energy Corridor Power Company, pentru „Coridorul Verde”.

Proiectul prevede construcția unui cablu submarin de înaltă tensiune între România și Georgia, extins și în Ungaria și Azerbaidjan.
„Acest proiect de infrastructură energetică are o importanță majoră pentru România, pentru regiune și pentru Uniunea Europeană. Acesta va interconecta piețele de energie din zona Mării Negre, asigurând diversitatea surselor de aprovizionare. Diversitatea surselor de aprovizionare conduce în primul rând la consolidarea securității energetice și la reducerea prețurilor energiei pentru toți consumatorii”, a declarat Sebastian Burduja.

Ministrul român a mai spus că proiectul va „contribui la decarbonizarea sectorului energetic, având în vedere faptul că va transporta în principal energie din surse regenerabile” și la securitatea energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare.

Proiectul a fost lansat în decembrie 2022 și este sprijinit de Comisia Europeană.

Primăria Capitalei a lansat în SEAP procedura de licitaţie pentru achiziţionarea a aproximativ 8.000 de echipamente de iluminat public. Noile dotări vor fi necesare pentru seria de artere importante din Bucureşti care vor beneficia de iluminat public modern.

„Până acum, în cadrul primului proiect cu finanţare nerambursabilă obţinută de la AFM, Compania Municipală Iluminat Public a montat 4.830 de aparate de iluminat cu LED, de ultimă generaţie, pe 15 artere intens circulate din Capitală”, a amintit Nicușor Dan într-o conferință de presă

Show aviatic pe cerul Bucureștiului

111111 Miercuri, 04 Septembrie 2024

Cea de-a XIV-a ediţie a celui mai impresionat spectacol aviatic din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – a avut loc sâmbătă, 31 august.

Pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu, așii aviației civile și militare din 12 state au încântat spectatorii cu acrobații aeriene și demonstrații de elită, dar și cu aeronave expuse la sol.

Evenimentul a reunit peste 100 de aeronave civile și militare, în evoluții aeriene și expuse publicului, dar și peste 150 de piloți și parașutiști.

Show-ul aerian, care celebrează 20 de ani de la momentul aderării României la NATO, a fost organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Forțele Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMATSA, ROMAERO și Clubul Sportiv AIBO, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Structura metalică esențială pentru stabilitatea clădirii Hanului Solacolu a fost montată la subsolul corpului principal, iar eșafodajele din lemn necesare sprijinirii bolților de cărămidă au fost finalizate.
Trustul de Clădiri Metropolitane a precizat că echipele sale lucrează în paralel la fundațiile de beton și la evacuarea deșeurilor care a ajuns la 75% din cantitatea estimată.
Urmează montarea structurii metalice pe fațada principală cu o atenție deosebită pentru conservarea elementelor decorative existente.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță că peste 3,8 milioane de pensionari primesc pensii mai mari din această lună! Nicio pensie nu scade, mai spune ministerul care confirmă că recalcularea s-a finalizat la timp.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a finalizat, prin Casa Națională de Pensii Publice, recalcularea pensiilor din sistemul public la timp. Drept urmare, peste 82% dintre pensionarii din sistemul public vor beneficia de o creștere a pensiei începând din această lună, transmite ministerul.

„Concret, peste 3,8 milioane de pensionari vor avea o majorare a pensiei din septembrie 2024, media de creștere fiind de 26,65%. Această creștere se adaugă indexării de 13,8% aplicată la 1 ianuarie 2024 tuturor pensiilor, rezultând într-o creștere cumulată de peste 40% pentru cei mai mulți dintre pensionari în acest an. Subliniem că NICIO PENSIE NU SCADE. Chiar dacă în decizia de recalculare primită recent apare o sumă mai mică decât pensia din luna august 2024, se menține cuantumul cel mai favorabil, adică pensia în plată. Pentru cei care beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari, dacă decizia de recalculare indică o valoare mai mică de 1.281 de lei, aceștia vor continua să primească suma de 1.281 de lei”, a explicat Ministerul Muncii.

