Un sfert dintre elevii din familiile vulnerabile se simt discriminaţi, potrivit unui studiu al World Vision România realizat în localități rurale din 10 județe, printre care și Galațiul.
Totodată, doi din zece copii spun că violenţa este prezentă în şcoala lor mult sau foarte mult. Un procent de 42% dintre adulţi recunosc că nu ar şti ce să facă dacă ar afla de un caz de abuz sau neglijare a unui copil din comunitate, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
World Vision România derulează un proiect prin care peste 650 de liceeni şi 730 de elevi din ciclul primar au participat la o serie de ateliere despre iubire, bunătate, empatie, respect faţă de aproape şi toleranţă. O parte dintre ateliere sunt desfăşurate în perioada dinaintea sărbătorilor de Paşte, iar proiectul a început în luna octombrie a anului trecut.
Potrivit Agerpres, atelierele la care copiii au participat au avut ca teme semnificaţia verbului "a dărui", a sărbătorilor, rolul familiei şi al societăţii în formarea personalităţii, mitul "bătaia este ruptă din rai", prevenirea şi stoparea bullyingului.
Sesiunile sunt parte a programelor "Vreau în clasa a 9-a" şi "Pâine şi Mâine", implementate de World Vision România.
Adolescenţii şi copiii participanţi sunt din mediul rural din judeţele Cluj, Dolj, Vâlcea, Ialomiţa, Vaslui, Galaţi, Ilfov, Bacău, Buzău şi Călăraşi.
În cadrul proiectului, înaintea sărbătorilor de Paşte, copiii vor primi broşura "Să aducem împreună o schimbare pozitivă prin iubire, respect şi iertare!". Materialul îşi propune să le explice copiilor concepte precum "iubirea", "respectul" şi "iertarea". În plus, copiii primesc şi o serie de sfaturi pentru aplicarea acestor concepte.
Broşura poate fi descărcată de pe https://worldvision.ro/wp-content/uploads/2023/03/flyer-iubire-si-respect.pdf.
Înalta Curte de Casație și Justiție a României a respins definitiv recursul declarat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 741, pronunţate la 10 mai 2021 de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Astfel, după aproape 6 ani, se încheie procesul dintre Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați pe dreptul de proprietate pe clădirile numite Corp A, de pe str. Gării și Carnabel, a declarat prorectorul universității gălățene, Alexandru Nechifor.
Clădirea respectivă a găzduit, timp de mai mulți ani, sediul Facultății de Chimie Alimentară. Acum, în ea își desfășoară activitatea Facultatea de Educație Fizică și Sport și Centrul de kinetoterapie al universității.
„Acum având in vedere sentința, vom demara astăzi reactualizarea Studiilor pentru a putea depune spre finanțare pe POR pentru consolidarea și reabilitarea totală a imobilului”, a mai spus prorectorul Alexandru Nechifor.
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității Danubius Galați, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați și Casa Corpului Didactic (CCD) Galați lansează proiectul educațional „Management agil și leadership. Strategii practice pentru facilitarea succesului managerial”.
Conform organizatorilor, scopul proiectului îl reprezintă „identificarea provocărilor managementului educațional și rezolvarea de probleme din perspectiva managementului agil, bazat pe strategii și tehnici eficiente, prin introducerea planificată a unor metode noi de management”.
Primul eveniment din cadrul proiectului este destinat directorilor și directorilor adjuncți din județul Galați și va avea loc miercuri, 15 martie, de la ora 10.00, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.
Vor lua cuvântul:
- Prof. Gina Brînzan- Inspector școlar General ISJ Galați,
- Prof. dr. Steve O Michael- Rector & CEO Universitatea Danubius,
- Conf. dr. Corneliu Andy Pușcă – Președinte Universitatea Danubius,
- Conf. dr. Filip Stanciu- Prorector Universitatea Danubius,
- Prof. Doina Geru- Director CCD Galați,
- Lect. dr. Doinița Popa – Director DPPD Universitatea Danubius.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, este partener în cadrul proiectului ce dezvoltă primul consilier guvernamental bazat pe Inteligenţă Artificială.
Premierul Nicolae Ciucă a prezentat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, un proiect de inteligență artificială (AI) conceput de cercetători și profesori români, numit „ION”, care a fost făcut „să ne ajute pe noi să putem să îi ajutăm mai bine pe cetățenii români, informând Guvernul în timp real cu propunerile, cu problemele și cu dorințele românilor”.
