Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat că a avut o întâlnire cu Secretarul General al Confederației Europene a Sindicatelor. Ei au discutat despre nevoile angajaților la nivel european.
Salariul minim european, respectarea drepturilor sociale sau protejarea lucrătorilor români din străinătate reprezintă câteva din prioritățile noastre comune, a transmis Negrescu la finalul întâlnirii.
Trebuie să continuăm să ne luptăm pentru o Europă umană, socială, în care drepturile fiecăruia să fie respectate, a precizat europarlamentarul român.
Consiliul Județean Ilfov, prin intermediul Serviciului Județean de Dezinsecție și Ecologizare a Mediului Ilfov anunță continuarea campaniei „Ilfov fără țânțari”, începând de luni.
Produsul utilizat: STING, un insecticid cu acțiune prin contact și ingestie, aplicat într-o doză de 30 ml/ha.
Atenție: Produsul este toxic pentru albine, pești și alte organisme acvatice.
Fiecare vehicul de intervenție este dotat cu GPS și poate fi urmărit în timp real pe harta interactivă disponibilă pe pagina de Facebook a Serviciului Județean de Dezinsecție și Ecologizare a Mediului Ilfov.
Au început lucrările la Magistrala 6 de metrou ce va asigura legătura dintre Capitală și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” – Otopeni.
Până la finalizarea investiței, mai multe linii de transport în comun din zona capătului de linie Clăbucet au fost reconfigurate.
Totodată, în zona reorganizată, au fost înființate trei stații noi, și anume: „Carpați” (amplasată pe Str. Carpați), „Caransebeș” (amplasată pe Str. Caransebeș) și „Soveja” (amplasată pe Str. Aviator Popișteanu).
Mai multe detalii despre noile trasee și stații gasiți accesând următorul link: https://tpbi.ro/tpbi-reconfigureaza-liniile-de-transport...
Serviciile pentru public ale Primăriei Timișoara sunt funcționale, după atacul cibernetic de tip ransomware asupra serverelor. Astfel, la Camera 12 a Primăriei, se pot face din nou plăți cu cardul. Totodată, Direcția Fiscală a Municipiului a reluat încasarea taxelor și impozitelor locale online sau cu cardul la ghișeu.
La Poliția Locală, în continuare, sesizările online sunt suspendate temporar, fiind preluate telefonic, la dispecerat.
Pentru reluarea serviciilor interne ale Primăriei Timișoara, măsurile sunt încă în derulare, în colaborare cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Resetarea sistemului intern de către specialiștii municipalității și experții în securitate cibernetică din cadrul DNSC are loc treptat.
DNSC continuă și investigația privind atacul cibernetic.
Marcel Ciolacu a vizitat-o pe Natalia Intotero la spital. Vizita a avut loc miercuri. La final, premierul a spus că veștile privind sănătatea ministrului implicat într-un accident rutier sunt bune.
„Am vizitat-o astăzi pe Natalia Intotero și veștile sunt bune. Are un tonus bun și se va recupera rapid!”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost implicat, marți, într-un accident produs pe DN 7, în județul Vâlcea. Ministrul se afla pe bancheta din spate a unei mașinii care s-a răsturnat într-un șanț.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, anunță că toți pensionarii vor primi pensiile majorate fără întârzieri. Mâine vom opera deschiderea de credite bugetare, pentru asigurarea sumelor pentru cei 3,8 milioane pensionari care primesc pensii majorate din septembrie, a transmis Boloș.
Marcel Boloș a încercat astfel să-i liniștească pe pensionari.
„Ne ținem promisiunile și ne asigurăm că toți pensionarii vor primi pensiile majorate fără întârzieri! Echipa Ministerul Finanţelor a lucrat intens pentru a se asigura că totul decurge conform planului, iar pensionarii vor primi banii în conturile lor cât mai curând. Odată cu aprobarea de astăzi a Memorandumului pentru stabilirea limitelor de credite bugetare şi credite de angajament pe luna septembrie 2024, la propunerea MF, asigurăm majorarea bugetului lunar pentru pensii cu peste 2 miliarde lei. Astfel, mâine vom opera deschiderea de credite bugetare, care se traduce prin asigurarea sumelor pentru cei 3,8 milioane pensionari care primesc pensii majorate din septembrie”, a anunțat Boloș pe Facebook..
Ministrul de Finanțe a arătat ce sume suplimentare plătește statul pentru majorarea pensiilor.
