Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că ar trebui să existe cursuri de sănătate emoțională în școli. Mai mult, oficialul a lansat o provocare ministrului Educației ca 1 iunie 2022 să fie ”ziua în care declanșăm o acțiune de sprijin la nivel național pentru introducerea educaţiei pentru sănătate în şcoli cât mai repede”.
“Educaţia pentru sănătate nu se referă la un domeniu strict ştiţi mulţi o asociază…discutăm numai despre educaţia sexuală sau despre igienă. Este vorba de un ansamblu. Sănătatea emoţională este extrem de importantă şi nu numai pentru voi, ci şi pentru întreaga societate. Eu cred că ar trebui să facem cursuri şi mulţi dintre cei care sunt în politică sau în poziţii de decizie ar trebui să facă cursuri de sănătate emoţională pentru ca atunci când iei o decizie trebuie să te gândeşti totdeauna la impactul deciziilor tale asupra modului de funcţionare a societăţii şi asupra emoţiei, asupra afectivităţii care trebuie să existe în comunităţi, între oameni, între copii, între adulţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, în cadrul Forumului Național organizat de Salvați Copiii România, cu ocazia Zilei de 1 iunie.
De la Paper Boat (un concurs de bărcuţe confecţionate exclusiv din hârtie, ce trebuia să rămână în plutire, având la bord greutăţi mici din oţel) au trecut la construcţia primei ambarcaţiuni în mărime naturală, din pet-uri, care să plutească pe lacul Brateş, plină cu … pasageri. Este vorba de studenţii de anul I de la Facultatea de Arhitectură Navală, a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, care au realizat, în cinci săptămâni, o barcă din pet-uri de 2,5 metri lungime, 1,7 metri lăţime, 0,7 metri înălţime şi greutatea de 36 de kilograme, ce permite urcarea a doi oameni la bord.
Echipa care a realizat designul, calculul şi construcţia efectivă a bărcii este formată din: Adelin Tănase, Ştefan-Iulian Raţă (câştigătorii locului I şi II de la Paper Boat), cărora li s-au alăturat Robert Lupu, Aurelian Agache şi Daniel Grigori, toţi boboci ai Facultăţii. Ambarcaţiunea a fost asamblată într-o sală în clădirea Bazinului de carene din Campusul Ştiinţei. La colectarea materialelor reciclabile au contribuit toţi studenţii din anul I, care au strâns nici mai mult, nici mai puţin de 1500 de pet-uri, jumătate fiind folosite la execuţia bărcii. Lansarea la apă s-a făcut pe lacul Brateş, în prezenţa tuturor bobocilor, cei mai temerari probând, personal, calităţile de plutire.
„Pe lângă partea de ecologizare, acţiunea le-a permis studenţilor să înveţe să planifice temeinic activităţile, să soluţioneze problemele ivite pe parcurs, să îşi asume fiecare decizie şi să muncească până la realizarea produsului final. Fiind abia în anul I, neavând cunoştinţe despre proiectarea formelor navei, despre calcule de carene şi de stabilitate, tehnologii de asamblare şi/sau execuţie, tinerii au fost nevoiţi să se documenteze la fiecare pas. În cele cinci săptămâni, ei au experimentat proiectarea formelor carenei, au înţeles importanţa planului de forme şi a diagramelor de carene, au efectuat calcule privind flotabilitatea, bordul liber, pescajul la plină încărcare. Practic, au dat dovada de curiozitate, perseverenţă, curaj, aşa că suntem mândri de ei şi îi felicităm”, a declarat şef lucrări Alina Modiga, tutorele studenţilor de anul I de la Facultatea de Arhitectură Navală şi iniţiatorul proiectului.
„Competiţia ar putea deveni o tradiţie la Facultatea noastră, pe viitor antrenând şi liceenii pasionaţi de arhitectura navală. Suntem la prima ediţie a acestui concurs, barca o vom păstra în curtea bazinului, ba chiar ne gândim la un sistem de propulsie, cu rame sau cu vele. Vom încerca, de la o generaţie la alta, să ridicăm ştacheta şi să creştem cerinţele concursului. Construcţia unei ambarcaţiuni reprezintă un bun prilej de a învăţa lucruri noi, de a proba şi consolida noţiuni teoretice, de a lucra în echipă”, a explicat conf. dr. ing. Gabriel Popescu, Decanul Facultăţii de Arhitectură Navală.
Un miliard de euro ar urma să fie investiţi de guvern într-un program ce va fi propus de Ministerul Educaţiei, “Masă sănătoasă în şcoli”, program ce ar urma să se desfăşoare în perioada 2022-2027, a anunţat, luni, ministrul Sorin Cîmpeanu, care a anunţat că a luat “decizia de a propune” o astfel de măsură.