Recalcularea pensiilor s-a realizat pe baza a trei componente esențiale: punctele de contributivitate, punctele de stabilitate și punctele asimilate. Punctele de contributivitate, determinate de valoarea contribuțiilor plătite pe parcursul carierei, au avut cea mai mare influență asupra cuantumului final al pensiei.

Guvernul majorează numărul de posturi în învățământul preuniversitar de stat. În total, vor fi 7.800 de posturi în plus.

Decizia a fost anunțată miercuri, de premierul Marcel Ciolacu.
„Începem cu o veste bună pentru sistemul de învățământ: majorăm cu 7.800 numărul de posturi în învățământul preuniversitar de stat. Creșterea este necesară pentru a asigura dreptul la educație și integrarea unui număr tot mai mare de copii cu cerințe speciale în învățământul de masă. Sper că doamna Ligia Deca, ministrul Educației, a luat toate măsurile pentru ca noul an școlar să înceapă luni în condiții cât mai bune”, a precizat Marcel Ciolacu.

Noul an școlar va începe pe 9 septembrie.

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanții sectorului bancar din România. Este nevoie de o coordonare mai eficientă între stat și mediul privat pentru a susține marile investiții în zone-cheie pentru dezvoltarea economică a României, a fost concluzia premierului.

Întâlnirea a avut loc marți.
„Am discutat cu liderii sectorului bancar despre necesitatea unei coordonări mai eficiente între stat și mediul privat pentru a susține marile investiții în zone-cheie pentru dezvoltarea economică a României! Le-am spus celor mai importanți bancheri că acest Guvern continuă, fără rezerve, să susțină în mod prioritar investițiile publice, iar 80% din deficitul bugetar pe primele 8 luni din 2024 este generat de investiții. Aceasta este calea corectă de dezvoltare economică a unei țări, așa cum au făcut toate statele europene importante când s-au aflat în postura de azi a României!”, a anunțat Marcel Ciolacu pe Facebook.

Agricultura și industria alimentară, materialele de construcții, energia, transporturile sau petrochimia sunt domeniile prioritare unde Guvernul Românei are în derulare scheme de stat și programe masive de sprijin.
„M-am bucurat să văd că industria bancară este receptivă și pregătită să susțină dezvoltarea acestor domenii vitale pentru viitorul țării. De aceea, am stabilit ca dialogul cu liderii domeniului bancar să devină unul periodic, pentru a putea urmări progresul soluțiilor stabilite astăzi. Ne este clar că avem un interes comun: o Românie mai puternică economic, cu afaceri în creștere și cu firme tot mai prospere!”, a precizat Marcel Ciolacu.

Mircea Geoană pleacă de la NATO

111111 Miercuri, 04 Septembrie 2024

Mircea Geoană l-a anunțat pe secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, că va demisiona din funcția de secretar general adjunct al alianței. Demisia de la NATO va intra în vigoare pe 10 septembrie.

Secretarul general Jens Stoltenberg a acceptat demisia, mulțumindu-i lui Geoană pentru serviciul său.

„Mircea a slujit NATO de aproape cinci ani. Concentrarea lui asupra tehnologiei și provocărilor emergente de securitate a fost esențială pentru a stimula inovația în Alianță. Este un adevărat transatlanticist, iar munca sa cu partenerii a adus foarte mult beneficii NATO. Îi doresc toate cele bune pentru viitor”, a spus Stoltenberg.

Mircea Geoană este primul român care a ocupat această funcție și primul secretar general adjunct dintr-o țară care a aderat la Alianță după încheierea Războiului Rece.

Boris Ruge, secretar general adjunct pentru afaceri politice și politică de securitate va ocupa funcția de secretar general adjunct interimar până la numirea unui succesor.