„Pentru Guvernul României, respectiv Ministerul Finanțelor, este un efort de suplimentar de aproximativ 10 miliarde lei, pe care trebuie să îi asigure în contul Casei Naționale de Pensii Publice, pe parcursul anului 2024. De la o medie lunară de circa 10,5 miliarde lei, MF va asigura către Casa Națională de Pensii Publice aproximativ 13 miliarde lei lunar. Ne-am asigurat că această creștere a pensiilor este sustenabilă din punct de vedere economic, astfel încât să putem continua să investim în continuare pentru viitorul României. Aceasta este direcția pe care o urmăm, un echilibru între asistență și dezvoltare, între promisiuni și acțiuni concrete”, a precizat Boloș.
Premierul Marcel Ciolacu a fost invitat în Parlament de USR pe tema comisarului european.
Solicitarea a fost făcută marți cu câteva zile inainte de expirarea termenului în care România trebuie să propună o persoană pentru poziția de comisar european. Deputatul Iulian Bulai a cerut în Comisia pentru Afaceri Europene ca premierul Marcel Ciolacu să vină în Parlament să dea explicații despre proces și persoana propusă pentru această funcție importantă.
”Pentru că începem sesiunea parlamentară peste câteva zile, am propus, în numele grupului USR, să îl invităm pe premierul Marcel Ciolacu să le împărtășească parlamentarilor detalii despre procesul de numire a comisarului european: cine este persoana propusă, dacă România va respecta solicitarea Comisiei Europene și dacă va propune atât un bărbat, cât și o femeie și când va fi luată o decizie de către domnul premier în acest sens. Avem nevoie de mai multă claritate pe acest subiect”, a spus Iulian Bulai, deputat USR.
Invitația a fost făcută pentru ziua de marți, 3 septembrie, „pentru a fi prezenți cât mai mulți deputați în Parlament”.
USR susține că „face din nou un apel la transparentizarea procesului de numire a comisarului deoarece funcția nu aparține PSD, ci României”
Guvernul a aprobat miercuri investițiile pentru Autostrada Timișoara – Moravița și pentru modernizarea unei magistrale de metrou.premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul și a oferit detalii despre proiecte.
Autostrada va avea 73 de kilometri și va fi realizată în patru ani.
„Aprobăm azi două investiții importante în transport. Autostrada Timișoara – Moravița, de 73 de kilometri, este un proiect major în vestul țării, de 14,5 miliarde de lei, fonduri europene și naționale, cu termen de execuție de 4 ani”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a mai anunțat în ce constă modernizarea de la metrou.
„Al doilea proiect este modernizarea Magistralei 4 de metrou din Capitală. Toate stațiile vor avea noi porți electronice de acces și automate de vânzare a cartelelor. Investim peste 160 de milioane de lei și totul va fi gata în 7 luni”, a precizat Marcel Ciolacu.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul seriei de manifestări dedicată Zilelor orașului Brăila, pe Esplanada Dunării din Brăila.Potrivit organizatorilor, invitați din 4 țări - Georgia, Ucraina,Egipt, Turcia cât și din Romania, - au onorat invitația de a participa la acest festival brăilean.
Explozie de bucurie și culoare la Craiova, la deschiderea Festivalului Puppets Occupy Street! Timp de 8 zile, artiști din 15 țări ne vor oferi momente memorabile în cele peste 400 de evenimente. Astfel, fiecare colț al orașului devine o scenă deschisă pentru creativitate. Cu povești fascinante și personaje de basm care vor cuceri inimile tuturor, spectacole de marionete, parade, ateliere captivante pentru copii și multe alte surprize pentru toate vârstele, Festivalul Puppets Occupy Street ne invită să redescoperim frumusețea și diversitatea lumii prin arta Păpușilor.
Apa CTTA SA Alba, societate al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Alba, a pus recent în funcțiune o nouă investiție, care rezolvă problema alimentării cu apă potabilă a orașului Abrud.
Au fost finalizate lucrările de reabilitare a aducțiunii Câmpeni - Abrud, fiind date în folosință o nouă conductă de aducțiune în lungime de peste 11 kilometri și o nouă conductă de distribuție a apei, în lungime de aproape 2 km.
Reabilitarea aducțiunii Câmpeni - Abrud are o valoare de peste 22 de milioane de lei. Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu derulat în zona Apusenilor, al cărui stadiul de implementare a depășit 80% și care presupune realizarea a peste 45 de km de conducte noi de aducțiune și distribuție a apei potabile. Valoarea totală a acestui proiect este de peste 73 de milioane de lei, din care 7,78 milioane de lei sunt contribuția proprie a societății Apa CTTA SA Alba.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 80.636.156,70 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 48 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Astfel, pentru Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a fost plătită suma de 76.641.961,36 lei pentru 43 de obiective aflate în execuție, iar, pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, au fost decontate 3.994.195,34 de lei pentru 5 proiecte de investiții.
Facturile au fost depuse de beneficiari pentru proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, precum și înființarea și dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
Error: No articles to display