Potrivit acestuia, programul va fi gestionat împreună cu Ministerul Agriculturii. Programul ar urma să “cupleze surse de la bugetul naţional şi fonduri externe, nerambursabile şi rambursabile”. Scopul măsurii este acela de reducere a abandonului şcolar, care vor fi luate în considerare de către Ministerul Educaţiei când acesta va stabili criteriile de desfăşurare. Pentru Programul Naţional integrat „Masă sănătoasă în şcoli 2022-2027” se constituie un grup de lucru la nivelul guvernului (Ministerul Educaţiei, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene). Se doreşte ca masa să fie asigurată folosind produse agroalimentare româneşti în colaborare cu Ministerul Agriculturii (inclusiv batoane nutritive BIO).
În perioada 26-28 mai 2022, Consorţiul Universitaria s-a întâlnit în formula sa extinsă la Bucureşti, Universitatea din Bucureşti fiind gazda reprezentanţilor celor nouă instituţii de învăţământ superior din România.
În contextul elaborării noii legi a educaţiei, precum şi al nevoii realizării unui cadru legislativ modern, care să răspundă atât provocărilor cu care se confruntă sistemul naţional de educaţie, cât şi tendinţelor europene şi globale, Consorţiul Universitaria face apel la dialog şi la cooptarea experţilor săi în definirea noului cadru legislativ. Reprezentanţii Consorţiului Universitaria consideră că experienţa şi expertiza specialiştilor din cele nouă universităţi partenere sunt cruciale pentru a identifica cele mai bune soluţii pentru învăţământul românesc, atât universitar, cât şi preuniversitar.
Necesitatea implicarii Consorţiului Universitaria în definirea noului cadru legislativ a fost discutata cu Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii care a avut loc în data de 26 mai 2022. Printre temele abordate în cadrul discuţiilor s-au numărat şi sprijinirea diversificării misiunilor universităţilor româneşti, pentru a răspunde nevoilor societăţii şi pentru stimularea excelenţei academice, precum şi necesitatea stimulării internaţionalizării învăţământului superior, prin prisma sprijinului acordat universităţilor angrenate în proiecte europene şi cu caracter internaţional. Reprezentanţii Consorţiului Universitaria au subliniat şi necesitatea identificării variantelor de consolidare a cooperării între universităţile româneşti şi instituţiile de cercetare-dezvoltare-inovare din ţară şi din afara graniţelor.
La finalul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, participanţii au agreat ca Rezoluţia Consorţiului Universitaria, adoptată în cadrul reuniunii care s-a desfăşurat la Universitatea din Bucureşti în perioada 26-29 mai 2022, să fie transmisă către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.
Consorţiul Universitaria intenţionează să organizeze în perioada imediat următoare întâlniri similare cu Ministrul Educaţiei, Ministrul Cercetării şi reprezentanţi ai Comisiilor de Educaţie din Parlamentul României.
Un studiu publicat în Child Psychiatry and Human Development aduce informații cu privire la sănătatea mintală a copiilor care preferă jocurile incitante, prin care experimentează frică și incertitudine. Activitățile la care fac referire cercetătorii sunt cățăratul în copaci, mersul pe bicicletă, săritul de la înălțime sau orice joc fără supravegherea părinților prin care se descarcă adrenalină.
Studiul a testat teoria conform căreia aventura poate oferi noi oportunități de dezvoltare, prin creșterea rezistenței copiilor și a timpului de răspuns la stimuli, a încrederii în sine și a reacției la stres, contribuind la eliminarea anxietăților și nedezvoltarea depresiei în viața adultă.
Cercetătorii au observat cum copiii care petrec mai mult timp jucându-se în exterior au mai puține tulburări emoționale și o înclinație mai scăzută spre interiorizare, fiind mai deschiși la nou, mai pozitivi și optimiști.
Exemple de jocuri recomandate sunt:
Sănătatea mintală a copiilor este o prioritate în prezent. Cercetătorii urmăresc să identifice modalitățile de protecție și facilitare a unui mod de viață cât mai sigur pentru cei mici, în spații verzi amenjate pentru joacă incitantă dar în condiții de siguranță, atractivă și benefică din mai multe puncte de vedere. Libertatea jocului aduce mai multă fericire și mai puțină anxietate și depresie în viitor.