Proiectul ION este o inițiativă tehnologică și de cercetare dezvoltată pro bono de către experți în Inteligența Artificială din România, în colaborare cu cei mai buni cercetători și profesori români din domeniu. ION va reprezenta veriga lipsă a comunicării în timp real dintre cetățeni și guvernanți, un sistem care va folosi inteligența artificială pentru a capta rapid și automat părerile românilor de pretutindeni, pentru a-i ajuta să se facă auziți.
Conform Digi24, coordonatorul echipei de cercetători români, Nicu Sebe, a declarat la finalul ședinței de Guvern că românii vor avea „posibilitatea să se facă simțiți” prin proiectul Ion, AI-ul urmând să facă o sinteză a ceea ce spun. Iar Guvernul va putea astfel „să audă această voce, să se uite la această sinteză și să înțeleagă și domeniile emergente care pot apărea din aceste interacțiuni cu românii”.
În perioada 7-8 februarie 2023, la Madrid, a avut loc prima întâlnire transnațională desfășurată în cadrul proiectului Erasmus +, DEBATE, finanțat de Spanish Service for the Internationalisation of Education (SEPIE), informează Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, unul dintre partenerii proiectului.
În cadrul întâlnirii au fost analizate stadiul proiectului până în prezent, aspectele financiare și activitățile care urmează a fi realizate până la următoarea întâlnire transnațională, care este programată să aibă loc la Galați.
Consorțiul este format din 6 parteneri din 5 țări: ESIC University (Spania), Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (România), Ensino Superior Empresarial, LDA. (Portugalia), Asociacion de innovacion emprendimiento y tecnologias de la informacion y la comunicacion – INNETICA (Spania), Kultur Egitim ve Proje Dernegi (Turcia) și University of Peloponnese (Grecia).
Conform sursei citate, proiectul își propune să promoveze dezvoltarea abilităților și competențelor de care tinerii au nevoie pentru a-și îmbunătăți gândirea critică, prin crearea unor colective de învățare și să promoveze utilizarea dezbaterii, ca metodologie de lucru în contextul învățământului superior, oferind posibilitatea profesorilor să fie instruiți în această metodă.
Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, unul dintre cele mai prestigioase colegii din țară, cu o tradiție de mai bine de 155 de ani, cu rezultate deosebite ale elevilor și profesorilor, cu absolvenți care fac performanță, va beneficia de un proiect amplu ce vizează consolidarea și renovarea clădirii, informează Biroul de presă al Primăriei Galați.
Astfel, a fost semnat deja contractul de finanțare în cadrul PNRR, iar în urma licitației publice a fost atribuit și contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor necesare.
În cadrul proiectului sunt cuprinse lucrări precum: consolidare, reabilitarea termică, reabilitarea termică a sistemului de încălzire/furnizare a apei calde, înlocuirea tâmplăriei exterioare, instalarea/reabilitarea sistemului de ventilare, modernizarea instalațiilor de iluminat, instalarea unor sisteme alternative pentru producerea energiei, instalarea de stații pentru încărcarea mașinilor electrice, realizarea finisajelor, crearea de facilităţi/ adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe de acces), precum și alte tipuri de lucrări conexe.
Oferta declarată câștigătoare aparține Asocierii Servland SRL - Rovis Lider SRL - Arhideskvision SRL.
Valoarea contractului ce urmează a fi semnat este de 29,371 milioane lei, fără TVA, iar durata va fi de 24 luni, din care 4 luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuția lucrărilor.
O cantină nouă, realizată printr-o investiţie de 1,5 milioane euro, a fost inaugurată în Campusul Ştiinţei de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, a informat Biroul de presă al instituţiei de învăţământ superior.
Conform reprezentanților universității, meniurile servite la noua cantină sunt la preţurile cele mai accesibile din România.
La noua cantină vor putea lua masa studenţii, ei beneficiind de cele mai mici preţuri - 30% reducere faţă de preţul normal, cadrele didactice de la universitate - 20% din preţul normal, dar şi alte persoane din afara universităţii, la preţ întreg.
Un meniu cu două feluri de mâncare costă 15 lei.
„Împlinim o promisiune făcută acum trei ani, la preluarea mandatului, pe care am dus-o la bun sfârşit şi ne bucurăm pentru asta. Este o cantină modernă, cu o capacitate de 180 de locuri, aflată într-un imobil renovat total, practic, cel mai bine izolat termic imobil din Galaţi, la acest moment, având un sistem propriu de răcire şi încălzire, cu recuperare de căldură. Suntem singura universitate din România care a reuşit să păstreze preţul unui meniu pentru prânz la nivelul lui 2019, în condiţiile în care preţurile la alimente au crescut cu 50-75% faţă de 2022”, a declarat rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, Puiu Lucian Georgescu.
A fost aprobat pentru finanțare, în cadrul PNRR, proiectul privind renovarea Liceului Tehnologic „Paul Dimo” din municipiul Galați, un proiect în valoare de 3,9 milioane de euro, informează Primăria Galați.
Renovarea vizează patru clădiri, care cuprind corpul cu săli de clasă, atelierul, cantina și căminul.
Astfel, s-au prevăzut în principal lucrări de reabilitare termică a clădirilor, reabilitarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde, instalarea/reabilitarea sistemului de ventilare, modernizarea instalațiilor de iluminat, instalarea unor sisteme alternative pentru producerea energiei, instalarea de stații pentru încărcarea mașinilor electrice precum și alte tipuri de lucrări conexe.
Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, a anunțat, într-un interviu acordat DC News, că instituția de învățământ superior gălățeană a depus o cerere de finanțare la Comisia Europeană pentru un proiect inedit, cel al unui campus mobil, amplasat pe o navă de pe Dunăre.
„Deocamdată este o propunere, o cerere de finanțare, va fi mâine depunerea, un consorțiu internațional la care a apărut un concept nou: vaporul va fi un campus mobil. Deci, practic, nouă universități din Europa vor organiza misiuni de cercetare, iar în același timp pe navă se va filma încontinuu, deci tot ce se întâmplă acolo va fi filmat, secționat în anumite porțiuni și vor fi cursuri online care vor fi organizate pentru toate universitățile din Europa care sunt amatoare în acest sens", a declarat rectorul universității gălățene.
„Conceptul este deja pus pe hârtie și transmis spre finanțare la Comisia Europeană, sper să ne finanțeze. Mergem pe Dunăre, vor fi cursuri în toate marile orașe unde sunt universități, spre exemplu Budapesta sau Viena, ne oprim, invităm studenții, stăm două zile, vor fi cursuri cu prezență, se vor prezenta laboratoarele și în același timp vor fi difuzate în toată lumea, nu doar în Europa, filmările cu exercițiile, adică vor fi filme mai mult cu scop educațional pentru cei care studiază ecologie, protecția mediului, științele vieții”, a explicat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu la DC News.
Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin Departamentul de literatură, lingvistică şi jurnalism, Centrul de Cercetare Comunicare Interculturală şi Literatură, Centrul Interdisciplinar de Studii Culturale Central şi Sud-Est Europene (ReForm - UDJG) şi Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio-Umane-UDJG, organizează COLOCVIILE INTERNAŢIONALE „ANDREI GRIGOR", cu tema PROVOCĂRI POST-PANDEMICE ÎN ŞTIINŢELE UMANISTE. Manifestarea, ajunsă la cea de-a 13-a ediţie, va avea loc online, în perioada 8-9 decembrie 2022.
Evenimentul reuneşte scriitori, critici literari, editori de carte, cadre didactice, studenţi, masteranzi, doctoranzi şi abordează teme ca: Literatura actuală – orientări şi tendinţe în context post-pandemic; Literatura – purtătoare a culturii urbane a memoriei; Literatura virtuală şi formele acesteia; Critica literară şi provocările internetului; Literatura tânără în contextul digitalizării; Provocări lingvistice în epoca digitalizării etc. Lucrările conferinţei se vor desfăşura via Skype (https://join.skype.com/pMlO5tQlPlZw).
Guvernul amână din nou articolul 8 din Legea Educaţiei nr 1/2011, prin care bugetul Educaţiei Naţionale să fie 6% din PIB, potrivit unui proiect ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicat de Ministerul de Finanţe. Practic, acordarea a 6% din PIB s-a amânat în fiecare an de la adoptarea legii Educaţiei în 2011. “Având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent prevederile art. 8 din Legea Educatiei Naţionale nr. 1/2011 se aplică începând cu anul 2024”, se precizează în proiectul de ordonanţă de urgenţă.