Programul "Masa caldă în şcoli" ar putea fi extins până la sfârşitul lui 2022. Suma alocată, majorată la 12 lei pe zi. Programul-pilot pentru acordarea unui suport alimentar preşcolarilor şi elevilor, cunoscut şi sub denumirea de Programul "Masa caldă în şcoli", ar putea fi prelungit până la finalul anului 2022, potrivit unui proiect de lege depus la Senat. Potrivit iniţiatorilor proiectului de lege, programul-pilot, care prevede acordarea suportului alimentar constând într-o masă caldă sau un pachet alimentar, în anul şcolar 2021-2022, în limita a 10 lei/zi/beneficiar, va ajunge la final odată cu încheierea acestui an şcolar şi necesită o nouă reglementare în vederea prelungirii care să asigure cadrul legal pentru alocarea surselor financiare şi pentru finalizarea procedurilor de achiziţii până la începerea anului şcolar 2022-2023.
"În prezent, 68.800 preşcolari şi elevi beneficiază de Programul-pilot Masa caldă. Ministerul Educaţiei derulează acest program pentru asigurarea accesului echitabil şi nediscriminatoriu la o educaţie de calitate a tuturor copiilor şi tinerilor din România, ceea ce presupune luarea unor măsuri de intervenţie pentru diminuarea riscului de excluziune şi de abandon şcolar care afectează populaţia şcolară din medii dezavantajate geografic, economic sau social. Continuarea acestui program reprezintă o urgenţă pentru creşterea calităţii învăţării şi a participării la procesul educaţional, mai ales pentru copiii din medii defavorizate. Copii dezavantajaţi au performanţe şcolare de trei ori mai scăzute decât colegii lor cu situaţii economice stabile", se arată în expunerea de motive. Iniţiativa legislativă prevede, în primul rând, prelungirea programului-pilot pe întreaga durată a anului 2022, cu aplicarea normelor metodologice existente. În al doilea rând, propunerea legislativă vizează actualizarea cuantumului alocat pentru fiecare beneficiar, de la 10 lei la 12 lei.
Creatorii ei subliniază că „platforma mindclass este gândită pentru a fi gata de funcționare în doar câteva minute de la instalare. Astfel, conturile destinate studenților unei universități sau angajaților unei companii pot fi create manual, rapid și intuitiv, sau, în cazul companiilor, ele pot fi generate automat, prin importarea informațiilor necesare din softul de gestiune folosit de acestea.
Mai apoi, utilizatorii vor avea acces instant atât la materialele încărcate de companie/universitate, cât și la o bibliotecă amplă de conținut în diferite formate electronice: fișiere video și audio, cursuri interactive și chiar jocuri educative. Mai mult decât atât, experții mindclass pot crea conținut educativ la cerere, axat pe nevoile și obiectivele clientului. Un diferențiator important al platformei este reprezentat de capacitatea acesteia de generare a conținutului video educativ cu ajutorul inteligenței artificiale”.
Impusă de condițiile activității desfășurate online, platforma de e-learning mindclass este o creație a companiei Htss, specializate în soluții software de business. Platforma se adresează companiilor și universităților, generând conținut video educativ cu ajutorul inteligenței artificiale.
Gălățenii sunt invitați de ziua celor mici, în Grădina Publică, la seria de evenimente dedicate, ce se va desfășura toată ziua. Copiii vor putea interacţiona cu mascote şi personaje de film şi desene animate, din lumea basmelor româneşti şi internaţionale, cu statui vii (mimi), clovni şi personaje cu picioroange. Cei mici şi nu numai se vor putea bucura de momente artistice, demonstraţii de dans, concursuri şi jocuri de grup, precum şi spectacole de magie, muzică şi teatru, ateliere de creaţie (slime, lut, pictură, muzică), karaoke şi face painting. Începând cu ora 18.00, pe aleile din Grădina Publică se va desfăşura parada personajelor, iar zâmbetele celor prezenţi vor putea fi surprinse la cabina foto magică.
De asemenea, se vor organiza jocuri şi concursuri interactive: concursuri sportive (întrecerea în sac, rupe-sfoara, concurs de echilibru, ştafeta cu obstacole, tragerea la ţinta, limbo); Leapşa, Şotronul, Ghiceşte personajul, Găseşte-ţi locul, Ţara-ţară vrem Ostaşi, Raţele şi Vânătorul, elasticul, căutarea de comori (treasure hunt); concurs de costume, concurs de desene pe asfalt, concurs de talente, iar distracţia poate continua la tobogan şi trambuline.
În data de 27 mai 2022, începând cu ora 13.00, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor vă invită să participaţi la CONCURSUL PROFESIONAL organizat în cadrul proiectului POCU, cod SMIS 133256 „Stagii de practică inovative în domenii de specializare inteligentă”, care se va desfăşura on-site (sala F103 a facultăţii) şi on-line, prin intermediul Platformei Microsoft Teams. Evenimentul ştiinţific cuprinde 6 secţiuni şi se adresează studenţilor din cadrul programelor de studii de licenţă şi masterat.