Produsul Intern Brut pe 2023 a fost estimat de Comisia Naţională de Prognoză: 1.552,1 miliarde lei. Bugetul pentru Educaţie ar fi trebuit să fie de 93 de miliarde de lei, dacă s-ar aloca 6% din PIB. Fostul ministru Sorin Cîmpeanu voia să schimbe referinţa pentru alocarea bugetului Educaţiei, din 6% din PIB, la 15% din Bugetul general consolidat, conform prevederilor din proiectul de lege pentru învăţământul preuniversitar aflat încă în lucru. Abia în 2027 Educaţia va primi 15% din bugetul general consolidat, potrivit unei declaraţii a premierului României, Nicolae Ciucă.
O delegaţie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, condusă de domnul Prorector Silvius Stanciu participă zilele acestea la simpozionul „Tradiţie şi performanţă în educaţia europeană. Dezvoltarea parteneriatelor educaţionale între Universitatea «Dunărea de Jos» din Galaţi şi instituţii de învăţământ din Republica Moldova, cu sprijinul autorităţilor publice locale şi raionale”, care se desfăşoară în Republica Moldova, la sediul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.
Marţi, 22 noiembrie, a avut loc o întâlnire de lucru cu conducerea Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de bunele practici educaţionale şi de cercetare în cele două instituţii, parteneriate educaţionale şi de cercetare.
Delegaţia universităţii noastre va participa astăzi la un simpozion la care sunt aşteptate 65 de persoane, reprezentanţi ai Consulatului României la Bălţi, preşedinţi şi vicepreşedinţi de raioane, şefi de direcţii raionale şi alţi invitaţi, factori de decizie din mai multe raioane din Regiunea de Nord a Republicii Moldova. Întâlnirea face parte din campania „Parteneriat pentru performanţa educaţională” de promovare a ofertei educaţionale şi de cercetare a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, cea mai mare instituţie academică din Regiunea de Sud-Est a României.
Concursul studenţesc ACIEE – HACKATHON, organizat de Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică a ajuns la a treia ediţie. Competiţia se desfăşoară în sistem mixt (on-line şi fizic) în intervalul 9-11 noiembrie 2022. Similar competiţiilor din anii precedenţi şi în acest an se are în vedere stimularea ideilor inovative, încurajarea lucrului în echipă şi dezvoltarea unei gândiri bazate pe identificarea de probleme şi soluţii.
Provocarea/tema va fi anunţată în data de 9 noiembrie 2022 ora 12:30. Echipele de studenţi vor avea la dispoziţie echipamente hardware necesare desfăşurării concursului (Raspberry Pi 4 Model B , alimentator Raspberry Pi 4 USB-C, cameră Raspberry Pi V2, microSD cu adaptor SD, cablu Micro HDMI la HDMI).
Pentru prima dată la acest tip de concurs se pot înscrie şi echipe de elevi (clasele X-XII) - tematica pentru aceştia va fi diferită. Echipele de elevi vor putea participa la concurs dacă au în dotare un laptop/PC şi o cameră web. Recomandare - se pot folosi următoarele medii de programare şi toolbox-uri: C++(OpenCV), Python(OpenCv), Matlab(Image Processing), R(OpenCv), etc. Concursul de tip hackathon va avea o durată de aproximativ 48 de ore (durata efectivă va putea varia în funcţie de numărul de echipe înscrise).
Parteneri în derularea acestui concurs sunt companiile: CentricoSelir, Cleşte.ro, Thecon, Intel, IVFuture, Crystal System şi Arabesque, care vor oferi câştigătorilor diferite premii.
Detalii privind concursul se găsesc la adresa: https://aciee.ugal.ro/studenti/hackathon.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează dezbaterea cu tema „Serviciile oferite contribuabililor”. Sunt aşteptaţi să participe studenţi şi cadre didactice de la toate facultăţile.
Dezbaterea va avea loc marţi, 8 noiembrie, începând cu ora 10.00 în aula „Virgil Madgearu” a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din strada Nicolae Bălcescu.
Error: No articles to display