Acest proiect este unul din principalele proiecte derulate în universitate, care au ca obiectiv major formarea profesională a studenţilor şi pregătirea lor ca specialişti în domeniile de interes pentru piaţa muncii. Secţiunile concursului profesional sunt următoarele:
Turism şi alimentaţie
Gastronomie tradiţională
Alimentaţia şi sănătatea
Produse noi pe piaţa românească
Culinary Art competition Main course
Culinary Art competition Dessert
Primăria municipiului Galaţi a anunțat că fost semnat contractul de finanţare europeană pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a clădirii Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza”.
Valoarea proiectului este de 5,8 milioane de lei, iar perioada de implementare este de 18 luni.
Clădirea a fost construită în urmă cu 60 de ani și are nevoie de investiții pentru a deveni un spațiu modern și primitor pentru copiii și profesorii care îi trec pragul.
Programul de reabilitare cuprinde lucrări precum: reabilitarea termică a clădirii, reabilitarea sistemului de furnizare a apei calde, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalaţiei de iluminat, instalarea sistemelor de climatizare.
Termenul de finalizare al proiectului este noiembrie 2023.
”Copiii trebuie să se bucure de spații de joacă moderne și sigure. De aceea, încă 19 locuri de joacă situate în diferite zone ale orașului vor intra în modernizare. Vorbim de înlocuirea echipamentelor de joacă, montarea de covor cauciucat, amenajarea aleilor, amplasarea de bănci și coșuri de gunoi, reabilitarea instalațiilor de iluminat, realizarea de rețele de irigații, montarea de gazon tip rulou, realizarea sistemelor de supraveghere video etc. ” a precizat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, odată cu relansarea campaniei de investiții în modernizarea locurilor de joacă din cartierele orașului.
Valoarea contractului de lucrări cu o durată de 12 luni (2 luni proiectare și 10 execuție) este de 7 milioane de lei fără TVA.
Cele 19 locuri de joacă sunt situate în următoarele zone: Parc Libertății – str. Anul Revoluției 1848; Parc Selgros (2 locuri); Aurel Vlaicu - K6, K10A – str. Călugăreni; ANL Gară; Micro 21 - D7, D8 – Bulevardul Dunărea; Siderurgiștilor Vest – 9G, 9H – str. Dr. Răutu; Țiglina 1 – C3, D2 – str. Mărului; Țiglina 2 B1, E3 – str. Constructorilor; Țiglina 3 B7 – str. M. Sadoveanu; A. Vlaicu O4, O5, O6 – str. Sucevei; Micro 19 N1, R5 – str. Zidarilor; Siderurgiștilor Vest I5, H2, H4 – str. A. Saligny; Micro 19 T3, T4, O9, O10 – str. Oțelarilor; Siderurgiștilor Vest C5B, C5C – str. Bucegi; Micro 20, bl. G2, K – str. Oțelarilor; Siderurgiștilor Vest – SD6C, D1 – str. Cluj; Parc Unicom – str. Tecuci; Grădina Publică – str. Domnească.
În perioada 16 mai – 10 iunie, peste 4500 de elevi de clasa a VI-a și a VII-a, care învață la școli din mediul rural și la cele din municipiul Tecuci și orașele Târgu Bujor și Berești, vor vizita gratuit muzeele din subordinea Consiliului Județean Galați, în cadrul programului “Muzeele prin ochii copiilor”, finanțat din bugetul propriu al instituției.
“Este un proiect de suflet pentru mine, pe care din cauza pandemiei nu l-am putut face mai devreme. Am ținut cont, însă, că din cauza posibilităților financiare limitate sau a distanței, mulți dintre copii nu au fost niciodată la un muzeu” a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, la lansarea proiectului.
Astfel că, mii de elevi, alături de însoțitori, vor avea un super program la Complexul Muzeal de Științele Naturii, acolo vor descoperi acvariile, se vor plimba prin Grădina Botanică și vor vedea mii de plante aduse la Galați din colțuri îndepărtate ale lumii.
De asemenea, vor vedea obiecte vechi de mii de ani la Muzeul de Istorie, vor intra în fascinanta lume a culorilor la Muzeul de Artă Vizuală, vor vizita Grădina ZOO și celelalte două muzee din Pădurea Gârboavele, Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc.
Toți elevii vor avea transportul asigurat din localitățile de domiciliu, vor avea profesori care să-i însoțească, vor primi pachețel dimineața și un prânz la restaurant și se vor bucura de lumea minunată pe care o vor descoperi la fiecare muzeu.
Primii elevi care vor vizita muzeele vor fi din Liești, Vlădești, Smulți, Corni și Suceveni.
Acest program este finanțat integral din bugetul propriu al Consiliului Județean Galați.
Error: No articles to display